Sari direct la conținut

Filmele germane ale lui Radu Gabrea

HotNews.ro

Cinefilii pot viziona intre 01.07 si 03.07.2011, la Cinematograful Regizorului Roman (MTR) o prezentare a filmelor realizate de Radu Gabrea intre anii 1981 si 1993 in Germania. Se afla printre ele filme precum „Nu te teme, Jacob!”, o adaptare a celebrei nuvele „O faclie de pasti” a lui I.L. Caragiale, „Un barbat ca EVA”, filmul inchinat marelui regizor Rainer Werner Fassbineder, sau „Rosenemil”, dar si doua filme realizate pentru ZDF si anume: „Absurditatea iubirii” (2 Parti) si „Calatorie la intamplare”.

Iata cateva repere despre filmele pe care le puteti viziona:

Un barbat ca EVA

Regie: Radu Gabrea; Scenariu: Radu Gabrea, Laurens Straub;

Imagine: Horst Schier; Montaj: Dragos E. Witkowska ;

Muzica: Lock Dikker; Producator: Laurens Straub

Cu: Eva Mattes (Eva), Lisa Kreuzer (Gudrun), Werner Stocker (Walter), Charles Regnier (Yvonne), Charles M. Huber (Ali), Carola Regnier (Else);

Anul producţiei: 1983, Ţara producţiei: Germania de Vest, Durata: 89 min.

Intro casa parasita, Regizorul EVA, filmeaza o adaptare a celebrului roman „Dama cu camelii”.Echipa si actorii traiesc in aceias casa, intr-o mizerie „comunitara” tipica anilor 60”, a anilor hippy.

Pe masura ce filmarea inainteaza, frumosul, decorul de basm, indeparteaza tot mai mult realitatea sordida.Dar in echipa colcaie contradictiile si conflictele. Regizorul, la inceputul filmului, impreuna cu Gudrun, actrita principala, se indragosteste de actorul care joaca rolul lui Armand Duval.

Nu te teme, Jacob!

Regie: Radu Gabrea, Scenariu: Meir Dohnal, Radu Gabrea, Frieder Schuller,

Imagine: Igor Luther, Montaj: Dragos E. Witkowska, Producători: Rudolf Kalmowicz, Radu Gabrea

Cu: Andre Heller, Aviva Gaire, Dan Nutzu, Pedro Efe

Anul producţiei: 1981, Ţara producţiei: Germania, Durata: 90 min.

La sfârşitul secolului, înainte de Paşte într-un sat din Europa, Lejba Sibal şi soţia sa însărcinată Sara închiriază un han. Sunt evrei şi sunt departe de progromurile din Galicia şi Rusia, dar Lejba este înfricoşat. Ameninţat cu moartea de către fostul său servitor George, se teme pentru el, pentru soţia sa şi pentru copilul lor nenăscut. Asasinarea unui tânăr cuplu este un pretext bun pentru George să întărâte ura împotriva lui Lejba, folosind moartea rituală drept pretext. O mulţime înnebunită ia cu asalt casa lui Lejba, iar acesta îşi aşteaptă călăul. Când în sfârşit se întâlnesc, incredibilul se întâmplă şi printr-un act disperat Lejba se salvează pe el, pe soţia sa şi pe copilul lor nenăscut. NU TE TEME, JACOB! este povestea unei transformări uimitoare a unui om alienat într-un om ferm şi hotărât, o schimbare cu atât mai extraordinară în contextul anti-semitismului obiectiv şi internalizat. Înfruntându-şi soarta direct, Lejba simbolizează Evreul modern.

Rosenemil

Regie: Radu Gabrea, Scenariu: Radu Gabrea, după romanul lui Georg Herman

Imagine: Dinu Tănase, Scenografie: Florin Gabrea, Costume: Uta Freiwald

Muzica: Charles Kalman şi Ştefan Zorzon

Producători: Radu Gabrea, Henry Lange, André Martin, Willi Segler

Cu: Werner Stocker (Emil Lehman), Dana Vávrová (Lissy), Dominique Sanda (Bertha), Serge Reggiani (Dr. Levy), Bernard – Pierre Donnadieu (Dr. Friedman), Erich Bar (Palisaden-Karl), Udo Schenk (Turfkari),

Anul producţiei: 1993, Ţara producţiei: Franta, Germania, Elvetia, România, Durata: 90 min.

Rosenemil are la bază romanului lui Georg Hermann, iar acţiunea se desfăşoară în Berlinul sfârşitului de secol. Protagonistul filmului, Emil (jucat de Werner Stocker), îşi câştigă traiul vânzând romane de dragoste pe stradă. Încă de mic Emil avea ochi numai pentru doamne şi înclinaţia de intra în belele din această cauză. La început îl vedem ca pe un băiat care fură mărunţişuri ca să impresioneze o fată. Ani trec şi îl vedem crescând într-un tânăr atletic, dar cu aceeşi inimă nesăbuită de băiat, alergând după fuste fără să se gândească la consecinţe.

Într-o zi predestinată din 1903 el întâlneşte două femei atrăgătoare, amândouă practicând „cea mai veche meserie din lume” deşi se învârt în cercuri sociale foarte diferite. Cea mai tânără dintre ele, Lissy (jucată de Dana Vávrová), este cântăreaţă într-o sală de dans sărăcăcioasă. Caldă, deschisă şi generoasă, este iubită de toţi cei care o cunosc, iar Emil nu face excepţie. Se îndrăgostşte de Lissy la prima vedere şi ea de el. Lissy îl numeşte „Rosenemil” pentru că i-a adus un trandafir la prima lor întâlnire şi cu acest nume îl prezintă prietenilor ei de la sala de dans şi vecinilor.

Unii dintre cei ce-şi fac veacul la sala de dans sunt implicaţi în afaceri murdare, iar Emil se lasă atras într-o bandă de hoţi. Curând Emil atrage atenţia şefului bandei, care i-o prezintă pe eleganta şi sofisticata Bertha (Dominique Sanda), o „doamnă de companie” de clasă. Emil se lasă vrăjit de farmecele femeii mai în vârstă, iar Bertha îl găseşte, la rândul ei, atrăgător pe Emil şi decide să facă din el jucăria sa preferată. Îmbrăcat în hainele noi cumpărate de Bertha, Emil devine însoţitorul ei, atât la cursele de cai cât şi în pat. Între timp biata Lissy, cu o sănătate fragilă, este din ce în ce mai deprimată şi încearcă să se sinucidă. Emil află de calvarul prin care trece şi, chinuit de remuşcări, se grăbeşte la ea, dar ajunge doar la timp pentru a-şi lua adio de la ea.

Calatorie la intamplare

Regie: Radu Gabrea, Scenariu: Radu Gabrea, Berhard Queysanne,

după un roman de Klaus Modick, Montaj: Volker Petry

Producător executiv: Gerhard Schmidt

Cu: Stéphane Garcin (Daniel), Anne-Marie Besse (Nicole), Denis Karvil (Pierre/Peter Neugebauer), Heinrich Pachl (Feuerstein), Barbara Rudnik (Trudi), Charlote Véry (Sylvie), Christof Wackernagel (Kurt)

Anul producţiei: 1991, Ţara de producţie: Franţa, Germania, Durata: 82 min.

O tânără pereche de profesori din Koeln, din cauza greutăţilor materiale, survenite mai ales datorită faptului că soţul a rămas şomer, nu-şi mai poate permite să-şi facă concediul în Ardeche, în Sudul Franţei, aşa cum şi-ar fi dorit-o. Propunerea unui prieten, un scriitor ratat dar priceput în sfaturi, îi sugerează soţului o soluţie de iesire din impas…

Absurditatea iubirii

Regia: Radu Gabrea, Scenariu: Sohrab S. Sahless,

adaptare după romanul cu acelaşi nume de Ludwig Fels

Imagine: Herbert Buchberger , Horst Schier, Montaj: Willi Segler, Muzica: Ştefan Zorzor

Cu: Erich Bar (Georg Bleistein), Ingeborg Lapsien (Tante), Trude Breitschopf (Großmutter), Doris Kunstmann (Sybille), Ursula Dirichs (Elsa), Rolf Zacher (Viktor), Veronika Faber (Edith), Regine Hackethal (Erika), Hans Beerhenke (Karl)

Anul producţiei: 1988, Ţara producţiei: Germania de Vest, Durata: 2 părţi x 104 min

Georg Bleistein, un tânăr obez între 30 şi 40, n-a găsit niciodată dragoste şi afecţiune. Trăieşte în “Oraşul cel mic” în casă cu mătuşa şi bunica lui. Mama l-a părăsit încă de pe când era copil. Singura lui bucurie sunt revistele porno şi pozele cu femei goale. Mătuşa şi bunica, revoltate la găsirea revistelor, îl izgonesc din casă. Furios şi disperat, GEORG se întoarce pe furiş, sparge uşa şi le fură celor două bătrâne banii, apoi le distruge totul în casă într-un acces de furie şi dispare în noapte. Caută să se aciueze la mama lui, o prostituată cu probleme de alcool care trăieşte în “Oraşul cel mare”. Georg se îndrăgosteşte de o vecină a mamei sale, tot o prostituată. Dar problemele lui sunt departe de a fi rezolvate…

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro