Sari direct la conținut

Fostii membri PP-DD raman fara grup parlamentar, care functionase neregulamentar/ Daniel Fenechiu, despre UNPR: "Am deranjat partidul mercenarilor"

HotNews.ro
Daniel Fenechiu, Foto: Agerpres
Daniel Fenechiu, Foto: Agerpres

Partidul National Democrat (PND) condus de deputatul Daniel Fenechiu, din care fac parte fosti membri ai Partidului Poporului Dan Diaconescu (PP-DD), a ramas fara un grup parlamentar in cadrul Camere Deputatilor, dupa ce Comisia Juridica a decis ca functioneaza neregulamentar, chiar daca are cei zece membri necesari pentru formarea grupului.

Decizia a venit la propunerea deputatului UNPR Eugen Nicolicea, care a argumentat ca membrii PND doar si-au schimbat numele grupului, fara a anunta regulamentar infiintarea unui grup si fara a mai fi membri ai partidului original, PP-DD, care a format acest grup.

Propunerea lui Nicolicea a fost votata cu 13 voturi „pentru” si cini „impotriva”, acestea venind din partea deputatilor liberali.

Astfel, grupul PNL „nu indeplineste conditiile de existenta”.

UPDATE Deputatul Daniel Fenechiu, liderul Partidului National Democrat, a afirmat marti ca desfiintarea grupului parlamentar national democrat este o decizie absurda, si a anuntat ca va sesiza Curtea Constitutionala pe aceasta tema, transmite Agerpres.

„Este o decizie absurda care nu se bazeaza pe Constitutie si pe Regulamentul Camerei Deputatilor. Pentru existenta unui grup sunt necesare doua conditii: minimum zece deputati si alesi pe listele aceluiasi partid. Noi toti am fost alesi pe listele PP-DD. Insa, am deranjat partidul mercenarilor, care a fost extrem de deranjat de faptul ca ne-am permis sa semnam impreuna cu PNL comisia de ancheta impotriva generalului Oprea”, a declarat Fenechiu, la Parlament.

El a adaugat ca va ataca decizia la CCR, si a adaugat ca trebuie sa identifice care este cea mai buna varianta de a ataca respectiva masura.

„Ne asumam aceasta situatie. Din punctul nostru de vedere nu grupul parlamentar este totul. Evident ca vom analiza foarte bine situatia si nu ne vom preda. Vom ataca aceasta decizie, in momentul de fata nu imi dau seama cum, pentru ca aici este o smecherie parlamentara. Teoretic, incetarea grupului trebuia sa fie decisa de Biroul permanent sau de catre plenul Camerei, situatie in care putea fi atacata. In momentul in care o decide Comisia juridica si Parlamentul ia act, este o situatie mai complicata si inca nu am reusit sa identific care este cea mai buna varianta de a ataca respectiva masura’, a explicat Fenechiu

Discutia privind acest grup a inceput luni, dupa ce trei deputati membri in acest grup au anuntat ca parasesc grupul si devin neafiliati, ceea ce determina desfiintarea grupului care nu mai avea numarul necesar de membri – 10. Ulterior, unul dintre acestia trei s-a razgandit.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro