Sari direct la conținut

Evaluarea Nationala 2014 Luni incepe primul examen – absolventii clasei a VIII-a vor sustine proba la Limba si literatura romana. Vezi modele de subiecte si regulile de examen

HotNews.ro
Evaluarea Nationala, Foto: Agerpres
Evaluarea Nationala, Foto: Agerpres

Evaluarea Nationala 2014 incepe luni, 23 iunie, cu examenul scris la Limba si literatura romana. Absolventii de clasa a VIII-a trebuie sa fie in salile de examen pana la ora 8:30, proba incepe la ora 9:00 si dureaza 2 ore. Acesta este al treilea an in care elevii vor sustine examenul de Evaluare Nationala in clase supravegheate video. Daca vor intra sala de examen cu copiute sau cu mijloace electronice de calcul, elevii vor primi nota 1 indiferent daca au copiat sau nu. Absolventii vor fi asezati cate unul in banca, in ordine alfabetica, si trebuie sa foloseasca numai cerneala sau pasta de culoare albastra, iar pentru desene folosesc numai creion negru.

Anul trecut, 75,89% dintre elevi au obtinut note peste 5, pe fondul acuzelor ca subiectele au fost mult mai usoare decat in anii precedenti.

Calendar Evaluarea Nationala 2014

13 iunieIncheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

16 – 18 iunieInscrierea la Evaluarea Nationala

23 iunieLimba si literatura romana – proba scrisa

24 iunieLimba si literatura materna – proba scrisa

25 iunieMatematica – proba scrisa

27 iunieAfisarea rezultatelor (pana la ora 16:00)

27 iunieDepunerea contestatiilor (orele 16:00 – 20:00)

28 iunie – 30 iunieRezolvarea contestatiilor

1 iulieAfisarea rezultatelor finale dupa contestatii

Metodologia de organizare si desfasurare a Evaluarii Nationale 2014

Acesta este al treilea an in care elevii vor sustine examenele Evaluarii Nationale in sali supravegheate video. Potrivit ordinului de ministru privind organizarea si desfasurarea evaluarii nationale pentru absolventii clasei a VIII-a in anul scolar 2013-2014, anul acesta vor fi „camere functionale de supraveghere video” in salile de examen, dar si in salile in care se descarca si se multiplica subiectele, precum si in salile in care se preiau, se evalueaza si se depoziteaza lucrarile scrise.

Evaluarea Nationala se desfasoara, anual, intr-o singura sesiune. Atat candidatii proveniti din invatamantul de stat, cat si cei din invatamantul particular au dreptul sa sustina Evaluarea Nationala fara taxa. Fiecare examen din cadrul evaluarii nationale are o limita de timp de 120 de minute.

Disciplinele la care absolventii de clasa a VIII-a sustin examene in cadrul Evaluarii Nationale sunt urmatoarele:

a) Limba si literatura romana;

b) Limba si literatura materna – pentru elevii apartinand minoritatilor nationale care au urmat cursurile gimnaziale in limba materna;

c) Matematica.

Subiectele pentru Evaluarea Nationala sunt elaborate de Centrul National de Evaluare si Examinare, in subordinea Ministerului Educatiei. Potrivit metodologiei, subiectele de examen trebuie „sa fie formulate clar, precis si in stricta concordanta cu programele pentru Evaluarea Nationala”, sa aiba un nivel mediu de dificultate si sa permita rezolvarea lor in 120 de minute.

In salile de examen, elevii sunt asezati cate unul in banca, in ordine alfabetica. Pe usa fiecarei sali de examen va fi afisata lista cu numele elevilor repartizati in sala respectiva, precum si avertismentul ca intrarea in examen cu materiale ajutatoare, cu mijloace electronice de calcul sau de comunicare, frauda sau tentativa de frauda atrag eliminarea din sala si acordarea notei 1 la lucrarea respectiva.

Examenele scrise pentru Evaluarea Nationala incep la ora 9:00, moment in care se deschid plicurile sigilate care contin varianta de subiecte multiplicata, in fiecare sala in care se sustine examenul. Accesul elevilor in sali este permis, cel mai tarziu cu 30 de minute inainte de inceperea probei, respectiv pana la ora 8.30, in fiecare zi in care se desfasoara probele scrise.

Supravegherea este asigurata, pentru fiecare sala, de doi asistenti, cadre didactice de alta specializare decat cea corespunzatoare disciplinei la care se sustine proba.

Fiecare elev primeste o coala de hartie tipizata, pe care isi scrie cu majuscule numele, prenumele tatalui, toate prenumele personale, in ordinea in care sunt trecute in actul de identitate si completeaza lizibil celelalte date de pe coltul ce urmeaza a fi lipit. Coltul colii tipizate este lipit, dupa distribuirea subiectelor in sali, numai dupa ce asistentii din sali au verificat completarea corecta a tuturor datelor prevazute si dupa ce acestia semneaza in interiorul portiunii care urmeaza a fi sigilata.

Colturile lucrarilor sunt lipite numai dupa ce elevii au inceput sa scrie pe foaie rezolvarea subiectelor. Elevii primesc atatea coli tipizate si ciorne marcate cu stampila scolii cate le sunt necesare. Acestia completeaza, pe fiecare dintre colile tipizate utilizate, datele personale, in coltul care urmeaza sa fie lipit. Pentru lipirea coltului lucrarii se foloseste lipici sau acelasi tip de etichete autocolante, pentru toti elevii din unitatea de invatamant.

Durata fiecarui examen este de 120 de minute din momentul primirii subiectelor de catre fiecare elev.

Din momentul distribuirii subiectelor, niciun elev nu mai poate intra in sala si niciun elev nu poate parasi sala, decat daca preda lucrarea scrisa si semneaza de predarea acesteia. Elevii care nu se afla in sala in momentul distribuirii subiectelor pierd dreptul de a mai sustine Evaluarea Nationala in sesiunea respectiva. In cazuri exceptionale, daca un elev se simte rau si solicita parasirea temporara a salii, el este insotit de unul dintre asistenti, pana la inapoierea in sala de clasa. In aceasta situatie, timpul alocat rezolvarii subiectelor nu va fi prelungit.

Pentru rezolvarea subiectelor de examen, elevii folosesc numai cerneala sau pasta de culoare albastra, iar pentru executarea schemelor si a desenelor folosesc numai creion negru. Pentru proba de la disciplina Matematica, elevii pot sa utilizeze instrumente de desen. Se interzice folosirea, in timpul probelor, a mijloacelor de calcul. Se folosesc numai colile distribuite de catre asistenti.

Elevii care doresc sa corecteze o greseala taie fiecare rand din pasajul gresit cu o linie orizontala. In cazul in care unii elevi, din diferite motive – corectari numeroase, greseli care ar putea fi interpretate drept semn de recunoastere – doresc sa-si transcrie lucrarea, fara sa depaseasca timpul stabilit, primesc alte coli tipizate. Acest lucru este consemnat de catre asistenti in procesul-verbal de predare-primire a lucrarilor scrise. Colile folosite initial se anuleaza pe loc, mentionandu-se pe ele „Anulat” si se semneaza de catre cei doi asistenti.

In timpul desfasurarii Evaluarii Nationale, asistentii nu au voie sa le dea elevilor nicio indicatie referitoare la rezolvarea subiectelor, nu discuta intre ei si nu rezolva subiectele. De asemenea, nu permit nici unei alte persoane sa dea candidatilor indicatii referitoare la rezolvarea subiectelor, sa furnizeze acestora materiale care contin rezolvarea partiala sau integrala a subiectelor. Unul dintre asistenti sta in fata clasei, celalalt in spatele clasei si nu au alte preocupari in afara de supraveghere, se arata in metodologie.

Elevilor li se interzice sa intre in clasa cu orice fel de lucrari: manuale, dictionare, notite, insemnari etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum si cu telefoane mobile si cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informatii sau de comunicare. In cazul in care elevii nu respecta aceste dispozitii metodologice, vor fi eliminati din examen, indiferent daca materialele interzise au fost folosite sau nu, si vor fi notati cu nota 1. In situatia in care frauda este dovedita dupa evaluarea lucrarii, nota obtinuta prin frauda se anuleaza si se inlocuieste cu nota 1.

Metodologia mai prevede ca asistentii nu le permit elevilor sa comunice in niciun fel intre ei sau cu exteriorul si nici sa schimbe intre ei lucrarile sau ciornele.

Dupa ce isi incheie lucrarile, elevii numeroteaza foile sub indrumarea asistentilor, numai cu cifre arabe, in partea de jos a paginii, in coltul din dreapta, indicand pagina curenta si numarul total de pagini, de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, daca elevul a scris in total cinci pagini. Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar cateva randuri, partea nescrisa fiind barata de catre asistenti. Dupa incheierea numerotarii, elevii predau asistentilor lucrarile si semneaza pentru confirmarea predarii lucrarii si a numarului de pagini.

La expirarea celor 120 de minute acordate, elevii predau lucrarile in faza in care se afla, fiind interzisa depasirea timpului stabilit. Trei elevi raman in sala pana la predarea ultimei lucrari.

In cazul in care un candidat refuza sa predea lucrarea scrisa, acest lucru se consemneaza intr-un proces-verbal, semnat de cei doi asistenti si atrage dupa sine eliminarea candidatului din examen. Candidatii aflati in aceasta situatie nu vor fi notati la lucrarea respectiva, nu vor mai putea participa la probele urmatoare, vor fi mentionati in lista finala ca „eliminati” si nu li se va incheia media la Evaluarea Nationala.

Ciornele si lucrarile anulate se strang separat si se pastreaza in unitatea de invatamant.

Evaluarea lucrarilor de examen se efectueaza de catre doi profesori evaluatori, care lucreaza, in mod obligatoriu, in sali separate, stabilite de presedintele comisiei, se arata in metodologie.

Evaluarea lucrarilor se face cu respectarea stricta a baremului unic de evaluare si de notare, pe baza unui punctaj pe scara 1-100, acordandu-se 90 de puncte pentru raspunsurile corecte si complete si 10 puncte din oficiu. Dupa evaluare, fiecare profesor stabileste nota prin impartirea la 10 a punctajului obtinut de elev, fara rotunjire, si o trece pe lucrare.

In cazul in care diferenta dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, se calculeaza si se trece pe lucrare nota finala, calculata ca medie aritmetica, cu doua zecimale, fara rotunjire, a notelor acordate de cei doi profesori evaluatori. Aceasta nota este cea care se va lua in calcul pentru media de admitere in clasa a IX-a.

In cazul in care diferenta intre notele acordate de catre cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi recorectata de alti doi profesori evaluatori, stabiliti de presedintele comisiei, iar nota acordata de acestia va fi nota finala. Nota finala se trece pe lucrare si se semneaza de presedintele comisiei din centrul zonal de evaluare.

Metodologia prevede ca se interzice cu desavarsire colectarea sau favorizarea actiunii de colectare a unor fonduri materiale sau banesti de la elevi, de la parintii acestora sau de la orice persoana care are rude in randul elevilor, fonduri care au ca destinatie asigurarea meselor sau a altor beneficii pentru membrii comisiilor din unitatile de invatamant sau din centrele zonale de evaluare.

Parintii elevilor care sustin examenele pot cere comisiei judetene de organizare a Evaluarii Nationale sa vada lucrarea de examen a propriului copil, dar numai dupa afisarea rezultatelor finale dupa contestatii. La vizualizarea lucrarii sau a lucrarilor, elevul trebuie sa fie insotit obligatoriu de un parinte sau de un reprezentant legal. Ordinul Ministerului Educatiei privind organizarea si desfasurarea evaluarii nationale pentru absolventii clasei a VIII-a in anul scolar 2013-2014 prevede ca solicitarea de vizualizare a lucrarii de catre elev si parinti nu poate conduce la reevaluarea sau la modificarea notelor acordate lucrarii.

Descarca de aici metodologia care se aplica si anul acesta

Modelele de subiecte pentru Evaluarea Nationala 2014 si baremele aferente

La inceputul anului, Ministerul Educatiei Nationale a publicat modelele de subiecte si baremele aferente pentru examenele din cadrul Evaluarii Nationale 2014.

Limba si literatura romana – Modele de Subiecte

Limba si literatura romana – Barem

Matematica – Modele de Subiecte

Matematica – Barem

Limba si literatura germana materna – Modele de Subiecte

Limba si literatura germana materna – Barem

Limba si literatura italiana materna – Modele de Subiecte

Limba si literatura italiana materna – Barem

Limba si literatura maghiara materna – Modele de Subiecte

Limba si literatura maghiara materna – Barem

Limba si literatura rromani materna – Modele de Subiecte

Limba si literatura rromani materna – Barem

Limba si literatura sarba materna – Modele de Subiecte

Limba si literatura sarba materna – Barem

Limba si literatura slovaca materna – Modele de Subiecte

Limba si literatura slovaca materna – Barem

Limba si literatura ucraineana materna – Modele de Subiecte

Limba si literatura ucraineana materna – Barem

In luna martie, Ministerul Educatiei a publicat o serie de teste suplimentare de pregatire la Matematica pentru elevi, in vederea sustinerii Evaluarii Nationale 2014. Pe langa modelele de subiecte de mai sus la toate disciplinele de examen, elevii de clasa a VIII-a au la dispozitie si 5 teste suplimentare de pregatire la Matematica, care sunt insotite de baremele de rezolvare a acestora. Publicarea testelor suplimentare a venit dupa ce 30,4% dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluarii Nationale au reusit sa ia note peste 5 la simularea examenului de Matematica.

Test de pregatire la Matematica pentru Evaluarea Nationala 2014 – 1

Baremul de corectare

Test de pregatire la Matematica pentru Evaluarea Nationala 2014 – 2

Baremul de corectare

Test de pregatire la Matematica pentru Evaluarea Nationala 2014 – 3

Baremul de corectare

Test de pregatire la Matematica pentru Evaluarea Nationala 2014 – 4

Baremul de corectare

Test de pregatire la Matematica pentru Evaluarea Nationala 2014 – 5

Baremul de corectare

Primele simulari nationale ale Evaluarii Nationala: 48,8% dintre elevii de clasa a VIII-a au obtinut medii peste 5 la simulari

Amintim ca anul acesta elevii de clasa a VIII-a au sustinut pentru prima data o simulare la nivel national a evaluarii nationale. 48,8% dintre elevii prezenti au obtinut medii peste 5 la examenele din cadrul simularii nationale la clasa a VIII-a, respectiv 66,95% la Limba romana si doar 30,4% la Matematica. Rezultatele de la Matematica „indica un nivel scazut de pregatire a elevilor, in conditiile in care subiectele au fost concepute pentru un nivel mediu, tipic oricarei evaluare de masa”, a reactionat atunci Ministerul Educatiei.

Pe judete, cele mai mari procente de note peste 5 la simulari s-au inregistrat in:

  • municipiul Bucuresti: 64,21%
  • judetul Braila: 60,42%
  • judetul Cluj: 59,18%
  • Prezenta elevilor la examene a fost in aceste judete de peste 95% 

Cele mai slabe rezultate la simulari s-au inregistrat in:

  • Calarasi: 34,18%
  • Caras-Severin: 36,28%
  • Tulcea: 37,95%
  • Si in aceste judete, prezenta a fost de aproximativ 90%

Detalii aici

Rezultatele Evaluarilor Nationale din ultimii 10 ani

75,89% dintre absolventii de clasa a VIII-a au obtinut note peste 5 la examenul de Evaluare Nationala 2013, cu aproape 10 puncte procentuale mai multi decat in 2012. Cresterea substantiala a promovabilitatii a venit pe fondul acuzelor ca subiectele au fost mult mai usoare decat in trecut, lucru care ar putea duce la frustrarea elevilor buni.

Numarul de elevi cu note peste 5 in anii 2004 – 2013 a fost:

  • 2013 – 75,89% / Al doilea an cu camere video, primul cu acuzatii ca subiectele sunt simple
  • 2012 – 66,12% / Primul an in care au fost introduse camere video la evaluare
  • 2011 – 81,79%
  • 2010 – 85,97%
  • 2009 – 88,90%
  • 2008 – 89,93%
  • 2007 – 77,96%
  • 2006 – 67,16%
  • 2005 – 62,39%
  • 2004 – 71,38%

Admiterea in liceu 2014. Modificare importanta: Evaluarea Nationala va avea o pondere de 75% in media de admitere la liceu

Admiterea in liceu in anul scolar 2014-2015 incepe in data de 4 iulie, cand absolventii claselor a VIII-a si parintii vor completa optiunile in fisele de inscriere. O premiera pe care o aduce admiterea anul acesta o reprezinta faptul ca Evaluarea Nationala va avea o pondere crescuta, de 75%, in media de admitere la liceu.

Se schimba astfel formula de calcul a mediei de admitere la liceu, asa ca incepand din acest an, in admiterea la liceu – media de la Evaluarea Nationala va avea o pondere de 75% (fata de 50% cat a fost pana acum), iar media generala de absolvire a gimnaziului va fi in proportie de 25%. Detalii aici

Inscrierea in clasa a IX-a se face fara examen, pe baza mediei de admitere. Media de admitere se calculeaza, indiferent daca media generala la Evaluarea Nationala din clasa a VIII-a este mai mica de cinci. Repartizarea computerizata la liceu se realizeaza pe 15 iulie.

Descarca de aici Brosura de admitere la liceu in anul scolar 2014-2015

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro