Sari direct la conținut

EXCLUSIV. Mărturie din Kiev, în așteptarea unor noi bombardamente: „Dacă mă întrebai ieri dacă Rusia va ataca civilii, aș fi spus sigur, nu. Astăzi nu exclud”

HotNews.ro
EXCLUSIV. Mărturie din Kiev, în așteptarea unor noi bombardamente: „Dacă mă întrebai ieri dacă Rusia va ataca civilii, aș fi spus sigur, nu. Astăzi nu exclud”

​Într-un interviu pentru HotNews.ro, analistul politic Sergiy Gerasymchuk, de la organizația neguvernamentală Strategic and Security Studies Group din Kiev, povestește cum este viața în capitala Ucrainei în acest moment și care sunt așteptările pe care le are de la lumea occidentală.

În capitala Ucrainei s-au auzit sirenele de mai multe ori astăzi, iar mai multe unități militare au fost lovite de rachete ale Rusiei. În urmă cu puțin timp, primarul orașului i-a anunțat pe locuitori să fie pregătiți pentru un atac aerian în această noapte și că vor primi mai multe informații în cel mai scurt timp.

În acest context tensionat am stat de vorbă cu Sergiy Gerasymchuk, analist politic la organizația neguvernamentală Strategic and Security Studies Group din Kiev.

În primul rând, aș vrea să te întreb care este situația acum în Kiev. Am văzut informații care vorbesc despre un atac iminent al armatei ruse asupra orașului. Cum se văd lucrurile la fața locului?

De dimineață au fost câteva cazuri de atacuri cu rachete în suburbiile din Kiev, cele mai multe în zonele unde se află unități militare ucrainene.

Ce fel de unități militare? De aviație, de infanterie?

Și de aviație și de infanterie. Există și un institut militar, acolo sunt și unitățile de infanterie. Cel mai vizibil a fost atacul de la aeroportul militar, s-a desfășurat cu elicoptere rusești venite din Belarus. Unul dintre acestea a fost doborât de forțele ucrainene.

Situația este în continuare foarte complicată. Au fost de asemenea focuri în Kiev, undeva aproape de centru, nu am informații clare despre ce s-a întâmplat. Acolo este o unitate de infanterie.

Primarul orașului tocmai a făcut un anunț că există riscul unui atac aerian și a spus ca locuitorii din Kiev trebuie să fie pregătiți să se ducă în adăposturile antiaeriene și că în curând vor fi indicații transmise prin media.

Când va trebui să vă duceți în adăposturi? Acum?

Anunțul a fost făcut acum jumătate de oră: ne-a notificat că există acest risc și că ar trebui să așteptăm informații înainte de a ne duce către adăposturi.

Situația este mai rea în Chernihiv (n.r.- oraș din nordul Ucrainei). Am fost în contact cu colegii mei de acolo care mi-au zis că au auzit explozii aproape de oraș și exista deja o situație de urgență de atac aerian. Mulți dintre ei s-au adăpostit deja în adăposturi pentru că se așteaptă să fie un atac aerian în Chernihiv.

Pecepția mea personală este că în Chernihiv este mai periculos. Sigur și în Kiev suntem stresați dar nu este așa panică aici.

Am fost azi pe străzi și desigur erau cozi la bancomate, oamenii își scoteau bani. Banca Națională a Ucrainei a luat doar o măsură restrictivă și anume ca suma maximă ce poate fi scoasă să nu depășească echivalentul a 300 de dolari pe zi.

Dar în ceea ce privește hipermarketurile, acestea au suficiente provizii?

Două lanțuri de hipermarketuri au anunțat că au suficiente provizii. Azi am fost la unul dintre ele și pot să confirm că erau mai mulți oameni decât de obicei, în special dimineață, dar toate funcționau în regulă, acceptau și plata cu cardul.

Oamenii cumpărau foarte multă apă. Ca să fie siguri că vor avea provizii. Acesta a fost unul din sfaturile date de guvern ca oamenii să aibă provizii de apă tot timpul în caz că se taie alimentarea cu apă. În schimb, nu știu de ce multe farmacii au fost închise astăzi.

Dar în ceea ce privește restaurantele?

Nu știu de ce McDonalds a fost închis. În rest nu cunosc.

Aș vrea să-ți cer opinia de analist acum: Crezi că armata rusă va ataca populația civilă?

Dacă m-ai fi întrebat ieri aș răspuns sigur: nu, nicio șansă. Dar astăzi nu exclud așa ceva. Am eșuat în predicțiile mele. Ideea e că chiar și când rușii atacă unități militare în multe cazuri unitățile sunt în interiorul orașelor, așa cum se întâmplă în Chernihiv, în Kiev. Chiar și neintenționat o rachetă poate distruge o clădire civilă.

Nu aș exclude o escaladare la scară mare a conflictului. Și cu victime civile.

Dar în Kiev nu aveți în acest moment clădiri civile distruse…

Nu. Sau nu știu eu despre asta.

„Oamenii mai cred că există șanse pentru un final fericit”

Metroul din Kiev. Daniel Leal / AFP / Profimedia Images

Presupun că ai văzut la tv reacțiile liderilor din Occident despre ce se întâmplă în Ucraina. Crezi că fac destul? Ar putea face mai multe pentru Ucraina?

Desigur se poate face mai mult. Suntem conștienți că în ultima săptămână am primit multe ajutoare și diferite tipuri de sprijin pentru Ucraina. Se pare că nu a fost suficient pentru că Putin a mers înainte și probabil că nimeni nu se aștepta ca atacul să fie la o scară atât de mare.

Sigur, poate serviciile secrete au avertizat, dar au existat atacate și locuri unde nu se așteptau. De exemplu nu se așteptau ca Kievul să fie atacat din două direcții. Este nevoie de mai multă implicare

Ca analist înțeleg șocul, în democrație există un sistem birocratic care se mișcă mai greu, dar când ești sub atac aștepți mai multe. Cum este de exemplu cazul parlamentului german care se întâlnește duminică să ia o decizie.

Nu avem atât de mult timp pentru că Putin vrea să meargă înainte și să ia cât mai mult din Ucraina. Și chiar dacă ar fi de acord cu negocierea o va face de pe noi poziții.

În opinia ta, populația din Kiev este pregătită pentru aceste vremuri periculoase?Nu știu, de exemplu știu oamenii să folosească adăposturile antiaeriene?

Problema cheie este una psihologică. Este încă greu de crezut că trebuie să mergi într-un adăpost antiatomic, e greu de crezut că țara ta este sub un atac cu rachete.

Oamenii care vin din est sunt mai pregătiți pentru situația aceasta, pentru că au război de opt ani de zile, dar pe oamenii din Kiev trebuie să-i convingi că amenințarea este reală, că amenințarea asupra vieții lor este reală.

Toți oamenii din Kiev s-au confruntat cu o situație asemănătoare în 2014 în timpul revoluției (proteste din Maidan) când nu aveau o viziune clară asupra ce se va întâmpla ziua următoare.

Dar acele evenimente ne-au făcut să fim optimiști chiar și acum oamenii cred că există șanse pentru un final fericit dacă suntem împreună și suntem uniți.

Am văzut la știri mulți voluntari care vor să se alăture armatei, există spiritul că încă putem învinge, dar ca analist știu că cu cât vestul este mai angajat cu atât mai puține victime vom avea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro