EXCLUSIV Ordonanta procurorului militar: Sunt suficiente probe din care rezulta ca suspectul Soare Petre l-a impuscat din culpa pe Popa Ion, folosind fara drept una din armele de vanatoare ale victimei/ PLUS: De ce a durat ancheta mai bine de patru ani
In ordonanta de punere in miscare a actiunii penale din 15 iulie emisa de procurorul militar Toma Octavian se arata ca „sunt suficiente probe care stabilesc ca suspectul col. Soare Petre in data de de 04.01.2012, in jurul orelor 16.45, in timp ce a participat pe raza comunei Draganesti, judetul Prahova, pe fondul de vanatoare aflat in padurea Turbatu, la o partida de vanatoare organizata, l-a impuscat din culpa pe Popa Ion, folosind fara drept una din armele de vanatoare arma marca Mossberg, calibrul 12 mm a victimei, cauzand decesul celui impuscat”. Potrivit ordonantei obtinute de HotNews.ro, aceste probe sunt declaratiile martorilor, avizul de la IML, expertizele balistice si tehnice ale politiei precum opiniile unui expert.
- „Din actele efectuate se constata ca exista probe din care rezulta ca suspectul col. Soare Petre a savarsit infractiunile pentru care s-a inceput urmarirea penala. Astfel, in procesul verbal de cercetare la fata locului, procesul verbal de conducere in teren, Avizul E2/7072/2012 al Comisiei de Avizare si Control din cadrul INML Mina Minovici, din declaratiile martorilor, coroborate cu Raportul de expertiza balistica nr 723044 din 06.03.2012 a Serviciului Criminalistic al IPJ Prahova, Raportul de constatare tehnic stiintific nr 135808 din 25.04.2012 al Institutului National de Criminalistica – Serviciul de Expertize fizico – chimice al IGPR, Raportul de expertiza criminalistica nr 2886547 din 13.02. 2014 a Institutului National de Criminalistica – Serviciul Expertize Criminalistice din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, precum si nota cu opiniile expertului Petrica Constantin Lucian nr 1412/ 10.03.2014 a rezultat faptul ca sunt suficiente probe care stabilesc ca suspectul col. Soare Petre in data de de 04.01.2012, in jurul orelor 16.45, in timp ce a participat pe raza comunei Draganesti, judetul Prahova, pe fondul de vanatoare aflat in padurea Turbatu, la o partida de vanatoare organizata, l-a impuscat din culpa pe Popa Ion, folosind fara drept una din armele de vanatoare arma marca Mossberg, calibrul 12 mm a victimei, cauzand decesul celui impuscat.”
Potrivit ordonantei, Petre Soare a sesizat pe data de 4 ianuarie 2012, in jurul orelor 16.45, la 112, faptul ca pe fondul de vanatoare aflat in padurea Turbatu, la o partida de vanatoare organizata, a avut loc un autoaccident, soldat cu decesul victimei. Dosarul a fost inregistrat la parchetul de pe langa Tribunalul Prahova sub nr. 3/P/ 2012.
Pe 24 ianuarie 2012 dosarul este preluat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justiei. In 3 august s-a dispus inceperea urmaririi penale „in rem” (adica impotriva faptelor, urmand ca autorul sa fie identificat) sub aspectul infractiunii de ucidere din culpa a numitului Popa Ion.
O jumatate de an mai tarziu, mai precis pe data de 6 martie 2013, Parchetul General dispune inceperea urmaririi penale a lui Soare Petre, care este acuzat de ucidere din culpa, nerespectarea regimului armelor si munitiilor si uzul de arma letala fara drept. Asadar, prima punere sub acuzare a colonelului are loc in urma cu trei ani, la un un an si cateva luni de la producerea faptelor, o perioada rezonabila pentru Romania.
In tot acest timp, Soare Petre solicita la randul sau expertize si contraexpertize, conform propriilor declaratii facute la Antena 3. Intre timp insa intra in vigoare noul Cod de Procedura Penala, in februarie 2014. Astfel, in data de 13 martie 2014, Parchetul General isi declina competenta in favoarea Parchetului Militar de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti, care are competenta solutionarii cazului avand in vedere calitatea de ofiter in cadrul Serviciului de Protectie si Paza a lui Petre Soare.
Dosarul este inregistrat sub numarul 405/P/ 2014 iar ancheta trebuie luata practic de la capat.
Printr-o ordonanta din 30 ianuarie 2015 s-a dispus efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de colonelul Soare Petre sub aspectul savarsirii infractiunilor de ucidere din culpa, nerespectarea regimului armelor si munitiilor si uz de arma letala fara drept.
„Din actele efectuate se constata ca exista probe din care rezulta ca suspectul col. Soare Petre a savarsit infractiunile pentru care s-a inceput urmarirea penala”, de arata in ordonanta de punere in miscare a actiunii penale din 15 iulie 2016.
Prin urmare, dosarul a stat aproape doi ani la Parchetul general, dupa care cercetarile au fost luate de la capat la Parchetul Militar. Dupa alti doi ani, procurorii militari ajung la aceleasi concluzii si pun in miscare actiune a penala impotriva colonelului SPP.
Background
Antena 3 a prezentat miercuri seara, in emisiunea Sinteza Zilei, un interviu cu un presupus ofiter din cadrul Serviciului de Protectie si Paza (SPP), care il acuza pe seful SPP, Lucian Pahontu, ca a impuscat mortal un om in timpul unei partide de vanatoare.
Desi reporterul Antenei 3 a declarat in timpul emisiunii ca a consultat dosarul, postul de televiziune nu a spus nici o clipa ca Soare este chiar principalul suspect in dosar, fiind pus sub acuzare inca din data de 15 iulie.
HotNews a dezvaluit, joi, ca angajatul SPP, a carui identitate nu a fost dezvaluita de Antena 3, este colonelul Petre Soare. HotNews a informat, citand surse judiciare, ca Petre Soare a fost pus sub acuzare pentru ucidere din culpa in urma cu trei saptamani in acest dosar.
Parchetul General a anuntat joi, intr-un comunicat de presa, ca Petre Soare este urmarit penal, din data de 15 iulie, pentru ucidere din culpa intr-un dosar in care Parchetul Militar cerceteaza un incident de vanatoare soldat cu moartea unui afacerist prahovean la inceputul anului 2012.
Petre Soare a declarat joi seara in cadrul emisiunii Sinteza Zilei de la Antena 3 ca generalul Pahontu, seful SPP, i-a cerut sa nu spuna ca el a fost la vanatoare si ca i-a cerut sa mearga la el de fiecare data cand este chemat la procuratura ca sa-i spuna ce a declarat. Soare sustine ca a fost de patru ori in biroul lui Pahontu in scopul amintit si continua sa afirme ca nu a avut arma la acea vanatoare.
„Nu l-am vazut pe Lucian Pahontu ca a tras, a fost in zona din care s-a tras glontul„, a afirmat Petre Soare in cadrul emisiunii.
Incidentul a avut loc in ianuarie 2012, in padurea Turbatu din Draganesti, judetul Prahova. La vanatoare au participat oameni de afaceri, vanatori dar si doi oameni din SPP, Lucian Pahontu si un subordonat al sau, colonelul Petre Soare.