FOTO Ce efecte are scumpirea parcării în centrul Capitalei
În prima zi lucrătoare de după scumpirea parcării în centrul capitalei – până la 10 lei/oră în câteva zone – unele parcări ale Primăriei sunt mai goale ca de obicei, în timp ce altele sunt pline, ca și când nimic nu s-ar fi schimbat. Peste panourile galbene cu instrucțiunile pentru parcare a fost lipită o bandă care anunță noile tarife: 10 lei/oră pentru primele două ore și 20 de lei/oră, după aceea. Parcările private, subterane și supraterane au tarife mai mici și devin mai atractive, iar parcagii ilegali nu au dispărut de pe străzi.
Centrul Bucureștiului este plin de panourile galbene de parcare pe care a fost lipita o bandă cu ”zona 0” și noile tarife. O plimbare de peste două ore în mai multe zone a arătat că nu sunt mai puține mașini pe aceste străzi și nici în parcările primăriei.
Spre exemplu era plin în parcarea de lângă magazinul Unirea, la fel și în cea de pe strada Doamnei, dar și pe străzile din jurul Ateneului. În parcarea de lângă Piața Revoluției se pregătea un eveniment, astfel că nu erau mașini.
Un parcagiu din zona Unirii spune că au fost foarte mulți clienți luni, dar n-au lipsit problemele ”Slava domnului am avut mulți clienți azi (…) Chiar acum vreun sfert de oră unul m-a înjurat pentru tarifele astea. Au fost și unii care au plecat și n-au vrut să plătească.
O parcare de lângă Calea Moșilor era mult mai goală decât în alte zile, în timp ce parcarea privată de la Universitate era mai plină ca de obicei la orele prânzului. La Universitate, tariful este de 5 lei/oră, la parcarea de lângă magazinului Unirea costul este de 6 lei/două ore, iar la Cocor, 4 lei/oră.
Reamintim că noile reglementări instituie trei zone de taxare în București.
Zona 0, compusă din 4 sub-zone, taxă de parcare 10 lei pe ora
– zona parcajului subteran Intercontinental, străzile N. Bălcescu – C.A. Rosetti – D. Gerota – J. L. Calderon – T. Arghezi – Carol I;
– zona parcajului subteran din Piață Unversității, străzile N. Bălcescu – I. Câmpineanu – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Halelor – I. C. Brătianu;
– zona parcajului suprateran Cocor, străzile I. C. Brătianu – Sf. Vineri – Calea Moșilor – H. Botev – C. Coposu;
– a patra zona este cea a parcajului suprateran Unirea, cu străzile C. Coposu – M. Basarab – Mircea Vodă – Unirii – Brătianu.
Zona 1, locurile de parcare special amenajate între zona 0 și perimetrul stabilit prin acordul Planului Integrat de Calitate a Aerului, delimitat de străzile, cu tarife de În zona 1 se aplică tarife de 5, respectiv 2,5 lei pe ora:
Piața Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – str. Nerva Traian – bd. Gh. Șincai – str. Lanariei – Calea Șerban Vodă – bd. Mărășești – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertății – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B. P. Hasdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzești – Piața Victoriei.
Cum se aplică tarifele:
5 lei/ora – tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 06.01-18.00, cu extindere, în funcție de parcaj, în zone unde numărul de vizitatori este mare, de luni până duminică în intervalul orar 00.00-24.00; după intervalul maxim de parcare de 2 ore, se aplică măsura suprataxării la un nivel dublu pentru fiecare ora de depășire.
2,5 lei/ora – tarif unic în zilele săptămânii în intervalul orar 18.01-06.00, acolo unde nu s-a dispus extinderea tarifului de 5 lei/ora .
În ambele cazuri, tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare.
Pentru unitățile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive – locuri de parcare rezervate pe baza de contract tariful este de 5 lei/ora x 24 ore x 30 zile. Riveranii beneficiază de un tarif preferențial lunar de 100 lei.
Zona 2 – cuprinde locurile de parcare special amenajate între zona 1 și limita administrativă a orașului
Tarife utilizabile în zona în zona 2:
2,5 lei/ora – tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 06.01-18.00, cu extindere, în funcție de parcaj, în zone unde numărul de vizitatori este mare, de luni până duminică în intervalul orar 00,00-24.00 (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare);
1,5 lei/ora – tarif unic în zilele săptămânii în intervalul orar 18.01-06.00, acolo unde nu s-a dispus extinderea tarifului de 2,5 lei/ora (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare);
Tariful preferențial pentru unitățile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive – locuri de parcare rezervate pe baza de contract este de 2,5 lei/ora/24 ore/zi, iar penru riverani – de 80 lei/luna.