Esecul republicanilor lui Bush va schimba politica SUA in Irak?
Pentru presedintele american urmeaza doi ani grei, marcati de pierderea majoritatii in Congres si de povara unui razboi nepopular. O prima schimbare s-a produs la cateva ore dupa victoria democratilor: seful Pentagonului, Donald Rumsfeld, mentinut in functie in pofida criticilor, a fost inlocuit cu un fost sef al CIA, Robert Gates.
Ce impact va avea aceasta schimbare? Parerile sunt impartite, ministrul britanic de Externe, Margaret Beckett, apreciind, joi, ca nu va urma o schimbare fundamentala a politicii Statelor Unite in Irak.
Ministrul britanic de externe a declarat ca este de asteptat o „reevaluare” a politicii Statelor Unite. „Nu ma astept la o bulversare majora a politicii” americane in Irak, ci mai degraba la o „reevaluare” a acesteia”, a declarat Beckett, citata de AFP.
Respingerea de catre electoratul american a politicii adoptate de George W. Bush in Irak i-ar putea oferi premierului britanic, Tony Blair, o sansa de a-si imbunatati pozitia in tara prin analizarea optiunilor de retragere din Irak, comenteaza Reuters.
Blair a fost considerat „catelusul” presedintelui Bush la Londra, pentru ca a sustinut un razboi lipsit de popularitate si in randul britanicilor.
Schimbare la Pentagon
Donald Rumsfeld, in varsta de 74 de ani, se retrage din postul de secretar al Apararii, dupa aproape sase ani in care a ocupat aceasta functie.
Fostul sef al Pentagonului este admirat de unii ca fiind un patriot care a revigorat armata, dar criticat de altii pentru ca nu a gestionat corespunzator razboiul din Irak si pentru ca a trimis militari in lupta fara a-i echipa in mod suficient.
Seful Pentagonului a ales sa trimita in Irak un numar relativ mic de militari, dotati cu arme de ultima generatie, fara a asculta de recomandarile anumitor generali de a desfasura o forta mai numeroasa pentru a duce la bun la sfarsit operatiunea de ocupare a tarii.
Presedintele George W. Bush l-a mentinut pe Rumsfeld in functie, in pofida criticilor tot mai numeroase in ultimii ani.
Robert Gates, noul sef al Pentagonului propus de presedintele american, este considerat un „om de casa” al familiei Bush. El este un personaj controversat in Congres, fiind implicat intr-un scandal legat de Iran datand din perioada cand seful Casei Albe era tatal actualului presedinte.
Gates, care a condus CIA din 1991 pana in 1993, a fost propus prima data pentru acest post in 1987 de catre presedintele Ronald Reagan, dar apoi si-a retras candidatura din cauza suspiciunilor privind rolul sau si al CIA in vanzarea secreta de arme catre Iran, pentru a finanta actiunile rebelilor Contras impotriva sandinistilor din Nicaragua.
In mod surprinzator, miercuri, cand Gates a fost propus pentru noul post, liderul sandinistilor, Daniel Ortega, a revenit dupa 16 ani la conducerea tarii.
Reactii in presa internationala
Presa americana saluta aproape unanim demisia secretarului apararii Donald Rumsfeld, dupa victoria democratilor in alegeri, dar asteapta noi semne incurajatoare ale unui climat de reala schimbare a politicii in Irak, transmite AFP.
„Mai bine mai tarziu decat niciodata. Bush a acceptat in sfarsit demisia lui Rumsfeld”, scrie Los Angeles Times, rezumand opinia a numeroase ziare americane.
New York Times isi exprima satisfactia pentru plecarea lui Rumsfeld, dar se intreaba si daca presedintele are capacitatea de a duce o politica noua in Irak.
Washington Post pare mai increzator. Decizia lui Bush este un „bun inceput” si „mai mult decat un os de ros aruncat electoratului nemultumit”, subliniaza cotidianul din capitala federala.
USA Today apreciaza, la randul sau, ca demisia lui Rumsfeld anunta o schimbare de strategie in Irak, dar ca vorbele nu sunt suficiente.
Doar Wall Street Journal denunta decizia Casei Albe de a acepta demisia lui Rumsfeld, care seamana cu „o retragere”.
Presa rusa a avertizat, joi, in legatura cu o inasprire a politicii americane fata de Rusia, dupa victoria democratilor la alegerile americane, politica ce ar putea printre altele complica aderarea Moscovei la Organizatia Mondiala a Comertului, relateaza AFP.
Victoria democratilor „va inaspri politica Statelor Unite fata de Rusia”, scrie Kommersant. „Esecul republicanilor inseamna nu doar o importanta corectare a politicii externe a Statelor Unite fata de Irak, Iran si Coreea de Nord, dar si o schimbare a politicii SUA fata de Rusia: va fi mai dura”, subliniaza cotidianul.
Vremia Novostei apreciaza ca infrangerea republicanilor „va provoca neplaceri Rusiei avand in vedere pozitia severa a mai multor democrati influenti fata de Moscova”.
Presa franceza a preconizat, joi, un final de mandat dificil pentru presedintele american George W. Bush, care va trebui sa lucreze cu un Congres dominat de democrati, relateaza AFP.
Sub titlul ” Rasturnare de situatie in Irak”, Le Figaro il numeste pe Bush „ratusca cea urata”. „Si-a epuizat intregul capital politic, iar optiunile sale nu sunt numeroase. Momentul este ideal pentru a-si modifica radical abordarea.
Ramane sa salveze ce poate din vastul sau plan de democratizare a Orientului Mijlociu, din care procesul lui Saddam Hussein este poate singurul rezultat concret”, se mai arata in cotidian.
Si Liberation titreaza „Bush, victima razboiului”. Despre Rumsfeld scrie ca “mai mult decat toti ceilalti a gandit si dus razboiul din Irak, a platit cu functia sa impasul in care acest conflict a adus Statele Unite”.
Presa britanica noteaza ca infrangerea republicanilor la alegerile americane inseamna respingerea modului in care George W. Bush a gestionat chestiunilor internationale.
The Independent, care s-a opus invaziei americane din Irak, reflecta pe prima pagina pozitia majoritatii ziarelor: „Este din cauza razboiului, imbecilule!”.
Si Daily Mirror titreaza: „America, momentul zero: Statele Unite se trezesc in sfarsit si ii dau un sut idiotului de Bush”.
„O zi foarte buna pentru democratia americana”, apreciaza Financial Times, pe un ton extrem de optimist.
The Guardian le multumeste alegatorilor americani. „Multumim America”, subliniaza editorialul publicatiei.
Potrivit Daily Mail, „acest cutremur” ce a zguduit politica americana risca sa aiba consecinte pentru premierul britanic Tony Blair, care saptamana trecuta a evitat o noua ancheta in Parlament asupra conflictului din Irak.
Presa germana scrie ca victoria democrata la alegerile americane il va obliga pe presedintele George W. Bush sa duca o politica mai de centru in ultimii sai doi ani la putere.
„Aceste alegeri marcheaza infrangerea unei scoli a ideologiei neoconservatoare, ai carei reprezentanti au dominat societatea si dezbaterea politica”, potrivit Berliner Zeitung.
„Rezultatele alegerilor pentru Congres arata clar o schimbare de atmosfera”, afirma Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Pentru Die Welt, „americanii au dorit un echilibru al puterii, iar Bush si liderul democratilor in Congres, Nancy Pelosi, l-au realizat, chiar daca Bush nu a facut acest lucru voluntar”.
In acelasi timp, cotidianul Handelsblatt spune ca „era post-Bush a inceput”.
Potrivit Bild, Congresul dominat de democrati va dori sa implice europenii in chestiunile militare, politice, in relatiile comerciale. „Va face ce nu a facut Bush”, subliniaza cotidianul.