Sari direct la conținut

Festivalul Anim'est incepe pe 5 octombrie

HotNews.ro
ParaNorman - Anim'est 2012, Foto: Festivalul Internaţional de Film de Animaţie
ParaNorman - Anim'est 2012, Foto: Festivalul Internaţional de Film de Animaţie

Vineri, 5 octombrie, începe Festivalul Internaţional de Film de Animaţie – Anim’est 2012. Zece zile intense, 312 scurtmetraje şi 23 de lungmetraje. O experienţă pentru cinefili, dar şi pentru cei care descoperă acum miracolul animaţiei, un festin cinematografic pentru cei mari, dar şi pentru cei mai tineri spectatori. Organizatorii au pregătit o ediţie specială, din care nu lipsesc premierele, expoziţiile, prezentările şi concertele până în zori de zi de la Club Control.

Unul dintre cele mai aşteptate filme de animaţie ale anului, ParaNorman, deschide oficial cea de-a şaptea ediţie a festivalului, la Cinema Patria, de la ora 19:00. Regizată de Sam Fell (The Tale of Despereaux, Flushed Away) şi Chris Butler, după o poveste scrisă de acesta din urmă, animaţia creată în stop-motion 3D este un thriller-comedie al cărui protagonist, un băieţel de 11 ani cu puteri speciale, Norman Babcock, are de-a face cu zombi, fantome, vrăjitoare şi – cel mai rău – cu adulţi, în încercarea de a-şi salva orăşelul de revolta care se pregăteşte în adâncuri, sub morminte.

La Cinema Studio, de la ora 18:00, spectatorii pot vedea cele mai bune scurtmetraje europene ale anului, nominalizările la premiul Cartoon d’Or, iar de la ora 22:00, au prima întâlnire cu filmele germane din secţiunea Ţara invitată: Germania.

Prima zi a festivalului se încheie în Club Control, cu un triplu live act: Semiosis+Fjord, Karpov not Kasparov si Minus vor întreţine atmosfera de la ora 21:30.

Ziua de sâmbătă, 6 octombrie, începe cu Minimest: cei mai tineri spectatori se vor putea bucura de la ora 10:00, la Cinema Studio, de filme prietenoase şi educative, precum şi de ateliere de decoupage şi origami.

Tot la Studio, Anim’est sărbătoreşte centenarul animatorului ceh Jiri Trinka, supranumit Walt Disney-ul Estului. De la ora 14:00, la Studio, publicul festivalier este invitat la o selecţie de scurtmetraje, printre care şi manifestul pentru libertatea artiştilor Ruka/Mana, iar de la ora 16:00, are loc proiecţia filmului Visul unei nopţi de vara, primul cinemascop de lungmetraj cu păpuşi din lume, premiat la Cannes şi la Veneţia. De la ora 18:00 poate fi urmărit cel mai vechi lungmetraj de animaţie care s-a păstrat până azi, Aventurile Prinţului Achmed, iar de la ora 20:00, spectatorii sunt aşteptaţi la Magazin de sinucideri. Prezentat la Cannes 2012, filmul prezintă un oraş în care viaţa este atât de tristă, încât nimeni nu are chef să trăiască şi singurul magazin care prosperă este cel care vinde otravă şi funie.

La Cinema Patria, de la 18:30, doi domni în vârstă, uşor amnezici se plictisesc, aşa că pun la cale un plan nebunesc în Riduri, iar de la 20:30, începe vânătoarea de…purici giganţi în Un monstru la Paris.

Cei mai dezinhibaţi fani ai animaţiei sunt aşteptaţi la Patria, de la ora 23:00, la The Night of The Animated Bad Taste. Clipuri îndrăzneţe de la începuturile cinematografului, caricaturi, filme underground sau stereotipuri comerciale, trailere, caricaturi incorecte politic, reclame Disney nesărate sau prea sărate, suprarealism surogat, reclame de televiziune cu termenul de expirare trecut de mult.

Şi pentru duminică, 7 octombrie, organizatorii au pregătit un program plin: după proiecţiile şi evenimentele Minimest, de la ora 14:00, la Cinema Studio poate fi urmărit primul lungmetraj german de animaţie de după război, Conferinţa animalelor, iar de la ora 20:00, spectatorii sunt invitaţi în Lumea secretă a lui Arrietty, povestea unei familii „mici”, care locuieşte ascunsă sub podeaua unei case dintr-o grădină magică, în suburbiile oraşului Tokyo.

La Cinema Patria, de la ora 12:30, HFF Konrad Wolf, cea mai veche, dar şi printre cele mai moderne academii de film din Germania, prezintă în cadrul secţiunii Şcoala Invitată, cele mai reuşite scurtmetraje din ultimii ani, acoperind o varietate de tehnici de animaţie.

Cei care doresc să (re)vadă filmul Coraline sunt aşteptaţi la Patria de la ora 18:30, iar de la 20:30, renumitul studio american specializat în animaţie stop-motion, LAIKA, va avea parte de o prezentare specială în cadrul secţiunii Studio Invitat. Mark Shapiro, Head Of Entertainment Brand Marketing al studioului american LAIKA va prezenta un making-of despre sutele de obiecte realizate manual pentru ParaNorman, va da detalii, însoţite de imagini, din laboratorul filmului şi va aduce la Bucureşti câteva dintre păpuşile animate.

Pe toată perioada festivalului, pot fi admirate şi două expoziţii:

Expoziţia de bandă desenată Alois Nebel din foaierul Cinematografului Patria este dedicată poveştii filmate laborios şi impresionant de Tomáš Luňák („Alois Nebel” ). Filmul este inclus în competiţia de lungmetraj al festivalului.

Jiri Trnka: În slujba imaginaţiei este o expoziţie unică de planşe cu fotografii de arhivă şi schiţe tehnice şi patru păpuşi, o selecţie reprezentativă din volumul considerabil de realizări ale artistului ceh, din diversele domenii în care acesta s-a remarcat.

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul www.animest.ro.

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est va avea loc in perioada 5-14 octombrie, la Cinema Patria, Studio şi Club Control.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, membru al reţelei pan-europene Cartoon, este organizat de Asociaţia Este’n’est, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Programului Media al Uniunii Europene, Ogilvy şi al SmartPoint.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro