Sari direct la conținut

Fostul primar PSD al sectorului 1 Dan Tudorache anunță că ANI i-a clasat dosarul. „Au verificat averea şi au văzut clar că nu am nicio problemă” / DNA îi confiscase diamante de 2 milioane de euro

HotNews.ro
Daniel Tudorache, Foto: Agerpres
Daniel Tudorache, Foto: Agerpres

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, într-un raport, nevinovăţia deputatului PSD Dan Tudorache, fost primar al Sectorului 1, şi a clasat cazul acestuia, el fiind cercetat din anul 2021, după autosesizarea instituţiei pe baza unor informaţii din presă.

„Astăzi am primit decizia ANI în plic, la biroul parlamentar. Deci s-a clasat cazul. M-au cercetat pe nişte informaţii din presă. Au verificat din februarie 2021 până în octombrie 2023 şi au spus că nu există nicio probă şi au clasat dosarul. S-au autosesizat, aşa mi-au spus, aşa este în raport, în baza unor informaţii din presă. Au verificat averea şi au văzut clar că nu am nicio problemă, că sunt în regulă”, a precizat Dan Tudorache pentru agenția Agerpres.

În tot acest timp, fostul edil spune că imaginea lui a fost prejudiciată foarte mult.

„Imaginea mea a fost prejudiciată foarte mult, a fost călcată în picioare. O să vorbesc cu avocaţii mei în perioada următoare, nu am luat nicio decizie în acest moment”, a declarat deputatul PSD.

Potrivit raportului ANI, la data de 03.02.2021, Agenţia s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că Dan Tudorache, primarul Sectorului 1 Bucureşti, „a realizat o avere mai mare decât veniturile realizate”.

„În urma finalizării evaluării efectuate în lucrarea privind pe Tudorache Daniel, primarul Sectorului 1 Bucureşti, nu au fost identificate diferenţe semnificative în sensul prevederilor art, 18 din Legea nr. 176/2010”, subliniază raportul de evaluare al ANI în concluzii, unde se anunţă că s-a dispus clasarea acestui caz.

Diamante confiscate de DNA de la Daniel Tudorache, expertizate la aproape 2 milioane de euro

În noiembrie 2020, Direcţia Naţională Anticorupţie anunța că fostul primar PSD al Sectorului 1 Daniel Tudorache este cercetat penal de procurorii DNA pentru trafic de influență și spălare a banilor, procurorii stabilind ca acesta să plătească o cauțiune de 1 milion de euro.

Conform DNA, în perioada 2008-2018, Daniel Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale și ar fi apelat la soția și menajera sa pentru a ascunde banii obținuți ilicit. Astfel, au fost deschise conturi pe numele acestora, au fost cumpărate pe numele fostei soții imobile în valoare de 305.000 euro și 470.000 lei, precum și bijuterii de sute de mii de euro, între care un diamant de 190.000 de euro.

Daniel Tudorache a calificat acest dosar drept un „abuz” al DNA.

Citește pe acest subiect:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro