Este rational sa mintim?
Un proverb spune că uneori minciuna prețuiește mai mult decât un adevăr nespus la locul lui, însă este minciuna o strategie buna pentru relațiile noastre sociale? Interviul 60-Second Science prezintă aspectele care stau în spatele comportamentului mincinos, conform scientificamerican.com
Toată lumea minte la un moment dat, însă majoritatea oamenilor se consideră onești și sinceri. Așadar, de ce ne angajăm uneori în comportamente mincinoase, păcălindu-ne singuri? Și este rațional să ne purtăm astfel?
Dan Ariely, profesor de psihologie și economie comportamentală în cadrul Universității Duke din Statele Unite, dar și partener fondator al organizației BeWorks – care se ocupă de expertize comportamentale în mediul afacerilor – a răspuns întrebărilor de mai sus în interviul menționat.
Diferențele de nuanță dintre o minciună inofensivă și una gravă sunt mai importante decât credem. Abilitățile noastre de a ne interpreta acțiunile ne fac să fim de părere că suntem, în esență, cinstiți, indiferent cât de mult ne-am abate de la valorile noastre de bază. Dar numai pentru că avem capacitatea să raționalizăm lipsa de onestitate nu înseamnă că ne comportăm rațional.
Inventand tot felul de minciuni am putea să ne salvăm dintr-o situație jenantă, însă astfel de fapte pot avea repercusiuni mai grave pentru viitorul nostru, afirmă Dan Ariely. Așa încât, data viitoare când ne regăsim într-o situație din care considerăm că ne putem salva printr-o minciună, am putea să ne gândim că miniuna se va întoarce la un moment dat împotriva noastră.
Profesorul Dan Ariely lucrează în prezent la crearea unui documentar numit (Dis)Honesty în care va prezenta cazuri reale de înșelăciune, corupție, fraude și alte tipuri de minciuni care merg pe linia cercetărilor sale științifice.