Erich von Däniken și brașoavele zeilor

Pe un autor ca Von Däniken poți să îl apreciezi pentru modul în care au reușit nu doar să devină milionar din nimic, ba chiar să devină un fenomen mondial. Pe de altă parte, e ca și cum i-ai aplauda pe marii corupți că au fost „băieți deștepți” și ți-au furat banii. Nu că nu ar exista un public uriaș și pentru aprecieri de genul ăsta.

Mai poți să îl ignori, ceea ce e cam greu de făcut, având în vedere că ideile sale nu au rămas ancorate în anii `70, atunci când au început să facă pui creți, ci te asaltează și azi, când s-au transformat în velociraptori. Asta așa, ca să nu își facă nimeni idee că am de gând să îi ridic vreo osana. O altă variantă ar fi să îl citești critic și se te bucuri că, poate, ai aflat niște chestiuni interesante, despre care să apuci să te documentezi serios și din surse credibile.

Azi vom opta pentru varianta patru, adică aia recomandată în cazul mai tuturor autorilor. Respectiv, să încerci să afli și experiențele care l-au determinat pe autor să spună ceva publicului, și care l-au influențat major în evoluția profesională. Nu de alta, dar asta poate oferi o perspectivă complet nouă asupra operei inegalabile.

Viziunea asupra zeilor extratereștri, deloc inedită că au mai fost și alții înaintea lui Von Däniken

Asta i-ar fi apărut maestrului în perioada școlii. Mai exact, pe la 18-19 ani. Viziunea a durat, școala nu, căci a fost condamnat pentru furt și silit să abandoneze cursurile. Asta nu l-a oprit pe elvețianul nostru, că de acolo e el, să își continue studiile, cu preponderență la școala vieții.

Cursurile pregătitoare le-a făcut ca băiat bun la toate la un hotel din țara natală, cursuri pe care le-a complet cu vreo nouă luni de „facultate” în Egipt, acolo unde a fost închis pentru trafic cu antichități și bijuterii. Oameni răi egiptenii ăia, care nu au înțeles că el de fapt se documenta serios pentru ce va să vină.

După absolvirea cu magna cum laude a cursurilor de detenție egipteană, Von Däniken s-a întors acasă și, cum necum, a ajuns la conducerea unui mic hotel din Davos. Acolo iar s-a făcut remarcat, mai exact prin dispariția unei sume formată din șase cifre, pe care ar fi folosit-o în scopuri de cercetare, zicea el.

Nu la fel de înțelegător a fost și completul de judecată, care știa că directorul studiase mai mult anatomia unor duduițe scumpe foc, prin locuri mai greu accesibile. Adică destinații geografice exotice, ca să nu se înțeleagă greșit. Tot pe la procesul ăsta, un psiholog angajat de procurori a declarat că acuzatul e cam mitoman, ahtiat după faimă, un individ instabil, isteric și care prezintă ușoare dereglări la scufiță, fără a-l lipsi însă de discernământ.

Probabil că psihologul respectiv era vreun om rău intenționat căci, începând cu momentele alea, s-a simțit cel mai puternic spiritul creator al lui Von Däniken. Mai precis, pe perioada procesului s-a apucat să scrie ca disperatul, încercând nu doar să arate lumii că fusese înțeles greșit dar, coincidență, să acopere și gaura lăsată în gestiunea hotelului. Pare o încercare sortită pieirii, dar nici nu te pui cu omul care se agață de ultima șansă ca înecatul de pai. Așa a apărut faimosul volum intitulat sugestiv „Amintiri despre viitor”. Asta fix înainte să plece elvețianul la răcoare. Succes maxim!

Nu doar că a acoperit deficitul lăsat în cei trei ani de management hotelier, dar i-a mai rămas și ceva de pus deoparte

Pe un model care avea să fie urmat și de alți autori faimoși condamnați la închisoare, vezi numai cazurile de pe la noi, Von Däniken s-a dovedit extrem de prolific și a mai scris o carte în anul petrecut la mititica, fix pe aceeași temă.

Și iată cum, proaspăt ieșit de la răcoare, Erich von Däniken s-a trezit deja un scriitor consacrat. Asta este, așa se întâmplă când nimerești nu doar un editor bun, ci și o editură care să te promoveze până în pânzele albe. Nu la fel de norocos fusese francezul Robert Charroux care, cu vreo zece ani înainte, scrisese niște cărți pe teme identice, dar fără a se bucura de același succes. Apropo, chiar a existat un mic scandal de plagiat între cei doi autori, finalizat strategic prin introducerea francezului la surse bibliografice.

Asta contează mai puțin. Cert este că Von Däniken dăduse lovitura mai ceva un căutător de aur din Klondike, și nu avea altceva de făcut decât să exploateze un filon inepuizabil de venituri. Acum, na, că toate cărțile sale abundă în locuri pe care el pretinde că le-a văzut, dar pe care nu le-a vizitat decât la bătrânețe, că prezintă artefacte și destinații care nu există, ca să nu mai spun de „ciudățenii” care fuseseră demontate de când lupul cățel… asta o mai punem și pe dorința publicului larg de a avea parte, măcar puțin, de o doză de mister în existența sa.