R.M.N. Cristian Mungiu: Bă, da bolnavi mai suntem! – cronică de film
R.M.N. Cristian Mungiu. Cu cât suntem mai cosmopoliți, mai umblați prin lume, cu atât suntem mai debili naționaliști. Cu cât fanfaronăm iubirea de copil, de bătrân, cu atât nu ne mulțumim cu puțin. Cu cât găsim femeia înaltă, deșteptă, iubitoare, cu atât o trădăm mai tare. Astea-s gloanțele cu care trage filmul R.M.N., semnat Cristian Mungiu. Da, filmul pornește de la incidentul Ditrău din ianuarie-februarie 2020, cel în care au fost puși pe fugă, bieți brutari srilankezi. Motiv: boala noastră sfântă și naționalistă. Dar Ditrău e un punct negru pe harta nevrotică a rătăcirilor noastre colective. Și de asta mie mi-a plăcut R.M.N. de Cristian Mungiu.
R.M.N. de Cristian Mungiu și Andrei Gorzo
Recunosc că m-a lovit în moalele capului cronica R.M.N. a lui Andrei Gorzo, Elefantul alb al lui Cristian Mungiu.Recunosc am fost copleșit de textul lui Andrei Gorzo. Bun textul lui Andrei Gorzo, apropo! Ce spune Gorzo, pe scurt, tehnic Cristian Mungiu a ridicat ștacheta promisiunilor sale atât de sus, încât n-a putut pe parcurs, să se țină de cuvânt, n-a dus la capăt simboluri, n-a dat destul sânge în vinele unor scene. Am căutat naiv “elefanții” lui Mungiu vreo jumătate de film, conform analizei lui Andrei Gorzo și nu pricepeam de loc, de ce nu-i găsesc. Tehnic vorbind, Andrei Gorzo avea dreptate. Repet, merită citită cronica. Da, pe ici, pe colo filmul uită de sensul unor personaje (personajul proprietarei de brutărie e mecanic, Otto spânzuratul e insuficient explicat, iubita e prea elevată pentru satul în care lucrează, etc.). Scena discuției de la biserică și ea este prea dirijată. Dar, mi-am dat seama, ce mă fac? Sunt în sala de cinema și-mi place filmul. Ce fac? Stau și număr “steagurile” lui Gorzo. Și, cu acest bun proces de conștiință în minte, m-am pus să văd filmul.
Și R.M.N. e film de dragoste
Matthias îi dă un cap în gură angajatorului neamț care-l face “țigan leneș” și vine acasă, în satul lui din Transilvania. De ce se întoarce? E nedumerit, normal. O fi speriat de consecințele gestului său, dar mai puternică povestea este aici cea a dorului. Pentru că i-e dor de fi-su, i-e dor de Csilla. Plecat fiind îl halesc lucrurile indecise. Ajuns acasă, încearcă profesoral să-i arate cum să scape de frica de necunoscut pe fiul său. Ajuns acasă, ca-n Ion a lui Rebreanu, îi arată el ce este dragostea adevărată Csillei, în ciuda soaței sale Ana. Ambele situații absurde!
În ambele situații, avem bărbatul nedumerit că felul lui de a fi nu se potrivește cu dragostele din capul lui. Fiul lui, iubita Csilla sunt înspăimântați, mai degrabă. Adică ambii simt că-s protejați, că Matthias le este aproape, dar Mungiu îi dă situații lui Matthias câte el nu poate duce. Mungiu știe bine să facă film din inadecvare, să arunce în derizoriu limitele acestea pedagogice. Și aici simbolul în R.M.N. este pușca. Plimbarea puștii de la fiu la iubită și apoi fuga cu ea împotriva urșilor din fundul casei, iată un simbol-fir narativ care vorbește despre neputință, despre lupta cu necunoscutul, despre a avea grijă și a nu avea “arma” potrivită.
Înspăimântător joc cu arma a lui Matthias în jurul copilului traumatizat, penibilă invocare a iubirii adevărate. Matthias este mereu inadecvat, deși își arată masculinitatea, certitudinea și orbirea lui. Mi-a plăcut aici Cristian Mungiu. Matthias al nostru nu-și dă seama că îi înspăimântă pe cei dragi lui. Că-i dăscălește și iubește cu arma-n mână.
Și R.M.N. este filmul despre creierul-mentalul colectiv, defect
Dacă RăMâNem la invocata pușcă, să rămânem la pușcă. Scena finală în care Matthias fuge, prin grădina Csillei, și găsește urși, subliniează că dincolo de iubire sunt dihăniile. Că dacă ieși în decor, din tot ce înconjoară iubirea ta, iluziile tale, rolurile tale, descoperi o lume sălbatică, înspăimântătoare. Și asta iar îi iese lui Cristian Mungiu. Este Ditrău aici și cazul binecunoscut al xenofobiei? Da, crudă realitate, boală curată. Și amintesc situația lui ianuarie-februarie 2020, din România. În plină pandemie, o brutărie din Ditrău angaja niște bieți srilankezi, un fel de Matthiași pentru Germania. Deci, “poza” sărăciei, plecării de acasă pentru o viață mai bună a românilor se regăsește în “poza” srilankezilor aduși la muncă în Ditrău. Niciun localnic nu-și vede propriul destin în destinul srilankezilor. Rezultatul: expulzarea srilankezilor.
Această situație Ditrău există în film, e dezvoltată, urmărită în escaladarea ei. Dar eu aș vedea ceva mai mult. Matthias este, inițial, un inocent. Parcurge un teritoriu al sălbăticiei, obsedat de dorurile lui, neîmplinirile lui: fiul și Csilla. Plimbă pușca de la fiu la iubită fără să realizeze că nici angoasele iubirilor lui nu le poate rezolva, dar nici nebunia sălbaticilor localnici, sălbăticia lumii în care se află. Finalul, ieșirea “în decor” a lui Matthias cu pușca în mână și descoperirea urșilor nenumărați din spatele casei, da vorbește, n-are cum să nu vorbească despre mentalul colectiv, defect.
Dai un cap în gură angajatorului german care te face țigan leneș, dar ești obligat să iei pușca în mână și să te aperi de mințile bolnave ale prietenilor, oamenilor din locul în care te-ai născut, ai crescut.
Simbolul acestei boli locale este ceata de urși din fundul de curte. Măști/simboluri populare ale sălbăticiei minții. Pe cine să împuști mai repede? Și dacă împuști un urs nu cumva te halesc ceilalți? Mai bine taci, ești îngrozit, te întorci cu pușca-n mână și “cu coada între picioare?” Te întprci, dar unde te întorci? Iubirile tale s-au revoltat împotriva ta. Nu-ți fac jocul. Nu te mai vor așa cum ești.
Și uite că și aici Cristian Mungiu este bun. Da, Ditrău e acolo, dar R.M.N. a lui Cristian Mungiu bate mai sus de atât. Vorbește de confruntarea dintre dragostea adevărată și sălbăticia din jurul acesteia. R.M.N. este remeneul făcut minții lui Matthias, fără busolă colectivă, dar iubind copil și femeie.
Da, “corectitudinea politică” a schimbat cuvintele, cum declară Mungiu, dar viața noastră a rămas la fel de sălbatică. Și aici, politica românească nu face nimic pentru o viață mai bună, mai degrabă dă la rană, în loc s-o vindece. Și suntem singuri, în melcii noștri comunitari, unde ne doboară xenofobia, ne halesc limitele noastre și imprevizibilul.
Soluții? Suntem bolnavi, căutăm soluții mereu. Păi, Cristian Mungiu ne dă soluții. După R.M.N.-ul ce-ți arată boala, ce faci? Taci, muțești ca un copil, ca un inocent. Cânți neîmplinirea, ca o iubită. te spânzuri, ca un înțelept. R.M.N. de Cristian Mungiu
Distribuția AICI Mi-au plăcut, da, Judith State și Marin Grigore, dar și Macrina Barladeanu
Pentru o înțelegere mai bună a filmului iată câteva interviuri Mungiu și cronici de specialitate:
Cristian Mungiu la RFI: ”R.M.N.” este cel mai politic și mai polemic film pe care l-am făcut vreodată
Criticii după prezentarea filmului R.M.N. al lui Cristian Mungiu, în competiţie la Cannes
Cristian Mungiu prezintă „R.M.N.”: „Reacția de acasă e importantă, justifică de ce sunt încă aici”
INTERVIURILE HotNews.ro