Sari direct la conținut

Florin Roman: Chiar dacă cineva și-ar fi dorit sa fie candidat unic, vom avea competiție / Până și retrograzii din PSD s-au lepădat de Nastase și Dragnea

HotNews.ro
Florin Roman, PNL, Foto: Captura video
Florin Roman, PNL, Foto: Captura video

Deputatul PNL Florin Roman afirmă, într-o postare pe Facebook, că este un lucru bun că va exista competiţie în interiorul partidului, „chiar dacă cineva şi-ar fi dorit sa fie candidat unic”, pentru că PNL are nevoie de un suflu nou în 2024 și ”până și retrograzii din PSD s-au lepădat de Năstase și Dragnea”.

El mai spune că lupta internă din partid, între actualul șef al PNL, Ludovic Orban, și premierul Florin Cîțu ”va fi o competiție in care lupta se da între trecut și viitor, între dezamagire și speranța”.

Postarea integrală a deputatului Florin Roman:

  • Vom avea competiție in PNL, iar asta e un lucru bun. Chiar dacă cineva și-ar fi dorit sa fie candidat unic. Sindromul Ceaușescu mai bântuie încă și ultimii mohicani, ai unei generații de politicieni fără scrupule!
  • Va fi o competiție in care lupta se da între trecut și viitor, între dezamagire și speranța. Pentru ca va fi o lupta! Pe care nu și-au dorit-o liberalii ce iubesc cu adevărat partidul, ci cei care vorbesc public de democratie, apoi pun mâna pe telefon și își amenință colegii. Lucrurile sunt simple: pana și retrograzii din PSD s-au lepădat de Nastase și Dragnea. Iar PNL are nevoie de un suflu nou in 2024!
  • Cât despre suferințe și trădări vom avea timp sa mai vorbim. In interiorul partidului! La fel și despre costurile unor blaturi personale, care au dat câștig de cauza doar unor liberali, ce se dau azi victime și îndrăznesc sa vorbească in numele întregului PNL. In timp ce își puneau țuțerii in funcții și ii păstrau de pesediști și aldisti, in opoziție…dar la guvernare! In timp ce dădeau orice la noii parteneri de guvernare, pentru a scapa de liberali cu încredere, ca fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru. In timp ce primarii erau tradati, prin cedarea tuturor asilor din structura guvernului, necesari in dezvoltare locală.
  • Un PNL fără oameni ca Emil Boc, Gheorghe Flutur, Ilie Bolojan, Rares Bogdan, Dan Motreanu, președinți de CJ sau primari, si mulți alții, liberali de rând care nu s-au înclinat in fata PSD este ca un PNL fără aer. Așa ca, cel puțin eu, ma uit cu încredere la viitorul PNL și la Florin Citu! Doamne ajuta!
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro