Sari direct la conținut

Explozii în Kiev: Un mort și mai mulți răniți / Rușii au lovit o uzină de armament / Echipele de salvatori intervin la fața locului

HotNews.ro
Ce au lasat rusii in localitatile de langa Kiev, Foto: Armata ucraineana
Ce au lasat rusii in localitatile de langa Kiev, Foto: Armata ucraineana

O persoană a fost ucisă și alte câteva rănite în atacul cu rachete lansat de ruși sâmbătă dimineața, la Kiev, a precizat primarul Vitali Klitschko, citat de Reuters. Echipajele de intervenție și medicii se află la periferia Kievului unde s-a înregistrat o explozie, a confirmat primarul capitalei Ucrainei Vitali Klitschko. Rușii ar fi lovit o uzină militară ce produce vehicule blindate.

UPDATE 13:58 O persoană a fost ucisă și alte câteva rănite în atacul cu rachete lansat de ruși sâmbătă dimineața, la Kiev, a precizat primarul Vitali Klitschko, citat de Reuters.

Klitschko a adăugat că medicii se luptă să salveze viața răniților. ”Kievul a fost și rămâne o țintă pentru agresor”, a mai declarat edilul, într-o intervenție televizată.

–-

Mai multe explozii s-au auzit sâmbătă dimineața la Kiev și Lviv. O explozie s-a produs sâmbătă dimineața în districtul Darnytskyi, în zona de sud-est a capitalei, pe malul râului Dnipro, preciza primarul Vitali Klitschko pe platforma Telegram.

Klitschko spunea că echipele de salvatori sunt la fața locului și că autoritățile verifică informații legate de eventuale victime.

Un mare număr de militari şi poliţişti erau prezenţi la locul atacului, împiedicând accesul în complex, de unde se ridicau coloane de fum dens.

Pe de altă parte, acţiunile armatei ruse au vizat şi o uzină de reparaţii militare din oraşul Nikolaev, conform Ministerului Apărării rus, citat de Interfax, scrie Agerpres.

Loviturile au fost efectuate cu rachete cu rază lungă de acţiune, de mare precizie. De asemenea, Rusia susţine că a doborât un avion Su-25 al forţelor militare ucrainene în apropiere de Izium, în regiunea Harkov din estul Ucrainei.

Știre actualizată

–-

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro