Euroscepticismul înfrânt? Nu chiar, dacă priveşti mai atent

Atmosfera a fost destul de euforică în hemiciclul Parlamentului European aseară, unde s-a adunat presa pentru anunţarea rezultatelor alegerilor. Toţi reprezentanţii de partid, în afara unuia, inclusiv unii dintre cei ai Spitzenkandidat, păreau că au motive serioase să sărbătorească. Singura excepţie a un foarte prezidenţial şi reţinut Frans Timmermans, care a recunoscut că familia sa politică, social-democraţii, nu are motive suficiente pentru a formula pretenţii de conducere sau de alt fel, ca urmare a înfrângerii lor, scrie New Europe, citată de Rador.

Discursurile de celebrare ale tuturor liderilor şi reprezentanţilor Parlamentului European care au urcat pe scenă au avut o naraţiune comună bazată pe două elemente. Aceste alegeri au avut cea mai mare participare din 1999 şi au inversat o tendinţă descendentă înregistrată în ultimii 20 de ani şi, pentru prima oară de la acel vot, participarea a depăşit pragul de 50%. Mai mult, rezultatul a fost descris ca o înfrângere a extremei drepte. Cu toate acestea, la o privire mai atentă, această concluzie este departe de realitate.

Declaratul globalist pro-UE Guy Verhofstadt a fost primul care a sărit să prindă trendul de participare. „Europa se întoarce şi Europa este populară”, a exclamat el. Aici vine în atenţie prima interpretare greşită a nopţii. Participarea crescută de la 42,61% în 2014, în UE, la 50,93% de această dată, a fost interpretată imediat ca fiind echivalentă cu un sentiment pro-european în creştere. Alţii au urmat impulsul dat de Verhofstadt şi au continuat să imite papagaliceşte aceeaşi linie. Rezultatele preliminare arată că a existat o creştere semnificativă a participării alegătorilor în 20 de ţări, însă analiza New Europe indică o legătură strânsă între participarea la vot mai mare şi creşterea majoră a sprijinului pentru partidele eurosceptice, pe care liderii UE fie nu au reuşit să o vadă, fie au ales să o ignore.

Datele arată, însă, că acolo unde a existat o participare mai mare, rezultatele ar fi fost mai bune pentru eurosceptici. Din cele 20 de ţări care au înregistrat o creştere a prezenţei la vot, cea mai mare din punct de vedere al populaţiei a indicat că votul pentru partidele eurosceptice a crescut semnificativ faţă de 2014. Acestea sunt Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Slovacia, Croaţia, Letonia şi Estonia. Această corelaţie a fost marginal negativă în Olanda, Suedia şi Austria, şi irelevantă în România, Danemarca, Finlanda, Slovenia, Lituania şi Cipru. Ceea ce înseamnă asta atunci când este raportată la populaţie ar fi că participarea mai ridicată ar putea fi un vot de protest împotriva Uniunii Europene, şi nu o revenire a eurofililor. Gradul fiecăreia va fi determinat când vor fi publicate cifrele exacte ale voturilor pentru fiecare partid.

În plus, pentru a susţine afirmaţia potrivit căreia partidele pro-europene şi-au păstrat poziţia înseamnă a ignora noul aport al Partidului Popular European. Există elemente în cadrul partidului care pot fi uşor descrise ca eurosceptice – de exemplu, Fidesz al lui Viktor Orbán. Partidul Popular austriac al lui Sebastian Kurz, Republicanii francezi ai lui Laurent Wauquiez sau SNS-ul din Slovenia al lui Janez Janša nu se vor încadra neapărat în definiţia formaţiunilor eurosceptice, dar toate s-au deplasat treptat şi decisiv spre dreapta. Orbánizarea parţială a PPE – deşi limitată – a schimbat ceea ce înseamnă termenul „proeuropean”.

Includerea întregului PPE în aceeaşi tabără proeuropeană cu cea a social-democraţilor şi verzilor este o greşeală fundamentală. Există grade şi nuanţe din ce în ce mai diferite ale europenismului, inclusiv unele foarte gri. Numărarea acestora în acelaşi coş este o neînţelegere fundamentală a rezultatelor. Nimic nu este mai grăitor în această privinţă decât faptul că unele partide din PPE se simt perfect confortabil împărţind puterea cu extrema dreaptă.

Deşi ameninţările cu privire la o preluare eurosceptică s-ar putea să nu se fi materializat, iar rezultatele pentru unele dintre cele mai stridente partide anti-UE au fost dezamăgitoare din punctul lor de vedere, ignorarea faptelor din punctul lor de vedere şi ignorarea faptelor realităţii înseamnă o cale sigură de a cufunda elitele europene într-un alt sens fals de euforie. (traducere Rador)