Festivalul International de Teatru de la Sibiu, 2017. Experienta de Gura casca.

„Dumnezeu e o inventie, ca pizza”, zice Naharin. Ca teatrul, zice Haute Culture. Zici dupa ce traiesti, la Sibiu, la Festival, experienta de Gura-casca. Asta e. Uimirea. “Acei oameni minunati si masinilor lor visatoare”- masinarii zburatoare, insecte uriase. Uimire = puneri in scena ce-ti taie “maioneza”, confortul. Uimirea = ciocan in cap. Daca ne gandim la Romania, Festivalul este inorog. Asa ceva poti vedea rar. In Romania.

Haute Culture a fost la Festival. Si inca spunem: asa ceva n-am mai vazut. Sibiul e ca un enorm cub rubik pe care nu stii cum sa-l rezolvi mai iute pe timpul Festivalului de Teatru.

Intai, sa ajungi aici cu trenul.

Calvar de mirosuri, intarzieri si aer conditionat-congelator (cel putin joia trecuta, la trenul de dimineata). Da, astea te transpira, te tocesc, te lovesc splina.

Apoi, cobori in urbe.

Ratacirea pe strazile Sibiului vechi. Mai ai ochii cu tine? Crezi tu, de fapt, sunt acoperisurile cu mansarde ce par ochi, ale Sibiului. Si cand crezi ca esti in simturile tale? Te bat clopotele! Din ceas, din biserici. Traiesti lovit, inmarmurit.

Teatrul

E in strada. Vine dupa tine. Am vazut cum un om pedala intr-o masina zburatoare. Spectacolul se numeste “Acei oameni minunati si masinilor lor visatoare”. Am vazut insecta-gigant de care erau agatati acrobatii cu muschii lor intinsi in spagat & sfoara. Lumea se inghesuia cu mainile ocupate de vata de zahar, smartphone, inghetata, inspre gaza de fier multicolor.

Observ fratii circari langa Podul Minciunilor: The Lol Brother.

„This is a bloooody show”, spune circarul imbracat in tricou de mim: fac jonglerii cu mingi, cutit, sabie, cerc. Au umor. Razi, dar ramai gatuit de emotie. Pica un cutit pe trotuar. Nu-i nimic, jocul circarului se repeta.

In gangul de sub Turnul Sfatului

doi oameni-pasari pe papainoage. Spectacolul „Ritualul pasarilor”. O structura de metal inchipuie pasarea care se apropie cu ciocul de mine. „This is much more than theatre”, spune un turist englez. „E mai mult decat teatru”, e o retea de strazi care te face sa visezi.

HAUTE CULTURE LA SIBIU. TOP 3 SPECTACOLE

1.“Barbara e noaptea inceputurilor!”. Spectacol de dans. Coregrafia: Herve Koubi

Fabrica de cultura din Sibiu: O hala peste care s-a lasat noaptea. Dupa 22:00. Coregraful Herve Koubi a adunat 12 street danceri de pe strazile din Algeria. Pielea le e de nuanta africana: doar unul singur e insa negru ca intunericul, din Burkina Faso. In spectacol toti sunt „barbarii”: Persi, Babilonieni, Ionieni, Celti, Goti, Huni, Arabo-musulmani. Strainii, barbatii vandali si nomazi, manuitori de cutit si bata, salbaticii din stepe. Dansatorii de hip hop au chipul infasurat cu masca ce imita pietrele pretioase si coarne de animal, confectionate din metalul care inchipuie lama uneltei de lupta. E despre frica noastra ancestrala de Celalalt, de cel care nu ne seamana.

2. „Metamorfoze” dupa Ovidiu. Spectacol de teatru. Regia: Silviu Purcarete

Am ras ca un copil. Am ramas gura cascata. O fatada baroca de teatru, cu cortina rosie si grinda vesteda inchipuie laboratorul metamorfozei. Ovidiu cu par valvoi & patos ce frizeaza sarcasm declama si gesticuleaza. Recita despre geneza lumii. De dupa cortina e scos afara, azvarlit ca din uter: Omul. Poarta o casca de inot alba, maiou alb, chiloti tetra albi. E speriat si slab de minte. In spate de tot: reflectoarele. Scrasneste focul, omul (actorul) incepe sa latre, latra si cainii de dincolo de limitele spatiului scenic. Starniti. Latra cainii reali, da, pripasiti prin iarba lugubra de langa scena. In suburbia Sibiului, unde-am vazut “Metamorfozele” lui Purcarete, (numita „broscarie” pe vremuri, caci se-ntindea acolo mlastina).

“Nimic nu se pierde, totul se transforma”, urla un actor in piesa. Se creeaza astfel personajele lui Purcarete. Cerberul. Icarul: un actor poarta aripi din suluri de hartie igienica carora ceilati actori le dau foc cu torte. Mama care naste, poate Medeea.Naste pui. Cum arata? Vascosi, imbibati de apa, turtiti si urati. Barbatii poarta ochelari de inot si lanterna frontala (spermatozoidul). Razboiul: femeile sfarteca vegetale si pocnesc pepeni de o masa pusa-n centrul piscinei. Se scurge rosul de pepene ca sangele. E si omul inghitit de lume ca o fleica, ca un ultim dumicat. In maruntaiele lumii, unde se petrece metamorfoza.

3. „Sa fii rapus de frumos / Naharin’s virus”. Spectacol de dans. Coregrafia: Ohad Naharin.

O figurina umana, inchipuita de un balon alimentat cu aer care se inclina, se invarte & arcuieste pe soclul sau. Dansatorul ti se adreseaza direct. Te insulta direct. Te face: tradator, fals, comunist, oportunist, mafiot, ii injura pe cei care imbratiseaza viata & pe cei care detesta viata. O dansatoare se desprinde de grup. O voce din off-stage, inregistrata spune: „Cand am implinit 12 ani, parintii mei au vrut sa organizeze cea mai misto petrecere pentru mine. In dimineata acelei zile m-am trezit cu o revelatie. Mi-am dat seama ca Dumnezeu e o inventie. La fel ca pizza. Cand i-am spus mamei mele despre revelatie a plans. Apoi m-a batut tare de tot.”