„Este evident”. Kremlinul susține că măsura radicală pe care vor să o ia SUA pentru a ajuta Ucraina e aplicată deja „în mod regulat”
Kremlinul a afirmat joi că Statele Unite și alianța NATO furnizează deja Ucrainei informații secrete în mod regulat, ca răspuns la relatările din presă potrivit cărora Washingtonul vor oferi Kievului informații secrete despre ținte de infrastructură energetică, informează Reuters.
Atât The Wall Street Journal, cât și agenția Reuters au scris că SUA vor furniza Ucrainei informații despre ținte energetice aflate adânc pe teritoriul Rusiei, în timp ce analizează și posibilitatea de a trimite Kievului rachete care ar putea fi utilizate în astfel de atacuri.
„Statele Unite ale Americii transmit Ucrainei informații în mod regulat online”, le-a spus reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Furnizarea și utilizarea întregii infrastructuri a NATO și a Statelor Unite pentru colectarea și transferul de informații către ucraineni este evidentă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin.
Frustrarea lui Trump față de Putin, tot mai mare
Washingtonul împarte de mult timp informații cu Kievul, dar nu și-a declarat deschis participarea la atacarea facilităților energetice rusești și SUA s-au ferit să se implice direct în atacurile asupra Rusiei.
Casa Albă nu a răspuns imediat la solicitarea Reuters de a comenta relatările presei, care au apărut pe fondul înăspririi retoricii președintelui american Donald Trump față de Rusia, la mai puțin de două luni după ce l-a găzduit pe liderul rus Vladimir Putin la summitul din Alaska.
Trump și-a exprimat profunda frustrare față de refuzul lui Putin de a accepta un armistițiu în Ucraina. Între timp, forțele ruse continuă să avanseze în estul Ucrainei, în timp ce unii lideri europeni au denunțat incursiunile regulate ale dronelor ruse în spațiul lor aerian. Moscova neagă că ar fi încălcat intenționat spațiul aerian al NATO.
Ucraina a lovit în repetate rânduri rafinăriile rusești în ultimele două luni, ceea ce a afectat procesarea și a provocat o creștere bruscă a exporturilor de țiței din Rusia, care este deja al doilea exportator mondial de petrol.
The Wall Street Journal a scris că măsura pe care SUA intenționează să o ia privind schimbul de informații ar facilita lovirea de către Ucraina a infrastructurii energetice, cum ar fi rafinăriile, conductele și centralele electrice, cu scopul de a priva Kremlinul de venituri și petrol.
SUA analizează în prezent și o cerere a Ucrainei privind rachetele de croazieră Tomahawk, care au o rază de acțiune de 2.500 km (1.550 mile) – suficient de lungă pentru a lovi Moscova și cea mai mare parte a Rusiei europene dacă sunt lansate din Ucraina.
După ce Ucraina a lansat rachete americane ATACMS și britanice Storm Shadow asupra Rusiei anul trecut, Putin a ordonat lansarea unei rachete hipersonice Oreșnik asupra Ucrainei.
La momentul respectiv, liderul de la Kremlin a afirmat că Rusia își rezervă dreptul de a lovi facilitățile militare din țările care permit Ucrainei să utilizeze rachetele lor pentru a lovi Rusia. El a mai spus că Moscova ar putea să-și desfășoare propriile rachete la o distanță care să permită lovirea statelor occidentale dacă Rusia va fi atacată.
