Sari direct la conținut

​​FOTO Cum arată trotuarul din Piața Unirii la un an de la reabilitare: dalele s-au desprins, o parte sunt crăpate sau lipsesc

HotNews.ro
Trotuar Piata Unirii 6, Foto: Hotnews
Trotuar Piata Unirii 6, Foto: Hotnews

Trotuarul din Piața Unirii arată din ce în ce mai rau la nici un an de la finalizarea lucrărilor de reabilitare. O parte dintre dalele de granit s-au desprins, altele s-au crăpat, iar câteva deja lipsesc. Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor, a refăcut pavajul vara trecută, și doar pentru dalele de granit municipalitatea a plătit firmei Titan Mar 358.000 lei.

Montajul a fost făcut de firmele Straco&Strabag. Reporterul HotNews.ro a relatat încă din momentul în care au fost montate, că lucrarea nu a fost făcută bine, dar reprezentanții municipalității au promis că defecțiunile vor fi remediate de constructor.

Trotuarele din Piața Unirii par urmărite de un blestem. Și în 2013, la câteva luni după lucrările de reabilitare, trotuarele din Piața Unirii arătau ca după bombardament. Constructorul a remediat problema, dar în mai puțin de 5 ani acestea erau din nou distruse.

Există și o parte bună, după ce HotNews.ro a sesizat că trotuarul din Piața Unirii, lângă Dâmbovița, arată ca după bombardament, marți municipalitatea a început lucrările de reabilitare, iar muncitorii pun dalele lipsă. Acesta nu a fost reabilitat vara trecută, ultimele lucrări fiind făcute în mandatul primarului Sorin Oprescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro