Sari direct la conținut

EXCLUSIV Ce contine memorandumul secret semnat de Guvern cu Huawei. Executivul promite sprijin pentru participarea companiei chineze la structuri critice de securitate. Huawei a fost exclusa de la astfel de licitatii in SUA, Canada si Marea Britanie

Dan Nica si Lu Yong, manager regional Huawei, au semnat memorandumul la Bucuresti, Foto: AGERPRES
Dan Nica si Lu Yong, manager regional Huawei, au semnat memorandumul la Bucuresti, Foto: AGERPRES

Memorandumul semnat de Guvern cu compania chineza Huawei in noiembrie 2013 si consultat de HotNews.ro prevede ca Ministerul Societatii Informationale (MSI) „vine in intampinarea Huawei” in vederea participarii la constructia unor sisteme IT critice, precum Sistemul de informatii si comunicatii nationale, Reteaua nationala de banda larga si Sistemul de monitorizare si supraveghere a traficului. Mai mult, Ministerul si Huawei anunta o „cooperare strategica”, in ciuda controverselor din jurul companiei chineze, acuzata de institutii oficiale din SUA, Marea Britanie sau Canada de spionaj in favoarea autoritatilor chineze.

Memorandumul a fost semnat pe 25 noiembrie 2013, intr-o ceremonie la Palatul Victoria ocazionata de vizita premierului chinez la Bucuresti impreuna cu o delegatie de oficiali si oameni de afaceri. La 29 noiembrie 2013, premierul Victor Ponta a spus intr-o conferinta de presa ca textul Memorandumului va fi publicat in Monitorul Oficial, lucru care nu s-a intimplat pina acum.

La trei luni distanta de la semnarea memorandumului, Ministerul sustine, intr-un raspuns oficial, ca sistemele IT enumerate in memorandum „nu au fost realizate si implementate de MSI” si refuza sa dea orice alte detalii. Ministrul Dan Nica nu a raspuns apelurilor HotNews.ro, iar secretarii de stat Bebe Ionica si Toma Campeanu au declarat ca nu este in competenta lor acest memorandum si nu stiu in ce stadiu de implementare se afla.

O cautare pe internet arata ca sistemele mentionate nu au fost realizate, ele fiind enuntate in diverse momente ca proiecte guvernamentale.

SRI arata, intr-un raspuns pentru HotNews.ro, ca „nu a fost consultat cu privire la documentul mentionat”, si adauga ca „nu are atributii legale privind avizarea unor astfel de demersuri initiate de Guvernul Romaniei, direct sau prin institutiile subordonate”.

STS, desemnat prin lege autoritatea care organizeaza telecomunicatiile speciale pentru autoritati, arata intr-un raspuns pentru HotNews.ro ca nu i-a fost cerut un aviz si nu a fost consultat pentru acest memorandum. STS mai arata ca evalueaza „eventualele consecinte si impactul asupra misiunilor noastre de a construi comunicatii de stat conform legii si eventualul impact asupra proiectelor si obligatiilor pe care le derulam in domeniul nostru de competenta in relatia cu Uniunea Europeana si NATO”.

Premierul Ponta si oficiali Huawei

Premierul Ponta si oficiali Huawei

Foto: Hotnews

In memorandumul semnat in timpul vizitei unei masive delegatii oficiale chineze in Romania se arata ca „luand in considerare faptul ca Huawei are un rol important in economia Romaniei, MSI si Huawei sunt de acord sa intre intr-o relatii de cooperare strategica”.

Unul dintre scopurile mentionate in memorandum il reprezinta „consolidarea rolului pozitiv al Huawei in politica economica a guvernului pentru imbunatatirea eficientei economiei romanesti si a competitivitatii internationale a acesteia”.

Pe linga intentia asumata de Huawei de a-si spori activitatile din Romania, Ministerul condus de Dan Nica isi asuma „sa ofere sprijinul si atentia necesare pentru dezvoltarea activitatilor comerciale si de investitie ale Huawei in Romania, in conformitate cu obligatiile care ii revin in temeiul legislatiei UE”.

