Filmul românesc cotat mai bine decât titluri grele de la Hollywood e acum în streaming și poartă semnătura lui Cristian Mungiu

„Fjord”, noul film care i-a adus regizorului Cristian Mungiu marele premiu Palme d’Or la Cannes, nu are deocamdată o dată de lansare în cinematografe. Îl vom putea vedea foarte probabil în cinematografe înspre sfârșitul anului. Însă, până atunci, lungmetrajul care i-a adus recunoașterea internațională în 2007 poate fi văzut în streaming.

„4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, lungmetrajul de dramă pe care Mungiu l-a prezentat lumii la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în 2007, l-a transformat instant într-un nume recunoscut în cinematografia internațională. Pe larg apreciat, filmul i-a adus lui Mungiu râvnitul premiu Palme d’Or la doar 39 de ani.

Filmul poate fi văzut în prezent în streaming pe platforma HBO Max, alături de alte pelicule românești apreciate, unele din ele regizate chiar de Mungiu, precum „După dealuri”, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, „R.M.N.”, „Occident” „Trei kilometri până la capătul lumii”, „TATA”  sau „Un pas în urma serafimilor”.

Într-un clasament publicat în 2016, cu un an înainte ca „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” să împlinească un deceniu de la lansare, BBC plasa filmul lui Cristian Mungiu pe poziția a 15-a în clasamentul său al celor mai bune 100 de filme ale secolului XXI. 177 de critici de film din întreaga lume au votat pentru clasamentul BBC.

Filmul regizorului român, peste titluri ca „Pianistul”, „Spotlight” sau „The Hurt Locker”

Filmul regizorului român a ieșit în clasament peste filme arhicunoscute la nivel internațional, unele dintre ele premiate cu Oscar: „Pianistul”, „Spotlight”, „The Wolf of Wall Street”, „The Hurt Locker”, „Inception”, „Brokeback Mountain” sau „Mad Max: Fury Road”.

Mai recent, site-ul IndieWire a plasat filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” pe poziția a 37-a într-un clasament antologic al celor mai bune filme ale anilor 2000. Deși mai jos în clasament comparativ cu cel al BBC, filmul lui Cristian Mungiu a fost considerat superior unor lungmetraje cunoscute ca „The Prestige”, „Catch Me If You Can”, „Brokeback Mountain”, „Miami Vice”, Casino Royale sau „Inglourious Basterds”.

IndieWire, unul dintre cele mai mari site-uri de la Hollywood specializate pe cinematografie, a plasat de asemenea filmul „Moartea domnului Lăzărescu” pe poziția a 47-a în clasamentul său, semnat de întreaga echipă editorială și care oferă descrieri detaliate pentru filmele incluse în el.

Elogii de la Hollywood pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” al lui Cristian Mungiu

Introducând publicul lor în subiectul filmului – drama trăită de femei din România din cauza Decretului 770 al lui Ceaușescu, care incrimina avortul și contracepția pentru a crește rata natalității țării – jurnaliștii de la IndieWire notau că, în următorii treizeci de ani, România a cunoscut o creștere constantă a numărului de avorturi ilegale și riscante, care au dus la moartea a mii de femei însărcinate. 

Cu doi ani înainte de căderea comunismului „lipsurile materiale sunt încă omniprezente, toată lumea continuă să se miște cu paranoia furișată care face parte integrantă din viața într-un stat polițienesc, iar avorturile sunt realizate în echivalentul funcțional al unor alei obscure”, le explica IndieWire cititorilor săi.

„La fel ca ceilalți cineaști ai Noului Val, Mungiu folosește un stil riguros realist, care pune accent pe cadrele lungi observaționale și pe dialogul naturalist. ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ extrage o tensiune considerabilă din simpla prezentare a obstacolelor procedurale pe care Otilia (Anamaria Marinca) trebuie să le depășească în numele prietenei sale naive și însărcinate, Găbița (Laura Vasiliu): procurarea banilor și a proviziilor, negocierile cu recepționerii hotelurilor și confruntarea cu brutalul domn Bebe (Vlad Ivanov), omul însărcinat să efectueze procedura, dar numai dacă ambele femei îi oferă ceva în schimb”, nota recenzia publicată de site-ul de la Hollywood. 

Potrivit sursei citate, „Mungiu nu evită să prezinte detaliile sordide ale situației, deși filtrează inteligent atât politica, cât și drama printr-un cadru logistic. Însă forța emoțională a filmului provine adesea din ceea ce rămâne nevăzut. Faptul că Găbița plânge pentru scurt timp într-o cadă, abia perceptibilă în afara cadrului, spune mai mult decât ar putea vreodată un gros-plan al feței ei brăzdate de lacrimi”.