Finanțele anunță împrumuturi de 5 miliarde de lei în ianuarie
Ministerul de Finanțe a programat împrumuturi pe piața internă în volum total de 4,4 miliarde de lei în ianuarie, de la bănci, care se pot suplimenta cu alte 615 milioane de lei.
Programul de împrumuturi pentru ianuarie este cu 930 de milioane de lei mai mic decât cel pentru decembrie 2019, transmite Mediafax. Astfel sunt programate în prima lună din an șapte emisiuni de titluri suverane prin care Finanțele vor să atragă 4,1 miliarde de lei și o emisiune de certificate de trezorerie cu discount pentru suma de 300 milioane de lei.
Prima licitație va avea loc luni, 6 ianuarie, prin aceasta fiind urmărită atragerea a 500 milioane de lei prin emisiunea unor titluri cu scadența în 2024 și o dobândă de 4,4%.
Deficitul bugetar pentru 2020 este prognozat la 3,59% din PIB, respectiv circa 40,5 miliarde de lei la un PIB estimat de 1.129 de miliarde de lei, la care va trebui, eventual, să se adauge și necesarul de finanțare pentru plata datoriei deja emisă.