FOTO Imagini din unul dintre cele mai fascinante muzee moderne ale lumii

La periferia orașului Cairo, „un complex colosal se înalță din deșert – un sit impunător ridicat de-a lungul deceniilor, construit cu un cost de neimaginat, din blocuri de piatră tăiate cu precizie și aduse din carierele locale”, scrie publicația The New York Times. Reportajul nu este despre piramide, ci despre noul Mare Muzeu Egiptean, ce urmează să fie inaugurat oficial pe 3 iulie.
Cea mai mare parte a muzeului a fost însă deja deschisă vizitatorilor. Mai exact, 11 dintre cele 12 galerii principale de expoziție, împreună cu sala de intrare vastă și o scară largă presărată cu zeci de artefacte, pot fi deja vizitate.
Cea mai mare atracție a muzeului – galeriile dedicate lui Tutankhamon, care vor expune peste 5.000 de obiecte din mormântul regelui-copil – e încă închisă. Pentru moment, masca funerară de aur a lui Tutankhamon, unul dintre cele mai emblematice artefacte arheologice din lume, este încă expusă la vechiul Muzeu Egiptean din Piața Tahrir.

De asemenea, inaccesibilă este o anexă separată în care vor fi expuse două bărci regale descoperite în apropierea Marii Piramide, în 1954. Chiar și așa, imaginile din interiorul porțiunilor deschise ale Marelui Muzeu Egiptean sunt „copleșitoare”, potrivit The New York Times.
Întinzându-se pe 120 de acri, acesta este promovat drept cel mai mare muzeu arheologic din lume și va expune până la 100.000 de artefacte după ce vor fi deschise și galeriile cu comorile lui Tutankhamon. Acesta este menit să înlocuiască muzeul de antichități din epoca colonială situat în centrul orașului Cairo, oferind o prezentare mai modernă și high-tech a trecutului faraonic al națiunii.



Marele Muzeu Egiptean va fi cel mai mare muzeu de arheologie din lume
Acest proiect, în curs de realizare de peste două decenii, a fost amânat de mai multe ori și din diverse cauze: schimbări politice, crize economice și pandemia de COVID-19. Muzeul a fost deschis în cele din urmă parțial în luna octombrie a anului trecut după o investiție care de-a lungul anilor s-a ridicat la un miliard de dolari.
„Va fi un eveniment spectaculos, care pune în valoare bogatul potențial istoric și turistic al Egiptului”, a declarat Ahmed Ghoneim, CEO-ul muzeului, într-un interviu din luna martie.
Potrivit spuselor sale, inaugurarea ar trebui să se întindă pe mai multe zile, cu evenimente în întreaga țară, iar președintele egiptean, Abdel Fattah el-Sisi, i-a invitat deja la festivități pe omologul său american Donald Trump și pe regele Felipe al VI-lea al Spaniei.
„Va fi cel mai mare muzeu arheologic din lume dedicat unei singure civilizații, și anume civilizației faraonilor”, a declarat șeful statului egiptean.



Muzeul va avea o vedere panoramică asupra piramidelor de la Giza
Irlandeza Roisin Heneghan, cofondatoare a Heneghan Peng Architects, cabinetul aflat la originea proiectării muzeului, a declarat că proiectul a fost puternic influențat de „peisajul Egiptului”, care a contribuit la crearea unei „civilizații bogate”.
„Din diferite locuri din muzeu veți avea o vedere panoramică asupra piramidelor și asta vă reamintește unde s-au petrecut toate aceste lucruri”, a adăugat ea.
De la statui colosale ale faraonilor la obiecte din viața de zi cu zi din Egiptul Antic, GEM le va oferi vizitatorilor o veritabilă călătorie prin 7.000 de ani de istorie.
„Acest muzeu întins pe 50 de hectare este, prin prisma suprafeței, cel mai mare din lume: de două ori de mărimea Luvrului, de două ori și jumătate mai mare decât British Museum”, a precizat Ahmed Ghoneim.
La intrarea în edificiu, impunătoarea statuie a faraonului Ramses al II-lea, înaltă de 11 metri, tronează în marele atrium în care se află și o scară cu șase etaje.
Urcând treptele acesteia, vizitatorii trec pe lângă o succesiune de statui ale unor faraoni și ale unor zei, precum și pe lângă sarcofage, înainte să ajungă într-o mare sală cu ferestre ce oferă o priveliște spectaculoasă asupra piramidelor din Giza.



Muzeul va găzdui cele mai mari comori ale Egiptului
Printre punctele forte figurează comorile reginei Hetepheres, mama faraonului Kheops, constructorul Marii Piramide. Tronul ei delicat sculptat, odinioară ascuns într-o cameră slab luminată a fostului Muzeu Egiptean din Cairo, construit în 1902, este de acum bine pus în evidență.
„Este mult mai bine organizat (decât vechiul muzeu – n.red.) și mult mai bine iluminat. Arhitectura este impresionantă”, a declarat Leon Wolmarans, un turist sud-african intervievat de agenția AFP după ce a vizitat muzeul luna trecută.
Printre cele mai așteptate exponate se numără comorile faraonului Tutankhamon, inclusiv masca sa legendară din aur, care va ocupa un loc de cinste într-o galerie ce îi este dedicată.
O altă piesă așteptată cu entuziasm, barca din lemn de cedru, lungă de 44 de metri, îngropată alături de Marea Piramidă în jurul anului 2.500 î.Hr., nu a fost încă dezvăluită pentru vizitatori.
O a doua barcă, încă în curs de restaurare, va oferi o experiență imersivă unică: vizitatorii vor putea urmări conservatorii la lucru în următorii trei ani, urmărind procesul de conservare în timp real.


