Explicațiile autorităților după ce încă o companie a întrerupt contractul cu Aeroportul Brașov: Perioada de iarnă e mai dificilă / Negocieri cu alte companii
Consiliul Județean Brașov dă asigurări că poartă negocieri cu alte companii care să opereze zboruri pe Aeroportul Brașov, după ce în cursul zilei de vineri FlyLili a anunțat că oprește temporar zborurile către acest aeroport.
Anunțul retragerii companiei românești FlyLili a fost primit cu critici de către oameni, în secțiunea de comentarii a postării de pe Facebook a Aeroportului din Brașov. La câteva ore de la acest anunț, reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Brașov, instituția care a realizat investiția, au venit cu noi precizări.
„Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav este o investiție strategică a județului Brașov care pe termen lung va duce la dezvoltarea economică a zonei noastre. Ca orice obiectiv economic aflat încă la început de drum, în activitatea sa pot interveni anumite probleme – așa cum este și suspendarea temporară a zborurilor Fly Lili, însă acestea nu sunt nerezolvabile”, au transmis reprezentanții CJ Brașov.
Conducerea aeroportului se află în discuții „avansate cu alte companii aeriene” și începând de anul viitor vor fi adăugate noi destinații, conform autorităților.
„Perioada de iarnă este, de regulă, mai dificilă pentru piața aeriană din întreaga lume, dar echipa de conducere a AIBG împreună cu conducerea companiei care operează acest obiectiv strategic ia toate măsurile pentru a depăși cu bine acest impas temporar”, conform CJ Brașov.
Planuri pentru Aeroportul din Brașov: mai multe curse Wizz Air, nou contract cu Ryanair și discuții cu o divizie a Air France
Autoritățile spun că Wizz Air, care efectuează deja zboruri de pe Aeroportul din Brașov, își va crește numărul de destinații în viitor, „acestora urmând să li se adauge destinațiile cu care va veni la Braşov un alt operator important, RyanAir”.
„În plus, la începutul lui 2025, conducerea AIBG va avea discuții mai intense cu Transavia, o divizie a Air France, pentru demararea cursei de linie Brașov – Paris. Aceste noi curse vor crea un nivel de încredere ridicat pentru Aeroportul de la Ghimbav în rândul companiilor aeriene, astfel încât acestea să vină să opereze la Brașov”, se arată în mesajul CJ Brașov.
Conducerea aeroportului are negocieri și cu firmele din turism „pentru adaptarea ofertei turistice și promovarea destinațiilor-emblemă ale Brașovului”.
„Nu au fost abandonate nici discuțiile pentru extinderea componentei militare a aeroportului, ceea ce va face din Ghimbav unul dintre cele mai importante aeroporturi NATO din Europa”, dau asigurări autoritățile locale.
„Pentru Consiliul Judeţean Braşov, toate acestea sunt premise sigure că investiția Judeţului Braşov şi a comunității brașovene își va atinge în câțiva ani obiectivul pentru care a fost realizată, şi anume acela de a face din Brașov și din zonele limitrofe o destinație importantă pentru turiștii din toate colțurile lumii”, mai transmit reprezentanții CJ Brașov.
De ce a decis FlyLili să își suspende zborurile de pe Aeroportul din Brașov: „Am ajuns la capătul posibilităților noastre financiare”
Începând cu 10 ianuarie 2025, FlyLili va suspenda temporar zborurile operate spre și către Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, a anunțat compania românească într-un mesaj pe Facebook.
„Această decizie dificilă a fost luată după o analiză amplă, în contextul unui număr scăzut de pasageri și al creșterii costurilor operaționale, cu scopul de a asigura sustenabilitatea operațiunilor noastre pe termen lung”, motivează FlyLili.
Publicația locală Biz Brașov relatează că, începând din august, zborurile Fly Lili se desfășurau cu doar 30% din capacitatea maximă. Lipsa pasagerilor a condus la pierderi financiare semnificative pentru compania aeriană, a afirmat proprietarul companiei.
A doua companie care se retrage de la Brașov
Este a doua companie care oprește zborurile de pe aeroportul din Brașov, după ce Dan Air s-a mutat la Bacău, în decembrie 2023.
„Orarul redus de funcționare al aeroportului (nr. 07.00 – 19.00) și lipsa dotărilor corespunzătoare ne-au pus de multe ori în situația de a ateriza în alte orașe, lucru care a produs întârzieri și mult disconfort pentru voi, pasagerii”, spunea compania Dan Air despre decizia de a renunța la cursele de la Brașov.
În acest context, începând din 11 ianuarie, de la Brașov se va putea zbura doar la Londra (Luton), Dortmund și Budapesta, toate aceste destinații fiind operate de Wizz Air.