Explicațiile Guvernatorului BNR privind eșecul trecerii României la euro. „A fost o decizie politică!”
Explicațiile Guvernatorului BNR privind eșecul trecerii României la euro. „A fost o decizie politică!”
„S-a renunțat la orizontul aderării la moneda euro în momentul în care s-a renunțat la o țintă fiscal-bugetară. Iar asta a fost o decizie politică”, a spus marți Guvernatorul BNR Mugur Isărescu la prezentarea Raportului privind inflația.
„Nu am îndeplinit condițiile. Prin 2013-2014- 2015 îndeplineam criteriile de aderare. Chiar președintele Băsescu a stabilit o dată țintă. Dar apoi, s-a considerat politic că datoria publică e prea mică și că putem să ne folosim de acest avantaj . Și aproape toate partidele și guvernele care s-au perindat n-au mai ținut la această țintă fiscală”, spune Isărescu.
Actualul Guvernator, care a fost și premier în anul 2000, spune că nu e vorba de un singur partid care să ne fi îndepărtat de Eurozonă.
„Și nu a fost un singur partid care… toți au mers pe linia asta, să apese mai mult sau mai puțin pe stimularea fiscală. În 2018 a fost fost ultima ședință pe această temă, dacă mi-aduc aminte Academia Română. Pe urmă am renunțat și noi la toate comitetele pe care le aveam pentru a trece la euro. Și am avut vreo trei comitete, inclusiv unul tehnic, legat de partea legată de numerar- cum se aduce numerarul în euro în țară, cum se distribuie. …Eram foarte avansți. Acum, dacă corecția fiscală înseamnă 5 sau 7 ani, înseamnă că mai discutăm despre euro peste 5-7 ani”, a mai spus Isărescu.
Analiștii financiar-bancari din România se așteaptă ca țara noastră să adere la zona euro în 2035, adică peste 11 ani, potrivit rezultatelor unui sondaj al CFA România. Valorile anticipate s-au situat într-un interval cuprins între 5 ani și 20 de ani, iar în cadrul sondajului unul dintre analiști a fost de părere că România nu va adera niciodată la zona euro (opinie care nu a intrat în calculul mediei).
Reamintim că România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, spune Comisia Europeană, în urma unei evaluări a progreselor făcute de țara noastră în direcția aderării la zona euro.
Comisia Europeană a publicat anul trecut raportul său de convergență, în care evaluează progresele realizate de Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România și Suedia în direcția aderării la zona euro.
