Evaluarea Națională 2025 la clasa a VI-a. Proba la Limba română, marți, 27 mai

Evaluarea Națională 2025 pentru elevii de clasa a VI-a începe marți, 27 mai, cu proba scrisă la Limbă și comunicare (Limba română). Elevii au la dispoziție 60 de minute pentru rezolvarea testelor, potrivit calendarului oficial publicat de Ministerul Educației. Limba modernă a fost eliminată din evaluare începând cu acest an școlar.
Testarea de la finalul clasei a VI-a face parte din setul de evaluări naționale standardizate, alături de cele organizate la clasele a II-a și a IV-a.
Este ultima testare standardizată pentru elevii din ciclul primar și gimnazial inferior, înainte de examenul cu miză de la finalul clasei a VIII-a.
Testarea are loc în timpul orelor de curs, iar elevii au la dispoziție 60 de minute pentru a rezolva subiectele. Elevii vor fi așezați câte doi în bănci sau conform organizării obișnuite din clasă, iar testele se distribuie controlat. În cazul absenței unui elev, testul nu se înmânează altcuiva, iar acesta va fi trecut drept „ABSENT”.
Toți elevii cu cerințe educaționale speciale au dreptul să participe la Evaluarea Națională. Participarea este condiționată de o solicitare scrisă din partea părinților sau a reprezentanților legali, iar școala trebuie să ia măsurile necesare pentru adaptarea condițiilor de testare.
Evaluarea Națională 2025 la clasa a VI-a – Rezultatele nu se trec automat în catalog
Începând cu acest an, rezultatele obținute la Evaluarea Națională de clasa a VI-a vor fi exprimate sub formă de punctaje, nu de coduri, așa cum se întâmpla anterior. Acestea nu se afișează public și nu sunt trecute automat în catalog. La cerere, punctajele pot fi transformate în calificative sau note.
Rezultatele testelor sunt analizate de profesori și pot fi folosite pentru a face un plan personalizat de învățare pentru fiecare elev, dacă este nevoie. Părinții vor fi informați despre nivelul de pregătire al copilului.
Calendar Evaluarea Națională 2025 la clasa a VI-a
- Marți, 27 mai 2025 – Proba la Limbă și comunicare (Limba română)
- Miercuri, 28 mai 2025 – Proba la Matematică și științe ale naturii
Calendar Evaluarea Națională 2025 la clasa a VIII-a
- 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
- 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
- 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
Absolvenții clasei a VIII-a vor afla primele rezultate pe 3 iulie, urmând ca după contestații notele finale să fie afișate pe 10 iulie.