Sari direct la conținut

Fost lider din PNL, printre semnatarii unei sesizări a comisarilor europeni privind cazul de hărțuire a jurnalistei Emilia Șercan, după acuzațiile de plagiat aduse premierului Ciucă

HotNews.ro
Mircea Hava, Foto: Parlamentul European
Mircea Hava, Foto: Parlamentul European

Europarlamentari români și străini, printre care și Mircea Hava, fost lider în PNL, apar pe lista de semnatari ai unei scrisori trimise către 3 comisari europeni, prin care se sesizează cazul jurnalistei românce Emilia Șercan, de la Press One, care a reclamat recent că se confruntă cu acțiuni de hărțuire, după ce publicase un articol în care îl acuza de plagiat la doctorat pe premierul Nicolae Ciucă, actual președinte al PNL.

  • „Noi, membri ai Parlamentului European semnatari, vă supunem atenției operațiunile constante de intimidare și hărțuire împotriva unuia dintre cei mai însemnați jurnaliști de investigație din România, doamna Emilia Șercan. Aceste atacuri au culminat acum cu o operațiune de tip kompromat, pe care dna. Șercan a detaliat-o într-un articol (…), explicând modul în care autoritățile statului român au orchestrat un atac foarte complex asupra muncii și demnității ei, prin publicarea unor detalii intime din viața sa privată.
  • Doamna Șercan, a decis să denunțe public ultimele tentative de defăimare și intimidare la care a fost supusă, oferind dovezi Poliției Române, cu scopul de a identifica o persoană care i-a violat intimitatea. Spre surprinderea sa, dovada respectivă a fost scursă apoi (pe internet – n.r.), devenind baza unei operațiuni extinse de kompromat” – scriu europarlamentarii către comisarii europeni.

În sesizare, în care apare ca semnatar și liberalul Hava, se menționează expres și faptul că Emilia Șercan scrisese „cel mai recent și despre cazul actualului prim-ministru român”, acuzat că ar fi plagiat în teza de doctorat.

  • „Doamna Șercan este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de investigații din România, dezvăluind în ultimii ani câteva cazuri de plagiat ale unor oficiali de rang înalt și politicieni români. Cea mai însemnată muncă a sa a inclus descoperirea plagiatului din tezele de doctorat ale unor șefi de top ai Poliției Române, a unui fost prim-ministru, din teze în teologie coordonate de Arhiepiscopul Tomisului și, cel mai recent, cazul actualului prim-ministru al României” – au mai scris europarlamentarii în sesizarea trimisă la Comisia Europeană.

Astfel, deputații europeni cer comisarilor UE să „ia atitudine față de acest atac feroce” și să țină seama de situația jurnalistelor de investigații care muncesc, cu curaj, înfruntând „presiune mentală și psihică extremă”.

Sesizarea este adresată vicepreședintei pentru Valori și Transparență a Comisiei Europene, Vera Jourova, comisarului european pentru Justiție, Didier Reynders, precum și comisarului pentru Egalitate, Helena Dalli.

Lista de semnatari este condusă de eurodeputata USR Ramona Strugariu, co-președintă a Grupului de lucru pentru Media, din cadrul Parlamentului European, cea care a și publicat scrisoarea pe Facebook. „Cazul Emiliei Şercan este în atenția instituțiilor europene. Am adresat mai multor comisari europeni o scrisoare, pe care am inițiat-o alături de colegii din Grupul de lucru pentru mass-media din Parlamentul European, prin care am semnalat cazul jurnalistei Emilia Șercan și tentativele de intimidare orchestrate de autoritățile statului român împotriva ei” – a anunțat Strugariu. Pe documentul publicat de ea pe Facebook nu apar semnăturile olografe ale europarlamentarilor în dreptul numelor, însă Ramona Strugariu a confirmat, pentru HotNews, lista de semnatari.

Pe lista semnatarilor, de la finalul scrisorii, este și eurodeputatul Mircea Hava, fost primar al municipiului Alba Iulia și fost președinte al PNL Alba. El apare pe site-ul Parlamentului European ca eurodeputat din partea PNL/PPE. Hava, un susținător al fostului lider PNL Ludovic Orban (plecat din partid între timp), a criticat în repetate rânduri acțiunile conducerii PNL din ultima vreme și mai ales ultimele două congrese: cel de duminica trecută, în care a fost ales președinte al partidului premierul Nicolae Ciucă, unic candidat, precum și congresul de anul trecut, în urma căruia fusese ales președinte PNL Florin Cîțu, care a demisionat între timp, făcându-i loc lui Ciucă.

Pe listă se mai remarcă 2 europarlamentari din grupul Partidului Popular European, din care face parte și PNL: maltezul David Casa, co-președinte al Grupului de lucru pentru media al PE, precum și poloneza Magdalena Adamowicz, membră a acestui grup de lucru.

Dintre europarlamentarii români, pe lista de semnatari ai scrisorii mai apar: Dacian Cioloș, Vlad Gheorghe, Dragoș Tudorache, Vlad Botoș, Dragoș Pîslaru, Nicolae Ștefănută (toți de la USR/Renew Europe) și Cristian Terheș (PNȚCD/ECR).

În total, pe lista de semnatari sunt 28 de europarlamentari din diverse țări membre UE și grupuri politice.

Scrisoarea europarlamentarilor către comisarii europeni. Sursa: Ramona Strugariu/Facebook

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro