Sari direct la conținut

Evacuare masivă în centrul Berlinului, pentru dezamorsarea unei bombe din al doilea Război Mondial

HotNews.ro

O vastă operațiune de evacuare este prevăzută vineri dimineața în centrul Berlinului, după descoperirea unei bombe din al doilea Război Mondial pe un șantier în apropiere de gara centrală, informeazăBBC.

Gara centrală din Berlin, ministerele Economiei și Transporturilor, ambasade, spitale ale armatei germane și șantierele în lucru ale serviciilor secrete germane (BND) sunt vizate de această evacuare.

Clădirile vor fi evacuate începând cu ora 09:00 (07:00 GMT), pe o rază de 800 m de la locul în care a fost descoperită bomba.

Poliția a declarat că nu există niciun pericol imediat din cauza bombei care cântărește 500 kg.

Compania feroviară Deutsche Bahn și alți operatori de transport au avertizat că vor exista amânări pe scară largă a trenurilor, tramvaielor și autobuzelor din zonă.

Zborurile către și de la Tegel -situat la aproximativ 7 km- nu vor fi afectate, însă avioanele care intră în zonă vor evita zborul peste amplasament, au anunțat autoritățile.

Tegel, cel mai aglomerat aeroport din Berlin, a fost închis pentru scurt timp în luna august a anului trecut, după descoperirea unei bombe rusești din timpul celui de-al doilea Război Mondial.

În septembrie 2017, pacienții din spitalele din Frankfurt au fost evacuați pentru dezamorsarea controlată a unei alte bombe.

Mii de bombe neexplodate din al doilea Război Mondial sunt descoperite în fiecare an.

Alte bombe din al doilea Război Mondial descoperite în Germania:

  • Mai 2017: 50.000 de persoane au fost evacuate din Hannover, în timp ce trei bombe britanice au fost dezamorsate 
  • Decembrie 2016: Mai mult de 50.000 de persoane au fost evacuate în Augsburg, după ce a fost descoperită o bombă de 1,8 tone 
  • Mai 2015: 20.000 de oameni din Koln au fost forțați să își părăsească locuințele, după ce a fost descoperită o bombă de o tonă 
  • Ianuarie 2012: Un muncitor din construcții a fost ucis atunci când un excavator a lovit o bombă neexplodată în Euskirchen 
  • Decembrie 2011: 45.000 de persoane au fost evacuate în Koblenz -jumătate din populația totală- după ce două bombe au fost găsite pe albia râului Rhine 
  • Iunie 2010: Trei persoane au fost ucise în timpul procesului de detonare a unei bombe descoperite pe un șantier din Göttingen
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro