Skip to content

Fiecare sportiv olimpic roman va fi testat de trei ori inainte de Jocurile de la Rio – sefa Agentiei Anti-Doping

Presedinta Agentiei Nationale Anti-Doping (ANAD), Graziela Vajiala, a afirmat ca in acest an fiecare sportiv olimpic roman va fi testat de trei ori inaintea Olimpiadei de vara de la Rio de Janeiro (5-21 august), informeaza Agerpres.

Prezenta in calitate de vicepresedinte la prima reuniune a Biroului Executiv al Conferintei Statelor Parti la Conferinta Internationala UNESCO impotriva Dopajului in Sport de la Bucuresti, Graziela Vajiala a declarat ca in anul olimpic este normal ca creasca numarul controalelor pentru a se evita probleme de dopaj la Rio de Janeiro. ‘

‘In an olimpic si preolimpic, intotdeauna numarul controalelor antidoping creste, inclusiv la noi. Este o mandrie pentru tara noastra pentru ca de la Olimpiada de la Atena, Romania nu a mai avut niciun sportiv dopat si a participat la JO de vara, de iarna si de tineret cu sportivi 100% curati si asta oglindeste si eficienta echipei ANAD. Orice sportiv olimpic roman va fi testat anul acesta de doua ori in afara competitiei si o data inaintea plecarii delegatiei la competitie. Lucram permanent cu COSR in testarea sportivilor olimpici. Suntem in finalizarea contractului privind testele pentru sportivi olimpicii si colaboram foarte bine cu COSR”, a declarat presedinta ANAD.

In 2015, ANAD a efectuat 3.008 controale antidoping, din care 13 au fost pozitive.