Sari direct la conținut

Europa sub caniculă: Avertisment privind nivelurile periculoase ale valorilor ozonului / Care ar putea fi consecințele

HotNews.ro
Canicula, Foto: K Vitthayanukarun, Dreamstime.com
Canicula, Foto: K Vitthayanukarun, Dreamstime.com

Valorile ozonului au ajuns la niveluri periculoase pentru sănătate în nord-vestul Europei, ca urmare a valului de caniculă, a avertizat marţi Serviciul Copernicus al Uniunii Europene pentru monitorizarea atmosferei (CAMS), citat de DPA.

La jumătatea lui iulie, valorile maxime zilnice ale ozonului de la suprafaţă, care ajung la cele mai ridicate valori la mijlocul zilei, au atins niveluri nocive în Portugalia, Spania şi Italia, unde în anumite locuri a fost măsurat un exces de 200 de micrograme pe metru cub, a precizat Serviciul Copernicus.

Este de așteptat ca nivelul valorilor de ozon să atingă cote maxime în 20 iulie, după care să scadă, a mai precizat serviciul european.

”Ozonul prezent la suprafaţa pământului este un agent poluant important, care poate afecta sănătatea umană, agricultura şi chiar ecosistemele, oamenii şi mediul per ansamblu”, a precizat CAMS.

Impactul potenţial al poluării cu ozon

  • ”Impactul potenţial al poluării foarte ridicate cu ozon asupra sănătăţii umane poate fi considerabil atât din punct de vedere respirator, cât şi cardiovascular.
  • Valori mai ridicate pot duce la simptome precum dureri în gât, tuse, dureri de cap şi un risc crescut de crize de astm”, a adăugat Mark Parrington, cercetător principal în cadrul CAMS.

Organizaţia Clean Air Alliance estimează că poluarea cu ozon duce la circa un milion de decese suplimentare în fiecare an, a mai precizat Serviciul Copernicus, conform agenției DPA, citate de Agerpres.

Instituția atrage atenția, de asemenea, că valul de caniculă din Europa a exacerbat scara şi intensitatea incendiilor de vegetaţie care fac ravagii în prezent în sudul Europei, în special în sud-vestul Franţei, Spaniei şi Portugaliei.

Valul de caniculă care a lovit Europa, ducând la temperaturi record în Marea Britanie, Franța, Spania și Portugalia continuă să facă ravagii, în vreme ce autoritățile locale încearcă să controleze incendiile de vegetație, iar oamenii fug din calea dezastrului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro