Florian Coldea spune că-l mușcă Sebastian Ghiță. Dar cine l-a plantat și udat pe Ghiță?
Generalul SRI în mandatul căruia a fost nășit un întreg sistem de influență și „penetrare” a societății românești, de la presă și politică, la justiție și afaceri, a ajuns acum să se plângă că-l mușcă de picior buruienile carnivore care au crescut în „câmpul tactic”.
Dacă ne gândim la Sebastian Ghiță, fugar în Serbia pentru a scăpa de justiția din România, avem imaginea unei plante care la un moment dat a fost chiar atent cultivată de SRI.
Ajuns el însuși să dea socoteală în fața justiției, într-un dosar care deocamdată nu are alt merit decât că verifică dacă, într-adevăr, acești foști șefi operativi din SRI au în gheruțele lor influente niște judecători, Florian Coldea se plânge de linșaj mediatic din partea unor poame precum Maricel Păcuraru, Sebastian Ghiță, Dan Voiculescu, Cristi Burci, Dan Andronic sau Cozmin Gușă.
Aceștia duc o „campanie mediatică agresivă” împotriva lui, împănată cu „teorii conspiraționiste”, a spus fostul prim adjunct al SRI.
Și are dreptate. Dorința de răzbunare a unor astfel de oameni este plauzibilă, iar metodele lor mediatice sunt confirmate de trecut.
Uneori, afacerile și interesele lor s-au găsit de partea opusă a legii, procurorii anticorupție cu care, în mandatul lui Florian Coldea, SRI lucra imoral și ilegal de aproape, le-au făcut dosare penale, iar câțiva au ajuns chiar să fie condamnați penal.
Ironia situației, însă, rămâne. Afacerile și combinațiile acestor oameni s-au desfășurat și în perioada în care domnul Coldea era șef operativ al SRI.
Iar apropierea sa și a serviciului de personaje precum Sebastian Ghiță, de „dezvăluirile” în serie ale căruia poate că vă mai amintiți, cu vacanțe, cadouri și discuții în cadre intime, rămân și acum o pată nelămurită și extrem de periculoasă.
La vremea respectivă, Coldea a demisionat din fruntea SRI, dar a rămas ireparabila impresie că mulți dintre „monștrii” României corupte până-n măduvă au fost cultivați și folosiți, direct sau indirect, chiar de către cei care ar trebui să ne păzească de ei.
Acum, roata s-a întors. Sigur că asta nu justifică nimic. Însă te face să remarci încă o dată că trecutul și umbrele lui dubioase te prind mereu din urmă, mai ales la acest nivel.
În rest, după cum spune și Florian Coldea, să lăsăm justiția să-și facă treaba, așa cum a făcut-o și în cazul celor care acum îl pun la zid pe fostul general SRI.
Mai multe subiecte selectate din Panorama puteți citi aici.