„Era vorba de un om foarte apropiat de Zelenski”. Acuzațiile unui deputat din opoziția ucraineană, după ce președintele a promovat o lege care a scos mii de oameni în stradă
„O informație pe care o am din sursele mele arată că, în urmă cu aproximativ o lună, organele anticorupție au emis o suspiciune oficială împotriva vicepremierului Ucrainei, Cernîșov, un om foarte apropiat de Zelenski”, susține deputatul ucrainean independent Oleksiy Honcharenko, pentru HotNews. Discuția a avut loc în contextul protestelor care au izbucnit în Ucraina după ce președintele a promulgat o lege care subordonează procurorului general agențiile anticorupție. Confruntat cu critici internaționale, Zelenski a dat înapoi și a promis o nouă reformă anticorupție.
- HotNews a solicitat puncte de vedere și din partea unor reprezentanți ai majorității parlamentare din Rada Supremă, cât și de la administrația prezidențială de la Kiev, însă până la publicarea articolului nu am primit un răspuns.
În mai multe orașe ale Ucrainei au fost aseară proteste, după ce Rada Supremă de la Kiev a aprobat modificările legislative prin care procurorul general obține acces la toate dosarele Biroului Național Anticorupție al Ucrainei (NABU). De asemenea, acesta va putea să transmită dosarele altor procurori, să semneze personal învinuiri împotriva înalților funcționari și să dea indicații obligatorii pentru NABU.
Inițial, Biroul Național Anticorupție al Ucrainei a funcționat ca o structură independentă de aplicare a legii, creată pentru a investiga corupția în rândul oficialilor de rang înalt, judecătorilor și managerilor de top din întreprinderile de stat.
Confruntat și cu critici internaționale, deoarece lupta anticorupție este esențială pentru integrarea Ucrainei în UE, Zelenski pare să fi dat înapoi. Totuși, instituțiile vizate, agențiile anticorupție, nu au fost mulțumite și au cerut restabilirea independenței.
„Sunt necesare măsuri clare și neechivoce la nivelul legii, care să redea garanțiile anulate de parlament”, au declarat Biroul Național Anticorupție din Ucraina și Procuratura Specializată Anticorupție într-o declarație comună publicată pe Telegram, scrie Reuters.
„Ce legătură are independența acestor organe cu prezența agenților ruși?”

HotNews a cerut un punct de vedere unui deputat ucrainean independent, Oleksiy Honcharenko. Acesta a criticat dur modificărilor legislative, dar și modul în care au fost adoptate.
„Este o antireformă. Esența ei este foarte simplă: ieri (22 iulie – n.r.) a fost votată într-un regim fulger o lege, semnată imediat de președintele Zelenski, prin care organele anticorupție – Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) și Procuratura Specializată Anticorupție (SAP) – își pierd independența”, a rezumat deputatul ucrainean situația.
Oleksiy Honcharenko spune că, de acum înainte, procurorul general al Ucrainei, care este numit personal de președinte, va avea control total asupra tuturor acțiunilor acestor instituții.
„Va cunoaște tot ce fac instituțiile anticorupție, toate planurile lor, și le va putea opri sau anula activitatea.
Până acum, acest lucru era imposibil. Conducerea acestor instituții era selectată de o comisie independentă, prin concurs. Și tocmai aceasta era esența: aceste instituții au fost create pentru a controla puterea supremă. Iar pentru a o controla, trebuie să fii independent de ea. Este imposibil să faci acest lucru dacă ești dependent. Ieri, această independență a fost distrusă. Așadar, nu se poate vorbi de o reformă – este o antireformă, și una foarte periculoasă”, spune deputatul.
Oleksiy Honcharenko nu crede nici în argumentele președintelui.
„Zelenski a spus că scopul este curățarea instituțiilor de agenți ruși. Dar ce legătură are acest lucru cu independența acestor instituții? Este posibil să existe agenți ruși infiltrați în structurile anticorupție? Poate. Dar pentru identificarea și neutralizarea lor există Serviciul de Securitate al Ucraine, SBU.
Așadar, ce legătură are independența acestor organe cu prezența agenților ruși? Acest argument este, sincer, foarte ciudat”, mai spune parlamentarul ucrainean.
„Consider – și aceasta este informația pe care o am de la sursele mele – că în urmă cu aproximativ o lună, organele anticorupție au emis o suspiciune oficială împotriva vicepremierului Ucrainei, Cernîșov, un om foarte apropiat de Zelenski. Iar, din câte știu, urmau și alte suspiciuni în dosare ce vizau persoane la fel de apropiate de președinte. De aceea totul s-a accelerat brusc”, a mai adăugat deputatul.
HotNews a solicitat opinii și din partea unor reprezentanți ai majorității parlamentare din Rada Supremă, reprezentată de partidul fondat de Volodimir Zelenski, cât și de la administrația prezidențială de la Kiev, însă până la publicarea articolului nu am primit un răspuns.
Ce scriu ucrainenii pe rețelele sociale: „Oamenii sunt epuizați de război și haos”

HotNews a încercat să afle care este starea de spirit printre ucraineni referitor la schimbările anunțate de Zelenski. Am descoperit pe grupul de Telegram UNIAN, cu 775 de mii de utilizatori, mai multe comentarii ale oamenilor. Unii susțin protestele, alții nu cred în sinceritate celor care au ieșit pe străzi.
„Pentru ce mai e această lege? Oamenii sunt epuizați de război și haos, iar ei se apucă de scris legi! Zelenski, ești un (limbaj licențios – n.r.), e timpul să pleci!”, a scris un utilizator cu numele Vladimir.
„Chiar și Financial Times și Le Monde numesc asta „un pas spre autoritarism”. Dacă SUA și UE vor considera că Ucraina sabotează reformele anticorupție, acest lucru ar putea duce la înghețarea ajutorului”, se teme Ecaterina.
„Și ce a făcut concret NABU (n.r. – biroul anticorupție), pe cine au băgat la închisoare, care este scopul muncii lor? Tot felul de funcționari din SBU și procurori cu vile în Dubai o duc foarte bine, Zelenski, pe timp de război, s-a ales cu proprietăți de lux — care este atunci rolul lor, știe cineva?”, a scris Tatiana.
„O chestie plătită, probabil. Două structuri corupte nu vor să fie controlate și au mituit oameni ca să facă figurație. NABU și SAP sunt structuri corupte – există o mulțime de dovezi”, a scris Felix.
Cum motivează Zelenski
Într-o înregistrare video, postată la ora 02.36 noapte pe canalul său de Telegram, președintele ucrainean Volodymyr Zelenski a comentat situația legată de NABU, declarând că sistemul anticorupție va continua să funcționeze, dar fără influență rusească.
Liderul de la Kiev a menționat că a avut o întâlnire cu conducerea NABU (Biroul Național Anticorupție), SAP (Procuratura Anticorupție Specializată), GPU (Procuratura Generală a Ucrainei) și SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei), pentru a discuta provocările din ultimele zile. Potrivit lui, este necesară curățarea sistemului de influența rusă și asigurarea unei justiții mai echitabile.
„Desigur, NABU și SAP își vor continua activitatea. Este important că procurorul general este decis să asigure, în Ucraina, cu adevărat, ireversibilitatea pedepsei pentru cei care încalcă legea”, a declarat președintele ucrainean.
De asemenea, Zelenski a subliniat că dosarele mai vechi, inclusiv cele privind corupția mare și scurgerile de date către ruși, trebuie investigate, iar foștii oficiali fugiți din țară trebuie trași la răspundere.
