Sari direct la conținut

Ești de acord cu salariul minim european? Votează la chestionarul HotNews și adresează întrebări europarlamentarilor

HotNews.ro
Ești de acord cu salariul minim european? Votează la chestionarul HotNews și adresează întrebări europarlamentarilor

Marți, 17 mai 2022, de la ora 16.30, vom chema trei europarlamentari (2români și 1 spaniol) la o dezbatere HotNews.ro, despre salariul minim european, curierii care livrează prin intermediul aplicațiilor de mobil, săptămâna de lucru de 4 ore, lucrătorii detașați în UE și despre muncitorii români din străinătate (mai ales din Spania). Așteptăm întrebări din partea ta și poți vota și la chestionarul de la finalul acestui anunț.

La dezbaterea Meet Your MEP vor participa europarlamentarii:

  • Dragoș Pîslaru (USR / Renew Europe), președintele Comisiei pentru ocuparea forței de muncă, din Parlamentul European
  • Corina Crețu (Pro România / Socialiști și Democrați), europarlamentar, fost comisar european.
  • Maria Eugenia Rodriguez Palop, europarlamentar din Spania (Podemos / Stânga Unită).

Principalele teme propuse:

Salariul minim european

Conform madatului votat de Parlamentul European, proiectul de directivă pentru salariul minim european prevede că „nivelul recunoscut internațional, de 60% din salariul median brut și 50% din salariul mediu, poate ajuta la orientarea evaluării gradului de adecvare a salariului minim în relație cu nivelul brut al salariilor”. Detalii AICI.

Statutul lucrătorilor pe platforme (Glovo, Tazz, Bolt etc)

Comisia Europeană a emis, în decembrie 2021, un proiect oficial de directivă UE despre care susține că „va garanta că persoanele care lucrează prin intermediul platformelor digitale de muncă se pot bucura de drepturile în materie de muncă și de beneficiile sociale care le revin”. Acești lucrători vor beneficia și de protecție suplimentară în ceea ce privește utilizarea gestionării algoritmice (și anume, sisteme automatizate care sprijină sau înlocuiesc funcțiile manageriale la locul de muncă). Detalii AICI.

Programul de lucru de 4 zile/săptămână

O serie de state UE (de exemplu, Belgia) s-au gândit la un program flexibil de lucru, prin care angajații să aibă posibilitatea să lucreze 4 zile pe săptămână, cu normă de 10 ore pe zi. Tendința se poate reglementa și la nivelul UE? Detalii AICI

Statutul lucrătorilor detașați (Posted workers)

Directiva PWD (Posted Worker Directive) a fost revizuită în anul 2018 prin Directiva 2018/957/UE. Aceasta prevede obligația angajatorilor ca, în cazul în care detașarea pe/de pe teritoriul României depășește 12 luni (18 luni, cu titlu de excepție), să respecte și pentru lucrătorii detașați condițiile de muncă și de încadrare în muncă din statul-gazdă. Detaii AICI.

De asemenea, prin Pachetul de Mobilitate al Uniunii Europene, adoptat în 2020, se impune firmelor de transport din UE să dea salarii în condiții similare indiferent de naționalitatea șoferilor, în țara în care se desfășoară activitatea, fiind considerați lucrători detașați. Regulile privind detașarea șoferilor se vor aplica cabotajului și operațiunilor de transport transfrontalier, cu excepția tranzitului, a operațiunilor bilaterale și a operațiunilor bilaterale cu două activități suplimentare de încărcare și/sau descărcare. În plus, firmele de transport sunt puse să-și organizeze programele astfel încât șoferii angajați în transportul transfrontalier de mărfuri să se poată întoarce acasă la intervale regulate (la fiecare trei sau patru săptămâni, în funcție de calendarul de lucru). Perioada de odihnă obligatorie de la sfârșitul săptămânii nu poate să fie petrecută în cabina camionului. Dacă perioada de odihnă nu este petrecută acasă, companiile trebuie să plătească cheltuielile de cazare ale șoferilor. Detalii AICI

Lucrătorii români din Spania/ mobilitatea forței de muncă în UE

Cum s-a integrat comunitatea românească în Spania, după 15 ani de la aderarea României la UE plus perioada de preaderare.

Adreseză întrebări în formularul de comentarii de la finalul acestui anunț sau/și pe Facebook, la postarea acestui anunț. Vom încerca să transmitem întrebările tale și europarlamentarilor. Dezbaterea este înregistrată și va fi difuzată ulterior pe HotNews.ro, cu video, necesitând subtitrare în limba română (traducere din spaniolă).

Până atunci, votează la chestionarul nostru online privind salariul minim european…

Participă la sondajul interactiv Hotnews:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro