Sari direct la conținut

Felipe Alvarez de Toledo, ambasadorul Argentinei la București: "Vom ajunge la un acord cu România în domeniul agriculturii"

HotNews.ro

Argentina și România sunt aproape de semnarea unui acord în domeniul agriculturii, acord care va implica schimburi de experiență între cele două țări, dar și comerț cu mașini agricole, a dezvăluit ambasadorul Argentinei la București, Felipe Álvarez de Toledo. Într-un interviu acordat pentru HotNews.ro, diplomatul argentinian a arătat că negociază și un alt acord privind securitatea socială.

„Suntem pe cale de a ajunge la un acord cu România privind agricultura, acord care va ajuta la creșterea unuia dintre cele mai importante sectoare economice din ambele țări“, a declarat ambasadorul Álvarez, care este convins că înțelegerea urmează să fie încheiata pe parcursul acestui an.

După doi ani de negocieri, autoritățile argentiniene și române negociază detaliile finale ale unei colaborări care va permite personalului specializat să călătorească în cealaltă țară pentru a cunoaște metodologiile și echipamentele utilizate.

„Argentina are tehnologie de vârf care ar putea fi foarte utilă“, a subliniat ambasadorul argentinian, care a explicat faptul că va exista și un alt acord în domeniul securității sociale pentru acumularea de ani de vechime îm muncă în cazul persoanelor angajate de către oricare dintre ambele națiuni.

Relațiile comerciale dintre ambele țări s-au îmbunătățit în ultimii ani, depășind cifra de 100 de milioane de dolari în 2016, potrivit cifrelor Institutului Național de Statistică.

România a exportat mai ales piese auto, mașini industriale, utilaje, cum ar fi motostivuitoare și echipamente electrice, iar Argentina trimite în România făină de soia, tuburi din oțel pentru foraj petrolier, citrice, tutun și semințe.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro