Sari direct la conținut

"Eroarea umana", la originea ciocnirii trenurilor din Germania 

HotNews.ro

Coliziunea dintre doua trenuri in care au murit zece persoane si 81 sunt ranite este cauza unei erori umane, in ciuda existentei unui sistem automat de franare, sustine mass-media germana, conform AFP.

Un angajat al postului de comutare din Bad Aibling, oras din sudul Germaniei, a dezactivat sistemul automat de semnalizare, sustine trustul de presa RND, citand „surse apropiate investigatiei”.

Si agentia germana DPA asigura ca accidentul s-a datorat unei „erori umane”, completand ca persoanele implicate urmeaza sa fie identificate.

Accidentul a avut loc la ora 6.48, pe distanta Holzkirchen – Rosenheim, in apropierea statiei de epurare de la Bad Aibling. Doua trenuri de calatori s-au ciocnit frontal si mai multe vagoane au deraiat de pe sine potrivit informatiilor date de politia din Rosenheim.

Bilantul victimelor a urcat la 10 morti si cel putin 81 de raniti. Potrivit politiei, un pasager este inca dat disparut, iar 18 dintre cei raniti se afla intr-o stare foarte grava.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro