Sari direct la conținut

Fiul unui cunoscut procuror din Constanța s-a împuşcat în cap

HotNews.ro
Poliția criminalistică, Foto: Cateyeperspective | Dreamstime.com
Poliția criminalistică, Foto: Cateyeperspective | Dreamstime.com

Fiul unui procuror din Constanţa s-ar fi împuşcat duminică în cap cu o armă, victima fiind transportată în stare gravă la spital. Potrivit News.ro, victima a decedat.

Sursa citată precizează că tânărul în vârstă de 31 de ani decedat era fiul lui Teodor Niţă, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. El a devenit cunoscut la nivel naţional pentru lupta pe care a început-o împotriva deşeurilor care ajung ilegal în România din străinătate.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a anunţat că poliţiştii au fost alertaţi în jurul orei 11.30, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat, de 31 de ani, s-ar fi împuşcat cu o armă, în zona capului.

„Poliţiştii Secţiei 3, dar şi criminalişti şi poliţişti de investigaţii criminale s-au deplasat la faţa locului, pentru efectuarea cercetării la faţa locului, în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Concomitent, la faţa locului s-au deplasat 2 autospeciale SMURD din cadrul ISU Dobrogea al judeţului Constanţa, respectiv un echipaj de prim ajutor şi un echipaj de terapie intensivă mobilă”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa, citat de Agerpres.

Conform sursei citate, persoana în cauză prezenta semne vitale, fiind transportată de urgenţă la spital.

Potrivit unor surse judiciare, victima, executor judecătoresc, este fiul unui cunoscut procuror constănţean.

Referitor la provenienţa armei folosite de bărbat, anchetatorii susţin că se fac verificări.

____

(Foto articol: 187121799 © Cateyeperspective | Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro