Sari direct la conținut

FOTO Cum "se fac" locuri de parcare pe una dintre strazile reamenajate din Capitala: stalpisorii de granit, scosi direct din pavaj

HotNews.ro
Cum sunt driblati stalpisorii de catre soferi, Foto: Hotnews
Cum sunt driblati stalpisorii de catre soferi, Foto: Hotnews

Stalpisori de granit scosi din pavaj si masini parcate in locul lor pe trotuar – asta a putut vedea oricine s-a plimbat in ultimele zile pe straduta reamenajata de curand din spatele Ateneului – unul dintre exemplele de „Asa da” in materie de reabilitari stradale din Capitala. Din nefericire, situatia de pe straduta Nicolae Golescu nu este o exceptie. Batjocura, mizeria si parcarile ilegale continua sa domneasca pana si pe bulevardul Magheru – unul dintre bulevardele definitorii ale Bucurestiului, iar in acest caz autoritatile par sa nu ia nici o masura aici, desi HotNews.ro a relatat in repetate randuri despre probleme.

Straduta din spatele Ateneului – strada Nicolae Golescu – a fost reabilitata la finele anului trecut de catre Administratia locala. Trotuarele au fost largite si pavate cu granit si piatra alba, parcarile de pe margine au fost desfiintate, iar carosabilul amenajat cu piatra cubica.

HotNews.ro a scris in februarie ca, desi masura autoritatilor este laudabila, municipalitatea a pus stalpisori doar pe o mica portiune din strada, iar in rest zeci de soferi si-au parcat masinile pe trotuarele luxoase.

Dupa cateva saptamani, autoritatile au montat stalpisori de granit pe intreaga lungime a trotuarelor si, astfel, toata zona a capatata o infatisare exemplara si a devenit un exemplu de „Asa da” in ceea ce priveste reamenajarea stradutelor istorice din zona centrala.

Cu toate acestea, inventivitatea unor soferi si dorinta de a-si parca masina in acea zona a dus la unele situatii nefericite.

Un cititor HotNews.ro a semnalat redactiei, in urma cu o zi, o situatie in care, la intersectia strazii N. Golescu cu Benjamin Franklin, cineva a scos din fundatie stalpisorii de granit, iar pe trotuar au inceput sa parcheze masinile.

Cand reporterul HotNews.ro s-a deplasat in fata locului, o echipa de muncitori lucra la punerea inapoi a stalpisorilor de granit.

Cu toate acestea, desi in mare parte zona reamenajata arata in continuare bine, sunt cateva locuri in care unii soferi au gasit de cuviinta sa parcheze ilegal chiar pe carosabil sau, la fel ca in situatia relatata de cititorul HotNews.ro, direct pe trotuar dupa ce un stalpisor sau doi au fost scosi din fundatie.

In plus, cititorul ne-a mai transmis ca practica scoaterii stalpisorilor direct din pavaj pentru a afce loc masinilor este una des intalnita in zona. Potrivit acestuia, unii dintre soferi scot stalpisorii si, dupa ce isi parcheaza masina pe trotuar, ii pun inapoi de forma.

Zona „cotropita’ de masini si intrata in reparatie a doua zi:

Masini care parcheaza ilegal chiar pe carosabilul ingust:

Masini care parcheaza pe trotuar dupa ce un stalpisor de granit a fost scos din fundatie:

Trotuarele netinse de masini – zona in regula a strazii Nicolae Golescu:

Bulevardul Magheru, unul dintre cele mai batjocorite bulevarde din Capitala

Dupa cum am amintit in primul paragraf al articolului, in tot acest timp, bulevardul Magheru – unul dintre cele mai importante din capitala – arata in continuare deplorabil, iar autoritatile par a nu fi luat nici o masura.

HotNews.ro a scris in repetate randuri de zecile de masini care parcheaza zilnic pe spatiul verde, desi trotuarele din zona au fost recent reamenajate.

Mai mult, pe langa sutele de masini care parcheaza pe unde vor, noile si vechile trotuare ale bulevardului sunt pline de noroi, gropi, sapaturi, afise peste afise lipite pe banci, stalpi sau pubele de gunoi, cabine de telefon in paragina sau distruse, excremente de caine si lucrari nefinalizate.

Desi HotNews.ro a scris in repetate randuri de aceste probleme si a transmis si o solicitare si Primariei Capitalei, situatia de pe Magheru nu s-a imbunatatit. Miercuri, 20 noiembrie, situatia de pe trotuarele bulevardului era neschimbata fata de constatarile ultimului material publicat.

Mai jos, cateva fotografii realizate in urma cu o saptamana (dar in continuare actuale) ce nu au nevoie de nici un comentariu:

Bd. Nicolae Balcescu spre Bd. Magheru – No comment

Masini parcate pe spatiul „verde” in zona proaspat reamenajata

Masini parcate ilegal pe spatiul „verde”, containere de gunoi in mijlocul traturarului si baza unui stalp mai vechi

Panou de afisaj si cosuri de gunoi

Masini parcate ilegal si containere pentru gunoi puse pe colt de trotuar

Containere de gunoi, lasate in mijlocul trotuarului

Containere de gunoi, in mijlocul piatetei. In spate, urmele lucrarilor nefinalizate

Masini parcate ilegal pe spatiul verde

Gropi lasate descoperite pe trotuar

Parcari ilegale spre Romana

Trotuarul de la Romana, in lucru de ceva vreme. Au fost plantati platani tineri, insa intre pomi parcheaza, zilnic zeci de masini

Trotuarul din zona statiei de metrou Piata Romana: gropi, denivelari, containere de gunoi si o toaleta napadita de afise, chiar in marginea trotuarului

Masini parcate ilegal pe trotuar, in ciuda benzii trase pentru a preveni stationarea

Containere de gunoi pazesc trotuarul de parcari ilegale

Despre ce probleme au aparut dupa lucrarile de reamenajare a trotuarului:

Pe problema parcarilor ilegale, citeste aici materialele realizate in trecut de HotNews.ro:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro