Sari direct la conținut

Eurovision 2026. S-au stabilit jurații care aleg reprezentantul României

HotNews.ro
Eurovision 2026. S-au stabilit jurații care aleg reprezentantul României
Conferință de presă cu ocazia unei actualizări ORF privind cea de-a 70-a ediție a Concursului Eurovision de la Viena, care va avea loc în perioada 12-16 mai 2026. FOTO: Isabelle Ouvrard / imago stock and people / Profimedia

O celebră cântăreață, trei compozitori și trei jurnaliști formează juriul de specialitate al Selecţiei Naţionale la Eurovision 2026.

Eurovision 2026 va avea loc la Viena, în luna mai 2026, iar România se întoarce după ce a lipsit în ultimii doi ani. Înscrierile pentru Selecția Națională a României continuă până luni, 2 februarie.

După încheierea înscrierilor la Selecţia Naţională, cei şapte juraţi vor alege piesele semifinaliste. În 6 februarie, juriul va anunţa piesele calificate în a doua etapă a Selecţiei Naţionale, semifinala, care se va desfăşura în cadrul Atelierului deschis Eurovision 2026.

Timp de trei zile, în faţa juriului şi a invitaţilor, artiştii vor interpreta piesele calificate din etapa preselecţiei.

Pe durata audiţiilor, semifinala va fi transmisă în direct pe platforma de streaming TVR+, tvrplus.ro, de luni, 9 februarie, până miercuri, 11 februarie. Finala e pe 4 martie, când juriul va alege reprezentantul României la Eurovision 2026.

Cine sunt membrii juriului Selecţiei Naţionale 2026

Andreea Bălan

Cântăreața Andreea Bălan, „una dintre cele mai respectate şi longevive artiste din industria muzicală românească”, cu o carieră de peste 30 de ani, face parte din juriul Selecției Naționale.

„Reper al show-urilor de amploare din România, artista este recunoscută pentru spectacolele sale de tip revistă, în care muzica live, coregrafia elaborată şi costumele atent concepute creează producţii scenice complexe, comparabile cu standardele marilor scene internaţionale. Concertele susţinute pe scene prestigioase, precum Sala Palatului, confirmă capacitatea sa de a livra performanţe artistice coerente, spectaculoase şi emoţionante”, potrivit unui comunicat transmis de organizatori.

Andreea Balan, Foto: Inquam Photos / George Calin

Artista este descrisă ca având o experienţă vastă care „îi conferă o perspectivă profundă şi obiectivă asupra criteriilor esenţiale de jurizare: calitatea vocală, expresivitatea artistică, carisma, mişcarea scenică şi impactul vizual al unui act muzical”.

Andrei Tudor

Andrei Tudor, compozitorul piesei „Pe-o margine de lume”, pe care Nico & Vlad Miriţă au interpretat-o la ediţia din 2008 a Eurovision, pe scena de la Belgrad, este al doilea jurat.

Sursa foto: Andrei Tudor / Facebook

„De-alungul carierei sale, în calitate de compozitor, orchestrator, pianist sau şef de orchestră, Andrei a colaborat cu nume importante din industria muzicală, precum Angela Gheorghiu, Andrea Bocelli, Ed Sheeran (…) Distins cu peste 30 de premii de creaţie sau interpretare, compozitorul este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi în comisia de specialitate a Credidam”, potrivit comunicatului.

Marius Dia

Marius Dia este compozitor, producător şi A&R, co-fondator al Creator Records, cu peste 10 ani de experienţă şi o activitate constantă atât în industria muzicală din România, cât şi la nivel internaţional.

„De-a lungul carierei, a colaborat cu artişti români şi internaţionali de top, printre care se numără Jason Derulo, Fantomel, INNA, Olivia Addams, Andra, Alina Eremia, Holy Molly, Nicole Cherry şi mulţi alţii, fiind implicat în proiecte cu impact major în radio şi în mediul digital, confirmate prin multiple certificări Gold şi Platinum. Este recunoscut pentru abilitatea de a dezvolta artişti şi proiecte de la debut până la succes, precum şi pentru o înţelegere profundă a mecanismelor care definesc industria muzicală”, spun organizatorii.

Cristian Tarcea

Cristian Tarcea, cunoscut şi sub numele de Monoir, are o experienţă de peste 15 ani în producţie şi compoziţie. „Fondator al labelului Thrace Music, Monoir se află în spatele unor piese ce au atins targetul internaţional precum Sugar & Brownies, Lost In Istanbul, The Violin Song sau Rover (interpretat de KAI, membru al trupei EXO-Korea), producând pentru artişti din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia”.

Elena Popa

Elena Popa este jurnalist, creator de conţinut digital în cadrul trustului Ringier, partener al Selecţiei Naţionale. Este producător video şi moderator al podcastului „Fresh by Unica” cu invitaţi din domeniul artistic şi solistă a trupei Yolo Band.

„Experienţa scenică îi oferă o perspectivă directă asupra performanţei artistice, a prezenţei scenice şi a relaţiei dintre artist şi public, precum şi asupra rigorilor unui show live. Această dublă identitate profesională – media şi muzică – îi permite să privească actul artistic dintr-o perspectivă completă, combinând analiza profesionistă cu experienţa directă de scenă”, spun organizatorii.

Doru Ionescu

Jurnalist muzical la Televiziunea Română din 1990, producător a mii de emisiuni – cele mai cunoscute fiind Remix şi Timpul chitarelor, Doru Ionescu s-a alăturat, în ultimii ani, şi echipei de la Rock FM, unde este gazda programului săptămânal „Puls Rock”.

„Cu o experienţă de peste 35 de ani în jurnalismul de specialitate, Doru Ionescu este autorul a 17 volume despre muzica românească rock, folk şi jazz şi face parte din numeroase jurii ale concursurilor de gen, cel mai reprezentativ fiind Festivalul Internaţional de Jazz Johnny Răducanu de la Brăila”, potrivit comunicatului.

Cristian Marica Rădoi

Cristian Marica Rădoi este redactor – şef şi music playlist manger al Radio România Cultural, membru al grupului World Music al UER. 

„Autor de emisuni muzicale şi comentator al concertelor din cadrul Stagiunii Muzicale Radio, Cristian Marica are o experienţă de 30 de ani în Societatea Română de Radiodifuzine, unde a semnat emisiuni specializate pe muzică pentru posturile Radio România Actualităţi, Radio România Muzical sau Radio România Cultural. Timp de un deceniu a fost prezentator al Stagiunii de Jazz, de la Teatrul Act, coprodus de Radio România Cultural, iar de zece ani este şi MC al Festivalului Internaţional de Jazz Johnny Răducanu, de la Brăila”, au mai transmis organizatorii.

INTERVIURILE HotNews.ro