Sari direct la conținut

Erdogan: Hamas este „o mișcare de rezistență”. Peste 1.000 de palestinieni sunt tratați în spitalele din Turcia

HotNews.ro
Recep Erdogan, Foto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia
Recep Erdogan, Foto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia

​Președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan a afirmat, luni, că peste 1.000 de membri ai grupării palestiniene Hamas sunt tratați în spitalele din Turcia reafirmând totodată poziția sa gruparea este „o mișcare de rezistență”, informează Reuters. Ulterior, un oficial turc a spus că Erdogan s-a exprimat greșit și că s-ar referit la palestinieni din Gaza în general care sunt îngrijiți în Turcia.

„Dacă numiți Hamas o organizație teroristă, asta ne-ar întrista”, a declarat Erdogan într-o conferință de presă comună cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis la Ankara, după ce Mitsotakis s-a referit la Hamas astfel. „Nu considerăm Hamas o organizație teroristă… Peste 1.000 de membri ai Hamas sunt sub tratament în spitale din întreaga țară”, a spus Erdogan.

Un oficial turc ce a dorit să rămână anonim a spus ulterior că Erdogan s-a referit la palestinieni din Fâșia Gaza în general, nu doar la membri Hamas. „Președintele Erdogan s-a exprimat greșit, a vrut să spună că 1.000 de palestinieni din Gaza sunt sub tratament, nu membri Hamas”, a spus oficialul turc.

Reuters nu a putut stabili imediat afilierea celor tratați în Turcia, dar în luna noiembrie Ankara anunța că evacuează zeci de locuitori din Gaza care au fost răniți sau care sunt bolnavi, în majoritatea lor de cancer, ca urmare a ofensivei Israelului în Gaza.

Erdogan este un susținător fervent al cauzei palestiniene şi a denunţat fără încetare atitudinea Occidentului pe acest subiect, inclusiv în mesajul său de 9 mai, Ziua Europei. „Atâta timp cât crizele, conflictele şi războaiele care afectează Europa şi geografia noastră comună rămân nerezolvate, aceste valori vor continua să fie puse sub semnul întrebării”, avertizează el.

„Numeroase provocări, cum ar fi războaiele, conflictele, actele teroriste, migraţia ilegală şi schimbările climatice (…) ameninţă ordinea pe continentul european”, a continuat şeful statului turc.

Acesta denunţă „creşterea islamofobiei, a xenofobiei şi a rasismului pe întreg continentul (care) reprezintă una dintre cele mai mari surse de îngrijorare pentru cetăţenii noştri şi pentru imigranţii care trăiesc în Europa” şi subliniază „discriminarea şi crimele motivate de ură împotriva comunităţii turce europene (care) au devenit ceva obişnuit”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro