Fotbal in teritoriile ocupate (de Traian Ungureanu)

Joi, 30 martie, vom intra in Europa cu ce avem si cu ce putem: cu fotbalul. Rapid si Steaua s-au miscat mai repede si au batut combinata celorlalte echipe nationale: productia economica, seriozitatea juridica, vointa politica.

Nu e nimic inexplicabil in aceasta victorie categorica a jocului si a spectacolului asupra lucrurilor anonime si cu adevarat serioase. In fond, si unele, si altele au acelasi stapin. Jocurile de arena sint petrecerea si infoierea publica a clasei care a ocupat si care conduce la ruina economia si justitia. Insa triumful fotbalului nu poate sluji drept viitor decit peluzelor. In afara lor, societatea romaneasca risca vremuri neclare si anapoda.

In mai, Raportul Comisiei Europene va plasa Romania, in timp, pe o scara care masoara gradul de evolutie istorica spre modernitate. Stim, deja, ca problemele nerezolvate ale tarii nu tin de fotbal. Stim ca problemele nu sint deloc probleme, ci raporturi mari si rasturnate. Cauza acestei defectiuni in relatia romani-romani: participarea societatii e inlocuita de manopera unui grup restrins.

Rezultatul e efectul de disparitie sociala. El e ilustrat copios de temele mari pe care le va critica si viitorul Raport de tara. Din acest punct de vedere, Raportul are functia unui descintec extern care invoca reaparitia societatii romanesti in cele doua mari teritorii ocupate: justitia si economia.

Justitia a atins media bulgara. Aceasta titulatura asaza simtul etic si practica juridica ale noului stat roman acolo unde le e locul: in arhipelagul rasaritean al dreptului discretionar. Sa privim opera justitiei romanesti a ultimilor 16 ani. Ea s-a pus in dezacord cu conceptul de proprietate.

Aceasta deraiere nu e nicaieri mai vizibila decit in maldarul de procese duse in circa de reclamanti satui la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Cauza acestui blocaj stabil e suma de interese ale noii clase care foloseste bratul justitiei pentru a-si proteja portofoliul imobiliar. Justitia se poate mindri cu alte doua performante care ii confirma reputatia de garda de corp a oligarhiei.

Mai intii, ea a ferit de sanctiunea legala tot rechinatul din piscina romaneasca. Nici un proeminent, nici un oligarh de mare tonaj, nici un regizor de retea nu au fost judecati pina la capat si condamnati in 16 ani de exercitiu penal. Tot justitia a dat putere de lege privilegiilor care fac din noua clasa o elita in intretinerea statului.

Decizia prin care Curtea Constitutionala stabileste pensii de lux pentru parlamentari e doar cel mai recent exemplu.

Justitia e vie si generala acolo unde doua grupuri detin suficienta putere pentru a se indrepta spre armistitiu. Ele accepta sa respecte un numar de reguli. Exemplul fotbalului nu e departe. Doua echipe pornesc de la prezumptia de egalitate si joaca in limitele unui regulament aplicat de arbitru.

Oligarhii romani nu au parte de adversar pe scena de joc si, in aceste conditii, justitia e forma goala a unui continut care nu s-a nascut. Semnificativ, singurul domeniu in care patronii economiei, justitiei si F.C.-urilor romanesti accepta binefacerile regulilor e fotbalul. Un joc.

Soarta economiei e asemanatoare. De fapt, noua clasa nu are nevoie de ea, ci de cadrul ei general. In interior, economia a incetat sa miste. Ea e definita de procese, in aparenta irationale. Ce produce, de pilda, in acest moment, economia romaneasca? Foarte vizibil: banci, sedii de banci si supermarketuri. Altfel spus, intermediere si consum. Productia industriala directa e inlocuita de lohn.

Agricultura e marea absenta – subiectul exclus din treburile publice ale tarii. Nimeni nu mai stie si nu mai vrea sa stie ce se intimpla la tara. Drama sociala a continentului extrabucurestean tine de treburile altei natiuni si ale altor timpuri. Prezentul e dominat de consum din import, iar aceasta formula ne aduce, iar, la schema care se petrece in beneficiul noii clase.

Raportul de tara va fixa conditii si termene, insa ele nu pot produce schimbarea raporturilor interne, ci doar imitatia formelor externe. Vom avea cazuri de reusita. Insa lumea noastra nu se va putea rezema cu incredere pe propriile obiceiuri. Vom intra in Europa escortati de un sistem intetit de monitorizare, cu rapoarte la fiecare sase luni. Aducem doar doua exceptii, doua opere incheiate.

Mai intii, dorinta de integrare marturisita de o populatie care vede in Europa o izbavire, dar nu isi imagineaza, de fel, socul vietii pe norme occidentale si resurse locale. In al doilea rind, fotbalul, singura libertate din teritoriile ocupate.