EXCLUSIV. Efectele războiului din Iran asupra prețurilor „vor dura ani de zile”. Șirul de avertismente lansat la București de economistul-șef al uneia dintre cele mai importante bănci europene

Există un detaliu tehnic pe care Beata Javorcik, economistul șef al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, îl menționează aproape în treacăt în discuția cu HotNews, dar care spune mai mult despre amploarea crizei energetice decât orice titlu de ziar: va dura între trei și cinci ani pentru a fi readusă în funcțiune infrastructura de gaze naturale distrusă în Qatar. Asta înseamnă efecte în lanț în economie. „Chiar dacă războiul s-ar opri astăzi”, spune economistul șef al BERD, „impactul va persista”. 

Nu vorbim despre o criză care se rezolvă când se semnează un armistițiu. Vorbim despre o reconfigurare a pieței energetice europene care va dura cel puțin până la sfârșitul deceniului.

Javorcik, care a discutat cu jurnaliștii HotNews la București în marja conferinței organizate de The Economist, a subliniat un adevăr „scump”: Europa e un continent care absoarbe al doilea șoc energetic major în trei ani – după gazul rusesc oprit în 2022, acum gazul qatarez întrerupt de Strâmtoarea Hormuz. De data aceasta, prețurile gazului natural în Europa sunt de șase ori mai mari decât în Statele Unite. Înainte de războiul din Ucraina, diferența era neglijabilă.

„În 2019-2020, prețurile gazului natural în Europa erau aceleași ca în SUA. După Ucraina, am ajuns la de patru ori mai mari. Acum, sunt de șase ori mai mari”, spune economistul șef al BERD.

Cinci canale, un singur șoc

„Chiar dacă războiul s-ar opri astăzi, impactul războiului va persista din cauza distrugerii infrastructurii de GNL în Qatar”, spune economistul șef BERD, întrebată de HotNews despre impactul războiului din Iran asupra statelor europene.

Javorcik cartografiază cu precizie felul în care războiul din Iran se propagă în economiile din regiunea BERD. Nu e un șoc simplu, cu o singură sursă. Sunt cinci canale distincte, spune ea, care se alimentează reciproc.

Primul și cel mai vizibil este prețul gazului natural, care erodează competitivitatea industriei europene, în general, și a Germaniei, în particular.

„Dacă există o slăbiciune în economia germană”, spune ea, „asta va contamina regiunea, afectând lanțurile de aprovizionare în sectorul auto.”

România nu exportă doar mașini; exportă componente, software industrial, mobilă, alimente – tot ce cumpără o economie germană sănătoasă.

Al doilea canal este prețul petrolului, cu efectul său clasic: inflație mai mare, creștere mai lentă, presiune pe bugetele guvernamentale deja suprasolicitate. 

Al treilea canal: perturbarea lanțurilor de aprovizionare. Aluminiu, sulf, heliu. Industria auto raportează deja penurii de aluminiu, explică oficialul european. „Nu avem o imagine completă încă despre unde vor fi aceste blocaje”, recunoaște Javorcik.

Al patrulea canal – mai puțin discutat, dar potențial sever – este prețul alimentelor. Regiunea Orientului Mijlociu este un mare exportator de uree, materie primă în îngrășămintele azotate. Conflictul a izbucnit în plin sezon de plantare, spune Javorcik. Dacă fermierii reduc îngrășămintele, recoltele scad, prețurile alimentare cresc, inflația se accelerează, detaliază ea. 

Iar al cincilea canal vizează în mod direct câteva economii: turismul din Liban și Iordania și remitențele financiare din Africa de Nord, sumele de bani transferate, de obicei, de lucrătorii migranți către familiile lor din țara de origine și care constituie o sursă esențială de venit pentru gospodării și un pilon al economiei.

„În special țările din Africa de Nord au o mulțime de oameni care lucrează în Golf”, spune Javorcik.

„Sunt destul de multe canale”, concluzionează ea.

România: mai puțin expusă, dar nu imună la șoc

Când discuția ajunge la România, apare o distincție importantă. Țara e producător de gaz, cu o nouă platformă offshore în Marea Neagră – platforma Neptun Deep, care va începe să livreze gaze de anul viitor. Asta o protejează parțial.

„România, fiind mai puțin dependentă de importuri, este într-o situație mult mai confortabilă”, spune economistul șef al BERD. Dar, adaugă imediat: „Nu este imună la șoc.”

Dovada a venit chiar în ziua interviului. Javorcik tocmai îl ascultase pe ministrul de finanțe al României vorbind despre costurile de împrumut ale României. Până cu câteva săptămâni în urmă, România se bucura de rate în scădere pe piețele internaționale. În ultimele trei săptămâni, costul împrumutului a crescut cu un punct procentual.

Mecanismul e simplu: în perioade de incertitudine, investitorii fug spre active de siguranță și cer prime de risc mai mari economiilor percepute ca fiind vulnerabile. România simte deja efectele războiului nu doar la pompă, ci în dobânzile la datoria publică, explică Javorcik.

Expunerea principală a României rămâne, în opinia lui Javorcik, prin lanțurile valorice germane. O economie germană care stagnează înseamnă mai puține comenzi pentru furnizorii din estul Europei. Iar România e integrată adânc în aceste lanțuri – nu doar în zona auto, ci în tot ce produce o țară care a crescut prin exporturi manufacturiere.

Fondurile UE nu sunt o strategie de creștere

Privind spre orizontul de cinci-zece ani, Javorcik nu ocolește o concluzie incomodă pentru clasa politică românească: o strategie de creștere construită în principal pe fonduri europene nu e sustenabilă.

PNRR expiră anul acesta, iar viitorul cadru financiar multianual al UE ar putea aduce României alocări mai mici. Fondurile SAFE, programul de împrumuturi al UE pentru consolidare strategică și militară, sunt masive – aproape 17 miliarde de euro pentru România – dar și ele sunt limitate în timp.

„Nu ar trebui să construiți o strategie de creștere pe termen lung doar pe finanțare venind din exterior, și doar pe finanțare publică”, spune ea direct. „Ceea ce aveți cu adevărat nevoie este o strategie de creștere care este construită pe investiție privată.”

Investiția privată presupune, la rândul ei, predictibilitate și stabilitate – exact ce lipsește în momentele de turbulență geopolitică.

„Incertitudinea ucide investițiile”, spune Javorcik. Dar tot ea identifică o fereastră de oportunitate: relocalizarea producției în Europa, accelerată de tocmai această instabilitate a lanțurilor globale. România, cu forța de muncă relativ ieftină și calificată și cu poziția geografică, e „un beneficiar potențial”.

Cheltuielile de apărare ca politică industrială

Unul dintre cele mai neconvenționale argumente ale Javorcik privește cheltuielile de apărare. Pe măsură ce PNRR expiră, SAFE devine noul mecanism prin care banii europeni ajung la state. Suma e uriașă. Modul în care e cheltuită, spune ea, va defini competitivitatea regiunii pentru decenii.

Există trei decizii pe care fiecare guvern trebuie să le ia: 

• Câți bani merg în apărare versus infrastructură rezistentă la șocuri, securitate cibernetică, diversificare energetică? 
• Cât de mult se cumpără intern versus din import? 
• Și cât din buget merge în cercetare și dezvoltare (R&D), adică în sistemele de mâine, nu cele de astăzi? 

„Cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea au cel mai mare potențial de a aduce beneficii creșterii și competitivității țării”, spune Javorcik.

Cei 4 miliarde de euro pe care România îi dedică autostrăzilor spre Ucraina și Moldova, de pildă, sunt o mișcare corectă: poziționează țara pentru reconstrucția postbelică a Ucrainei, un potențial contract economic uriaș.