Sari direct la conținut

Episcopi catolici vor să-i refuze lui Biden împărtășania din cauza poziției sale privind avortul

HotNews.ro
Joe Biden, Foto: youtube.com
Joe Biden, Foto: youtube.com

​Mai mulți episcopi catolici au votat pentru declanșarea unei proceduri care ar putea duce la refuzul bisericii de a-i oferi împărtășanie președintelui Biden din cauza poziției sale pe tema avorturilor. O astfel de decizie ar trebui să fie validată de Papa Francisc pentru a fi aplicată. În plus, unii comentatori i-au acuzat pe inițiatorii demersului de ”ipocrizie” și dublu standard, notează The Hill, pentru că nu l-au sancționat pe Donald Trump pentru derapajele sale și susținerea pedepsei capitale.

Joe Biden, doar al doilea președinte catolic din istoria SUA, este un creștin practicant, mergând regulat la biserică, iar credința a fost o constantă a vieții sale.

Cu toate acestea, Conferința Episcopilor Catolici din SUA (USCCB) a votat, săptămâna trecută, să continue demersurile privind un proiect de declarație pe tema împărtășaniei. Declarația ar urma să stipuleze refuzul de a acorda împărtășanie politicienilor ca Biden care sunt pentru dreptul femeii de a decide în cazul avorturilor. Papa Francisc a avertizat deja că biserica ar trebui să evite o astfel de poziție.

Criticii au arătat că aceiași preoți nu au avut nicio problemă cu Donald Trump atunci când acesta a deviat de la politica bisericii, acuzându-i astfel de ”ipocrizie”. “Nu ai avut nicio obiecției în a-i oferi lui Bill Bar împărtășania atunci când a dispus uciderea unor oameni prin punerea în aplicare a pedepsei capitale”, a declarat congresmanul Ted Lieu, referindu-se la poziția fostului procuror general pe tema pedepsei cu moartea. Administrația Trump a fost cea care a reluat, la nivel federal, execuțiile după o pauză de aproape două decenii.

“Cu siguranță, toți știm că președintele Trump este un individ profund amoral, ale cărui poziții politice și personale contrazic aproape tot ceea ce propovăduiește Biserica Catolică”, a mai comentat și Maggie Siddiqi, director la Centrul pentru Progres, acuzând partizanatul preoților.

Casa Albă a transmis că este un subiect care ține de viața personală a președintelui, refuzând să comenteze mai mult pe această temă.

“Credința este o chestiune personală a președintelui. Este ceva ce l-a ajutat să depășească momente extrem de dificile din viața sa”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki.

O dezbatere pe tema declarației bisericii va avea loc în noiembrie, însă o eventuală decizie nu poate fi pusă în practică decât cu aprobarea Vaticanului. Papa Francisc a avertizat săptămâna trecută că împărtășania nu poate fi folosită ca o ”armă politică”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro