Rezultatul unui experiment celebru și ce m-a învățat o femeie simplă din Maramureș

Războiul Rusia – Ucraina continuă. De câteva zile a început încă un război, mare și dureros la rându-i: cel între SUA – Israel și Iran. Într-o perioadă în care veștile proaste nu par să se mai oprească, HotNews lansează newsletter-ul „Partea Bună”, în care ne propunem să ne uităm și la zonele luminoase ale realității. 

• Poveștile pe care le vom publica arată că există modele pozitive și soluții. Că există o rețea a omeniei aici, în România. Și că fiecare dintre noi are locul său ca să nu ne lăsăm copleșiți de resemnare. 
• Dacă vrei să primești în fiecare vineri newsletter-ul Partea bună realizat de Raluca Ion, te poți abona aici. 

„Te simți norocos?”, i-a întrebat profesorul de psihologie Richard Weisman pe participanții la una dintre cercetările sale, cercetări care se refereau la noroc. Unii au spus că da. Alții au spus că nu, nu se simt favorizați de șansă. 

Toți au primit apoi un ziar și o sarcină: să numere toate imaginile din el. Aici a apărut diferența. 

În timp ce majoritatea celor care se considerau ghinioniști au avut nevoie de minute bune pentru a duce misiunea la bun sfârșit, majoritatea celor care credeau despre ei că sunt norocoși au reușit în câteva secunde. 

Micul anunț decisiv

De ce această diferență? „Optimiștii” au remarcat mai ușor un anunț de pe a doua pagină a ziarului. Anunțul spunea: „Poți să te oprești din numărat. Acest ziar conține 43 de imagini.” 

„Pesimiștii” au mers mai departe fără să îl vadă. 

Norocul și ghinionul în acest caz nu țineau de factorii externi, ci de capacitatea fiecăruia de a identifica oportunitățile. Iar această capacitate depindea de povestea pe care și-o spuneau despre ei înșiși. Când crezi că totul e rău, scade capacitatea de a sesiza binele. 

Un război, două războaie

De patru ani suntem supuși temerilor războiului pornit de Rusia în Ucraina. Acum, a început încă un război: cel între SUA – Israel și Iran. Trăim într-o lume în care suntem expuși constant la știri negative, de la primele la ultimele minute ale zilei. 

De multe ori, acestea sunt exacerbate de valul de postări deloc inocente în care ni se spune în continuu cât suntem de săraci, de umiliți, cât de puțin contăm noi și toate acțiunile noastre. 

Studii recente din domeniile psihologiei și neuroștiințelor au arătat că expunerea constantă la interpretări negative ne afectează percepția asupra realității. „Ni se” generează convingerea că lumea e un loc mai periculos decât este în realitate. 

De aici rezultă apatia politică și descurajarea oamenilor să întreprindă acțiuni sociale pozitive. 

Capcana lui „Și nimeni nu apreciază”

Un punct comun, de pildă, al unui număr uriaș de postări realizate cu AI este să prezinte un personaj modest alături de o realizare impresionantă, precum un BMW făcut din nisip în mărime naturală sau un tort de nuntă cu trei etaje alături de mesajul „Și nimeni nu apreciază”. 

Ideea inoculată este simplă: dacă o asemenea realizare este ignorată sau disprețuită, nu are niciun rost să mai încerci ceva, mai ales dacă nici nu este atât de spectaculos. 

Este exact tipul de gândire care te face să nu mai vezi oportunitățile din situațiile pe care le trăiești, îți diminuează puterea personală și te împiedică să faci lucruri, poate pe moment mărunte, dar care te-ar ajuta să te dezvolți în viitor. 

Într-o mare de știri negative, uităm adesea de binele pe care îl trăim, iar asta ne facem să nu ne bucurăm de el și să nu ne folosim de resursele pe care deja le avem. 

Noi, jurnaliștii, suntem martori ai realității. Da, pe lângă nedreptățile despre care scriem, suntem uneori și martori ai unor acte de curaj, dovezi de omenie și modele de viață din care avem ceva de învățat și pe care nu trebuie să le lăsăm să se piardă.

Ce m-a învățat o bunică din Maramureș

Mi-o amintesc pe Ileana Ivașcu, o bunică de 85 de ani din Maramureș care iubea să citească, dar care n-a avut multă vreme cărți. Mi-a povestit că, atunci când era tânără, se oprea, atunci când făcea curat într-un sertar, să citească ziarul pe care îl găsea pe fundul acestuia. 

A avut o viață simplă, a lucrat mult în agricultură, a avut un fiu, care a murit la 46 de ani, pe care l-a învățat să citească și căruia îi cumpăra cărți. Fiul a avut la rândul lui un fiu care iubește să citească și care îi aduce bunicii cărți. 

Mai mult, i-a creat pe rețelele sociale canale pe care aceasta face recenzii filmate. Nu știm ce a făcut Ileana Ivașcu în urmă cu câteva zeci de ani, când își creștea copilul, și e foarte posibil ca nimeni să nu fi apreciat. Dar la fel de posibil este că un lucru făcut atunci a adus-o în punctul în care este astăzi. 

Cei doi tineri de pe Via Transilvanica

La fel, îmi amintesc de doi tineri, Magda și Alex Comșa care au cumpărat în Fundu Moldovei un teren, în apropierea traseului Via Transilvanica. Fără să aibă spații de cazare sau restaurant au făcut ce au putut la momentul respectiv: le-au ieșit drumeților în cale cu limonadă. 

Pentru că oamenii i-au îndrăgit, povestea lor s-a rostogolit pe rețelele de socializare. Tot mai mulți oameni își dezvoltă o afacere în turismul de drumeție. Iar Magdei și lui Alex nu le-a fost jenă să prezinte ce aveau de oferit în momentele acelea de început: niște limonadă.

De multe ori, ne ferim să facem un lucru sau altul de teamă că va fi prea puțin și ne refuzăm astfel șanse. M-am gândit la asta în timp ce ezitam dacă să încep sau nu să realizez un astfel de newsletter. Și am decis să o fac, pe modelul paharului cu limonadă.

Sper să ne regăsim în număr cât mai mare de „Partea Bună” și să ne luăm împreună timpul de a ne gândi împreună și la lucrurile luminoase din viețile noastre sau ale altora. Nu e vorba nicidecum de a căuta fericirea în tristețe, de a nega suferința, de a închide ochii în fața răului, Ci de a privi realitatea în toate nuanțele ei, din care unele au o frumusețe aparte.

M-aș bucura să primesc de la dumneavoastră idei de povești, dar și feedback legat de conținutul newsletterului. 

Să ne reîntâlnim cu bine!