Sari direct la conținut

Florin Cîțu: Alegeți o zi și mergeți să vă vaccinați. Chiar și în acest weekend, după ce stați la o terasă, "pe chill", relaxați, la cafea

HotNews.ro
Florin Citu, Foto: gov.ro
Florin Citu, Foto: gov.ro

Premierul Florin Cîțu anunță că „cinci persoane pe minut” s-au vaccinat în ultima zi împotriva Covid-19 la maratonul organizat în acest sens în Capitală. El îndeamnă, într-o postare pe Facebook, ca toți cei interesați să consulte harta Maratoanelor Vaccinării din țară și să meargă să se imunizeze, pentru că „doar dacă ne vaccinăm revenim la normalitate”.

„7 165 de persoane s-au vaccinat la Maratonul Vaccinării din Capitală, în ultimele 24 de ore. Adică 5 persoane vaccinate pe minut! O veste foarte bună!”, a scris Florin Cîțu, sâmbătă, pe pagina sa Facebook.

Premierul a postat și „harta tuturor Maratoanelor Vaccinării din țară, în perioada următoare”. „La fel, puteți merge și la centrele drive-thru. Salvați fotografia în telefon, să vă fie la îndemână, vă alegeți o zi și mergeți să vă vaccinați. Chiar și în acest weekend, după ce stați la o terasă, „pe chill”, relaxați, la cafea. Sau după ce mergeți în parc”, a arătat el.

„Doar dacă ne vaccinăm revenim la normalitate! România, hai că se poate!”, a îndemnat el în finalul postării.

Maratonul de vaccinare din Bucureşti a început vineri după-amiază, la Biblioteca Naţională şi la Sala Palatului, fiind organizate 50 de fluxuri unde doritorii pot primi serul Pfizer, fără programare.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro