FDGR a câştigat definitiv procesul cu Darius Vâlcov care a sugerat, într-o postare pe Facebook, că formaţiunea este o organizaţie nazistă
Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) anunţă că a câştigat definitiv procesul cu Darius Vâlcov, care a sugerat, într-o postare pe Facebook, că formaţiunea este o organizaţie nazistă. Vâlcov trebuie să plătească FDGR 20.000 de lei.
„FDGR a câştigat procesul cu Darius Vâlcov. Soluţia este definitivă. Recursul lui Darius Vâlcov a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Craiova. Acesta contestase soluţia Tribunalului Olt prin care fusese obligat la plata de daune în valoare de 20.000 RON pentru postări defăimătoare la adresa FDGR şi a minorităţii germane”, a anunţat FDGR, citat de News.ro.
La rândul său, deputatul FDGR Ovidiu Ganţ a afirmat că „încă un reprezentant al «regimului Dragnea-Dăncilă» a primit din partea justiţiei ce a meritat, pentru calomniile proferate”.
În 2018, pe vremea când era consilier al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov a postat pe Facebook un clip video care sugera că mișcarea #rezist şi Forumul Democrat al Germanilor din România sunt organizaţii naziste.
În montaj apărea şi o fotografie cu preşedintele Iohannis, pe care îl aseamăna cu Hitler.
Pentru postarea respectivă, Vâlcov a fost amendat şi de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu 2.000 de lei.
Citește și: