Sari direct la conținut

EUobserver: Cum îi vor perpeli europarlamentarii pe noii comisari

HotNews.ro
EUobserver: Cum îi vor perpeli europarlamentarii pe noii comisari

Parlamentul European (PE) va organiza audieri publice de pe 30 septembrie până pe 8 octombrie pentru a evalua cât de potriviți sunt viitorii comisari pentru postul lor și cât de bine cunosc portofoliul care le va fi încredințat – după care noua Comisie Europeană va fi învestită la 1 noiembrie, potrivit Rador care citează EUobserver.

Aceste date se mai pot modifica, din moment ce clarificarea declarațiilor de avere este o precondiție pentru ca audierile să aibă loc.

Sunt nouă candidați la postul de comisar în echipa președintei alese Ursula von der Leyen cărora li s-a cerut să-și clarifice declarațiile financiare, întrucât ele sunt „incomplete, suspicioase sau de-a dreptul șocante”, a declarat europarlamentara franceză Manon Aubry, membră a comitetului de afaceri juridice și participantă la deliberările interne ale acestuia.

Acești comisari sunt Josep Borrell (Spania, candidat la șefia diplomației UE); Elisa Ferreira (Portugalia, coeziune și reforme); Johannes Hahn (Austria, buget); Stellia Kyriakidu (Cipru, sănătate); Rovana Plumb (România, transporturi); Didier Reynders (Belgia, justiție); Kadri Simson (Estonia, energie); și Janusz Wojciechowski (Polonia, agricultură), conform presei poloneze. Dacă acești candidați nu-și vor clarifica declarațiile până vineri (27 septembrie), data audierilor ar putea fi amânată.

Fiecare candidat va fi obligat să participe la o audiere de trei ore, transmisă în direct pe internet, în fața comitetului ori comitetelor parlamentare cu atribuții în privința portofoliului care le-a fost atribuit. Însă numai comitetul „principal” va fi responsabil cu formularea de recomandări către președinții de comitete.

Dacă un comitet principal va face o evaluare negativă, el poate cere candidatului respectiv să participe la o audiere suplimentară de 90 de minute în perioada 8-17 octombrie.

„Comitetul președinților” include președinții tuturor comitetelor permanente sau speciale și va răspunde de examinarea tuturor scrisorilor de evaluare pe 15 octombrie.

În urma evaluării de către comitetul președinților, concluziile acestuia vor fi trimise președintelui PE, David Sassoli, președintelui grupurilor politice din UE și unui reprezentant al celor „non-înscriși” – care constituie împreună „conferința președinților”.

Conferința președinților urmărește ca pe 17 octombrie să declare audierile încheiate.

Procedură complexă

Comitetele parlamentare implicate în audieri pot trimite în prealabil candidaților o serie de întrebări scrise, la care trebuie să răspundă cu cel mult 48 de ore înainte de audieri. Numărul de întrebări ce revine fiecărui comitet depinde de numărul total al comitetelor care participă la o audiere.

De exemplu, vicepreședintele Comisiei Frans Timmermans (viitor comisar pentru Acordul Verde) se va confrunta în total cu întrebări venite de la cinci comitete.

Comitetul de mediu va conduce audierea, cele de industrie, cercetare și energie și de transport și turism vor avea calitatea de comitete asociate, iar cele de economie, agricultură și dezvoltare regională vor avea calitatea de comitete invitate.

Margrethe Vestager, care se va ocupa în următorii cinci ani de portofoliul competiției, va fi unicul comisar audiat de trei comitete principale.

În trecut, unele audieri au dus la retragerea unui candidat ori modificări de portofoliu, în principal deoarece candidatul nu avea cunoștințe specifice portofoliului repartizat.

De exemplu, în 2014 Alenka Bratušek a fost respinsă de comitetele de mediu, de sănătate publică și siguranță alimentară și de industrie, cercetare și energie în calitate de vicepreședinte pentru uniunea energetică din cauza „slabei ei cunoașteri a portofoliului și a îngrijorărilor etice privind numirea ei”, după cum a motivat PE la acea dată.

În plus, candidatul ungar Tibor Navracsics a fost aprobat în calitate de comisar, dar nu pentru portofoliul pe care i-l atribuise actualul președinte al Comisiei, Jean-Claude Juncker.

După audieri

Plenul PE ar trebui să voteze noua Comisie pe 23 octombrie. Ea va primi unda verde de la acest vot în plen, la care fiecare europarlamentar va vota când îi este strigat numele, Comisia având nevoie de o majoritate a voturilor, conform PE.

Odată ce PE își va fi dat acordul, Consiliul European va numi formal Comisia printr-un vot de majoritate calificată – 72% din statele membre, reprezentând minim 65% din populația UE.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro