Fericirea de a fi multumit (Razvan Exarhu)

Fericirea de a fi multumit s-ar traduce astazi prin fericirea de a nu suferi. Ridicat la absurd, e ca si cum ai fi singurul supravietuitor al apocalipsei si ai fi mai degraba multumit ca ai scapat cu viata.

Multumirea, mica satisfactie sunt un fel de hamburger cu cartofi prajiti, comparativ cu fericirea reprezentata, sa zicem, de niste pulpe de berbecut cu vin pelin.

Dar asta e, sigur, o chestiune de gust. Nu e niciun mister ca dresajul zilnic atomizeaza frenetic suprafetele de bucurie la care are dreptul omenirea: o casa mica, o masina din ce in ce mai mica, o mica familie, micile satisfactii.

Dreptul natural se restrange, trebuie sa ne inghesuim putin ca sa avem amintiri frumoase. Ba chiar sunt din ce in ce mai multi entuziasti gata sa pustiasca totul in calea lor ca sa aiba si ei un loc sa fumeze o tigara si sa faca un gratar.

Am descoperit o carte prevenitor apocaliptica, scrisa de un laureat al Premiului Nobel pentru medicina si fiziologie, Konrad Lorenz, intitulata: „Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate” (Ed. Humanitas).

Aici, inlocuirea intensitatii bucuriei cu plictisul, moleseala, uniformitatea si, mai ales, lupta zilnica impotriva oricarei forme de neplacere sunt descrise ca: Moartea termica a simturilor. Racirea lumii se petrece in tacere, la adapostul incalzirii globale.

E aproape inspaimantator sa observi cat de complicat, cat de laborios, extenuant si aseptic a devenit procesul la capatul caruia ne asteapta bucuria.

Se povesteste in carte despre experimentele la care au participat niste tineri plictisiti si ispititi de gandul sinuciderii. Un medic inspirat le-a oferit ocazia de a salva oameni de la inec si asa a reusit sa-i vindece si sa-i aduca inapoi in lume.

Pare un act gratuit, care reia la o scara mult mai intensa si periculoasa ideea din „De veghe in lanul de secara”, unde un pusti dezechilibrat isi gasea sensul in lume imaginandu-si ca sta la marginea unei prapastii, intr-un camp de secara si are grija ca niciun copil sa nu cada.

E oricum mult mai simplu sa apesi pe buton si sa chemi Salvarea sau pompierii sau si mai simplu e sa eviti din rasputeri intalnirea cu sentimente sau oameni ce-ti modifica amortirea in care te-ai instalat atat de confortabil.

Dupa cum usor se observa, oamenii fac acelasi lucru, indiferent de locul in care se afla – isi apara cu indarjire dreptul la indiferenta si se aseptizeaza cat pot.

Au garduri mari, nu se privesc in ochi cand vorbesc, cred ca e bine sa fie totul uniform betonat si delimitat de unghiuri drepte, taie copacii, darama casele vechi si iau multe medicamente ca sa fie si mai fericiti decat vecinii lor care iau medicamente mai ieftine.

Nu e un rechizitoriu, e doar putin intristator ca gesturile gratuite, dar nu lipsite de sens, se retrag incetisor dintre noi. Daca te bucuri ca privesti o floare zice lumea ca esti tampit, daca nu costa mult, esti lipsit de imaginatie si de multe altele, infinit mai grave.

Nimeni nu spune nimic daca te vede gros imbracat in miezul verii sau in sandale cu toc pe munte, pentru ca toti stiu ce placere te cuprinde atunci cand iti scoti vestuta de lana la 40 de grade la umbra si ramai ca Prometeus, in sandale, pe stancile unde doar vulturii se avanta. De-asta spuneam ca unii sunt fericiti si sa fie multumiti, e deja suficient.

E buna si fericirea, dar nici nu trebuie exagerat. Ba chiar cred ca multe suflete omenesti incep sa incerce sentimente de bucurie pentru ca nu i-a amendat politia, pentru ca nu au prins coada la administratia financiara, pentru ca apar la televizor sau pentru ca nu le cade parul cum le cadea.

Adica se bucura foarte tare in sinea lor ca nu li se intampla ceva rau, chiar si atunci cand nimic nu se poate intampla. Absenta suferintei, a neplacerii e o mare sursa de satisfactii si un debut pentru o forma generala de perversiune.

Pomenea autorul cartii citate mai devreme o gluma veche austriaca, din popor, care explica intr-un fel si inchide in concluzie fericirea de a nu fi nefericit. Spune asa: Azi o sa-i fac o bucurie cainelui meu. Ii trag o mama de bataie si apoi ma opresc.