Memorandum MSI Huawei

Astfel, in documentul oficial se arata ca „MSI vine in intampinarea Huawei in vederea participarii la constructia Sistemului de Informatii si Comunicatii National, Sistemului de Monitorizare si Supraveghere a Traficului, proiectelor de tip Guvernare Electronica (E-Government), proiectelor de tip Oras Inteligent (Smart City) si Retelei Nationale de Banda Larga dezvoltate de catre Guvernul Romaniei”.

Mai mult, MSI se obliga sa ofere sprijin „in vederea initierii proiectului de Retea Integrata a Transelectrica al carui memorandum de Intelegere a fost semnat la Beijing la data de 6 septembrie 2012”.

Unele dintre sistemele enuntate in memorandum sint considerate de industria de specialitate sisteme critice pentru securitatea nationala: Sistemul de Informatii si Comunicatii National, Sistemul de Monitorizare si Supraveghere a Traficului si Reteaua Nationala de Banda Larga. In ce stadiu sint acum aceste proiecte? Mister. Ministerul Societatii Informationale, adica institutia semnatara a Memorandumului, sustine intr-un raspuns oficial pentru HotNews.ro ca sistemele IT enumerate in memorandum „nu au fost realizate si implementate de MSI” si refuza sa dea orice alte detalii.

Memorandumul dintre MSI si Huawei a fost aprobat in sedinta de Guvern din 20 noiembrie 2013.

De ce este importanta discutia in jurul acestui memorandum? Pentru ca accesul unor companii private la infrastructuri critice de securitate este o chestiune delicata in statele membre NATO, unde cybercriminalitatea este considerata o amenintare majora la adresa securitatii aliantei si a statelor membre.

De altfel, romanul Sorin Ducaru a devenit in 2013 asistent al secretarului general al NATO si sef al Diviziei care acopera si apararea cibernetica.

Huawei are un istoric insemnat de controverse in state membre NATO in ce priveste accesul la proiecte strategice.

Istoricul controverselor in jurul Huawei:

SUA:

Departamentul pentru Comert al SUA a blocat in 2011 participarea Huawei la o licitatie publica pentru realizarea unei retele wireless nationale. Un reprezentant al Departamentului a explicat pentru PC World ca „a fost o decizie de securitate nationala”. (Detalii aici)

Canada:

Guvernul canadian a luat masuri similare fata de Huawei in 2012, autoritatile citand cresterea amenintarii cyberterorismului. (Detalii aici)

Marea Britanie:

Guvernul condus de David Cameron a cerut in ianuarie 2014 renuntarea la echipamente Huawei utilizate pentru videoconferinte, citand „potentiale vulnerabilitati”. (Detalii aici)

Si in Australia (tara non-NATO) a existat o controversat majora: Guvernul australian a exclus Huawei in 2012 de la o licitatie pentru realizarea retelei nationale de banda larga, in urma unui raport al Australian Security Intelligence Organisation. (Detalii aici)

Raspunsurile SRI la intrebarile HotNews.ro:

Intrebare: A avizat SRI memorandumul intre Ministerul pentru Societatea Informationala si Huawei?

Raspuns: SRI nu a avizat Memorandumul de Intelegere incheiat intre Ministerul pentru Societatea Informationala si Huawei Technologies Co.Ltd. Mai mult, SRI nu are atributii legale privind avizarea unor astfel de demersuri initiate de Guvernul Romaniei, direct sau prin institutiile subordonate.

Intrebare: A fost consultat SRI la elaborarea acestui memorandum?

Raspuns:SRI nu a fost consultat cu privire la documentul mentionat.

Intrebare: Care este pozitia SRI fata de prevederea din Memorandum potrivit careia MSI isi asuma sa vina „in intampinarea Huawei” in vederea participarii la constructia Sistemului de Informatii si Comunicatii Nationale, precum si a celorlalte sisteme mentionate?

Raspuns: Activitatea institutiei noastre este circumscrisa in mod imperativ si limitativ dispozitiilor legale in vigoare, care statueaza, in cuprinsul art. 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea si functionarea SRI, ca Serviciul organizeaza activitati pentru culegerea, verificarea si valorificarea informatiilor necesare cunoasterii, prevenirii si contracararii oricaror actiuni care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei nationale a Romaniei, asa cum sunt acestea reglementate de art. 3 din Legea 51/1991.

Precizam ca inforamatiile solicitate fac parte din categoria celor prevazute la art. 15 lit. b din Legea 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate si intra sub incidenta regimului juridic instituit de art.10 din legea 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei si art. 17 lit. f si g din Legea 182/2002.

Ca expresie a temeiului constitutional prevazut la art. 31 alin. 3, prin efectul art. 12 alin. 1 lit. a din Legea 544/2001, informatiile clasificate din domeniul sigurantei nationale sunt exceptate de la accesul liber al cetatenilor . Informatii din domeniul sigurantei nationale pot fi comunicate in conditiile art. 11 din Legea 51/1991 si cu respectarea principiilor prevazute in Legea 182/2002.

In cazul referit, tematica abordata de solicitant pune in discutie actiuni hotarate ori preconizate de catre autoritati publice. Tematica nu obliga autoritatea chestionata sa dea informatii cu caracter secret, in legatura cu care exista interdictii legale.

Cu toate acestea, masurile institutionale preconizate ori luate nu intra in sfera de activitate a SRI, fiind incidente principiile specializarii si raspunderii persoanelor juridice de drept publice (art. 206 alin.2 si art.221 Cod civil).

Intrebare: Avand in vedere preocuparile NATO si ale statelor membre NATO fata de cybercrime si amenintarile asupra sistemelor informatice, care este pozitia SRI fata de compania Huawei?

Raspuns: In ceea ce priveste pozitia SRI fata de Huawei Technologies Co.Ltd, apreciem ca activitatea de informatii pentru realizarea securitatii nationale intreprinsa de Institutia noastra intra in sfera secretului de stat si, ca atare, prin efectul legii, informatiile din acest domeniu sunt exceptate de la liberul acces al persoanelor acordat in temeiul art.31 din Constitutie (dreptul la informatie), ale carui limite sunt stabilite la alin. 3 – „dreptul la informatie nu trebuie sa prejudicieze securitatea nationala”, precum si in temeiul art. 51 (dreptul de petitionare) ale carui limite sunt stabilite la alin. 4 – ” autoritatile publice au obligatia sa raspunda la petitii in termenele si conditiile stabilite potrivit legii”

Raspunsurile STS la intrebarile adresate de HotNews.ro:

Intrebare: A fost cerut un aviz al STS pentru acest memorandum?

Raspuns: Nu s-a cerut aviz.

Intrebare: A dat STS un aviz?

Raspuns: Nu am fost consultati.

Intrebare: Care este pozitia STS fata de prevederile din Memorandum potrivit carora MSI isi asuma sa vina „in intampinarea Huawei” in vederea participarii la constructia Sistemului de Informatii si Comunicatii Nationale, precum si a celorlalte sisteme mentionate?

Raspuns: Evaluam eventualele consecinte si impactul asupra misiunilor noastre de a construi comunicatii de stat conform legii si eventualul impact asupra proiectelor si obligatiilor pe care le derulam in domeniul nostru de competenta in relatia cu Uniunea Europeana si NATO.

Orice fel de alte intrebari va rugam sa le adresati Ministerului pentru Societatea Informationala.

Huawei in Romania:

Huawei este prezent de 10 ani pe piata din Romania si are peste 800 de angajati in tara noastra, din care 70% sunt romani. Compania a deschis in 2012 in Bucuresti un Centru global de servicii de retelistica pentru operatori si retele din diverse tari, in care lucreaza peste 400 de ingineri. In plus, Huawei a dezvoltat si un Centru Comun de Servicii pentru Gestiune (ASSC), una dintre cele mai mari unitati de acest fel din cadrul grupului, care are 245 de angajati, din care 165 sunt experti romani.

In vara acestui an, Huawei a anuntat ca pana in 2018 vrea sa ajunga la o investitie totala de 100 milioane euro in Romania, care se va regasi atat in extinderea centrului, cresterea ca numar de angajati, taxe platite la stat si in proiectele cu partenerii locali.

Furnizorul chinez de echipamente de telecomunicatii si-a propus de asemenea sa ajunga la 1200 de angajati in Romania pana la sfarsitul anului 2014.

Directorul general al Huawei Tehnolgies SRL este Wang Haitao, iar Vlad Doicaru este director conturi integrate.

Huawei a fost fondata in 1987 de Ren Zhengfei, un maior in rezerva al Armatei RP Chineze.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro