Florin Cîţu, săgeți către ministrul Sănătății (PSD) pe marginea măsurilor de relaxare: „Am fost criticat în vară pentru măsurile de relaxare deși erau mai puţine cazuri pe zi / Cei care ne criticau sunt acum foarte relaxaţi”
Preşedintele PNL Florin Cîţu a lansat joi câteva săgeți la adresa lui Alexandru Rafila, ministrul Sănătății de la PSD, pe tema relaxărilor de măsuri anti-COVID pentru Sărbătorile de Iarnă. Cîțu a zis că îşi aduce aminte că a fost criticat când în vară au fost măsuri de relaxare, când erau mai puţin de câteva zeci de cazuri pe zi. „Astăzi vorbim de o mie de cazuri pe zi şi vedem că se relaxează”, a spus Cîţu, precizând că unii care îl criticau în vară acum sunt foarte relaxaţi.
Întrebat dacă măsurile de relaxare ar putea pune o frână pentru vaccinarea populaţiei, Florin Cîţu a răspuns: „Aici să ştiţi că sunt puţin surprins, eu îmi aduc aminte că am fost criticat când în vară au fost măsuri de relaxare, când erau mai puţin de câteva zeci de cazuri pe zi. Astăzi vorbim de o mie de cazuri pe zi şi vedem că se relaxează. Unii din cei care ne criticau, astă vară, acum sunt foarte relaxaţi”, a spus preşedintele PNL, potrivit News.ro
Florin Cîţu a arătat că priveşte cu atenţie ce se întâmplă. „Şi cu îngrijorare. Sper să nu am dreptate, nu ştiu dacă este un moment să relaxăm”, a adăugat preşedintele Senatului.
Noile măsuri care vizează o „relaxare” a normelor de protecţie sanitară în contextul pandemiei de COVID au intrat în vigoare astăzi: masca nu mai este obligatorie pe stradă, cu excepţia zonelor aglomerate, magazinele şi restaurantele au program prelungit, iar accesul în mall-uri este permis şi persoanelor testate, nu doar celor vaccinate sau care au trecut prin boală.
Totodată, vor putea fi organizate petreceri în stradă de Revelion, fără restricţii de oră sau referitoare la numărul de participanţi.
„Sunt mulți care fac paralele cu măsurile de relaxare din cursul verii, care au fost luate pe un trend crescător constant”, a spus miercuri Ministrul Sănătății Alexandru Rafila (PSD).
„Acum suntem pe un trend descendent. Aceste reguli care par puțin mai relaxate trebuie respectate. Decât să avem reguli extrem de dure limitative nerespectate, mai bine avem reguli mai relaxate, dar respectate. În paralel, ne pregătim și de situația apariției noii tulpini emergente”, a afirmat Rafila la finalul ședinței de guvern.