Sari direct la conținut

“Eu cand vreau sa fluier, fluier”, desemnat cel mai bun thriller la Festivalul de la Beaunne

HotNews.ro

Pelicula „Eu cand vreau sa fluier, fluier”, regizata de Florin Serban, a castigat Premiul pentru cel mai bun film din sectiunea New Blood a Festivalului International de Thriller de la Beaunne, Franta. Ceremonia de decernare a avut loc duminica seara, la Beaunne, unde actorul George Pistereanu a fost prezent pentru a ridica premiul.

Anul trecut, Premiul pentru cel mai bun Thriller in sectiunea New Blood a fost acordat filmului britanic „Bronson”, cu Tom Hardy, unul dintre actorii principali din Rock’n’Rolla (in regia lui Guy Ritchie).

„Eu cand vreau sa fluier, fluier” a fost nominalizat in sectiunea New Blood, alaturi de „The Killing Room” (SUA), “Slice” (Thailanda), “Teheran” (Franta), si “Walls” (Israel).

Anul acesta, Festivalul a avut si o sectiune dedicata lui Samuel L Jackson, in semn de tribut pentru intreaga cariera. Samuel L. Jackson a fost la Beaunne pentru a prezenta cateva din cele mai iubite filme ale sale, printre care si „Pulp Fiction”.

“Cu o seara inainte am fost la o petrecere si nu-mi venea sa cred ca toata lumea stia cine sunt, dar nu ma gandeam ca o sa luam premiu. Pe scena, Presedintele Juriului, regizorul Sam Karmann a spus ca decizia juriului a fost unanima si ca el crede ca filmul va avea mare succes in Franta. Deocamdata, eu ma bucur ca filmul are succes in Romania”, a declarat actorul George Pistereanu, proaspat intors de la Beaunne.

In Romania, filmul a reusit sa adune, week-end-ul trecut, aproape acelasi numar de spectatori ca in week-end-ul premierei. Astfel, “Eu cand vreau sa fluier, fluier” are in total aproape 28.000 de spectatori, dupa doar doua saptamani de la intrarea in cinematografele romanesti.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro