Sari direct la conținut

Evaluarea trimestrială a ministerelor va fi făcută de Comisia Națională de Strategie şi Prognoză

HotNews.ro
Guvernul Citu, Foto: Guvern
Guvernul Citu, Foto: Guvern

​La finalul fiecărui trimestru, Comisia Națională de Strategie şi Prognoză (CNSP) va elabora o sinteză a acțiunilor Executivului pentru îndeplinirea Programului de guvernare, a stadiului realizărilor obiectivelor de investiții, cât și a activității ministerelor şi a instituțiilor sau companiilor din subordine, se arată într-un memorandum care va fi discutat în ședința Guvernului de miercuri. Sinteza va fi supusă apoi atenției premierului. Ministerele trebuie să transmită, cel târziu până pe data de 25 ale lunii următoare trimestrului, situația privind stadiul măsurilor.

Sinteza se va baza pe informațiile comunicate de ministere şi va cuprinde suplimentar o analiză a principalelor rezultate economico-sociale, care va fi realizată de CNSP.

Mai exact, procesul de evaluare se va desfășura sub coordonarea Secretarului General al Guvernului, prin Comisia Națională de Strategie şi Prognoză (CNSP), care este organizată şi funcționează ca organ de specialitate în subordinea Secretariatului General al Guvernului(SGG) şi coordonarea Prim-Ministrului.

Fiecare minister transmite fișe individuale care conțin obiectivele generale, obiectivele specifice cu măsurile/acțiunile aferente cuprinse în Programul de guvernare, precum şi alte măsuri de reformă.

Fișele conțin şi elemente de detaliere în ceea ce privește perioadele necesare pentru implementarea măsurilor pe care ministerele vor fi solicitate să le completeze.

De asemenea, în vederea monitorizării activității, ministerele vor transmite trimestrial către Secretariatul General al Guvernului și către Comisia Națională de Strategie şi Prognoză, cel târziu până pe data de 25 ale lunii următoare trimestrului, situația privind stadiul obiectivelor/măsurilor.

„Un astfel de exercițiu este extrem de util deoarece va oferi o imagine în detaliu și o bază solidă de analiză asupra întregii activități guvernamentale, facilitând astfel desfășurarea procesului decizional cu eficiență și celeritate. De asemenea, va crea un cadru interministerial de dialog și reflecție pentru fundamentarea politicilor publice, precum și de cuantificare a impactului la nivel macroeconomic”, se precizează în memorandum.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro