Sari direct la conținut

FOTO Primăria Capitalei plătește 14.500 de euro/loc de parcare pentru construirea parcării park&ride de 500 de locuri de la capătul Șoselei Pantelimon

HotNews.ro
Simulare parcare park ride Pantelimon 3, Foto: Hotnews
Simulare parcare park ride Pantelimon 3, Foto: Hotnews

Primăria Capitalei plătește circa 14.500 de euro/loc de parcare pentru construirea parcării park&ride de 500 de locuri de la capătul Șoselei Pantelimon și circa 16.500 de euro pentru parcarea subterană de la Școala 46, a declarat pentru HotNews.ro Marius Coaje, consilierul pe probleme de infrastructură al primarului Gabriela Firea. Primăria Capitalei a anunțat miercuri că a fost semnat contractul pentru execuția parcării supraterane park&ride de 500 de locuri la intersecția Pantelimon-Vergului, valoarea investiției fiind de aproximativ 21 milioane de euro, iar lucrările vor fi gata în 12 luni. La un calcul simplu, reiese un cost de 42.000 de euro pentru un loc de parcare, cam cât o garsonieră, iar informația a făcut ocolul rețelelor de socializare, prețul fiind unul uriaș.

Ulterior, reprezentanții Primăriei Capitalei au revenit și au explicat că acestea nu sunt doar costurile parcării, ci se va face tot nodul intermodal cu bucla întoarcere tramvai, peroane, sală așteptare, zona food, zona maxi taxi, culoar pana la viitoarea stație de metrou și pasaj pietonal care va înlocui trecerile de pietoni. În plus, cu acești bani se va construi și o parcare subterană de 171 de locuri în zona școlii 46.

HotNews.ro a cerut detaliat cât costă un loc de parcare și care sunt sumele plătite pentru fiecare element din proiect.

Potrivit informațiilor furnizate de Marius Coaje, consilierul primarului Gabriela Firea pe probleme de infrastructură, municipalitatea plătește 68.821 lei / loc la parcarea supraterană de la intersecția Pantelimon-Vergului și 77.319 lei / loc la parcarea subterană lângă Școala 46.

”Costurile pe loc sunt mai mari deoarece ISU a cerut prin aviz desfumare la ambele parcări și sisteme de ventilație de tip jetfan și tubulatură de extracție în exterior cu filtre împotriva noxelor”, a explicat Marius Coaje.

Simulare cum va arăta parcarea park&ride de la capătul Șoselei Pantelimon; Foto: PMB

Potrivit contractului nr. 683/26.07.2019 încheiat intre Primăria Municipiului Bucureşti si Asocierea S.C. TIAB S.A. – S.C. TEHNOLOGICA RADION S.R.L. – S.C. VIA PROIECT S.R.L., pentru finalizarea obiectivului de investiții „Reabilitare Sistem Rutier cu Linii de Tramvai pe Șos. Pantelimon și Șos. Iancului”, costurile pentru cele două parcări sunt defalcate astfel:

  • – 49.133.567,33 ron fără TVA pentru „Nod intermodal cap linie tramvai Park&Ride – parcare supraterană și terminal RATB”, situate în mijlocul intersecţiei dintre Șos. Pantelimon și Șos. Vergului, sector 2. Proiectul prevede construirea unui parcaj suprateran pe două niveluri+terasă, asigurând un număr de 498 locuri de parcare (etaj 1 – 167 locuri, etaj 2 – 164 locuri și terasa – 167 locuri), terminal RATB tramvai și microbuze extraurbane, circulații pietonale de legătura între parcare și trotuarele adiacente, refacere trotuare, carosabil și amenajare spații verzi existente și realizarea de spatii verzi noi.
  • – 13.221.554,68 ron fără TVA pentru construire parcaj auto subteran de reşedinţă 3S, în incinta Școlii nr. 46, strada Slt. Gheorghe Stănescu nr.2, sector 2, pe zona terenului de sport existent care va fi refăcut după finalizarea lucrarilor. Accesul carosabil se va realiza din aleile de acces laterale. Parcajul va avea un număr de 171 locuri de parcare, dispus pe 3 niveluri ( subsol 3-58 locuri, subsol 2 – 58 locuri, subsol 1 – 55 locuri).

Parcarea face parte din proiectul de reabilitare a Șoselelor Iancului-Pantelimon și trebuia terminată la finalul anului 2014. Inițial, primăria a vrut să facă parcarea subteran, iar apoi a schimbat proiectul și a decis să o facă suprateran. În plus, șantierul a fost blocat din cauza întrării în insolvență a constructorului, apoi au fost probleme cu consultantul.

În 2017, primarul Gabriela Firea promitea că lucrările vor începe în 2018, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Cât plătesc alte orașe pentru parcări

Primăria Oradea construiește sub strada Independenței o parcare subterană cu trei niveluri și circa 460 locuri de parcare. Valoarea investiției este de circa 36 milioane lei. Lucrările au început în 2015 fiind întrerupte de mai multe ori. La începutul anului, reprezentanții instituției au dat asigurări că va fi gata până în luna decembrie. Dacă împărțim prețul total la numărul de locuri de parcare reiese un cost de circa 16.500 de euro pe loc.

Primăria Cluj-Napoca a demarat în această primăvară lucrările la parcarea din strada Primăverii 20. Parkingul va avea 379 de locuri de parcare, 2 niveluri de subsol, parter, 5 etaje și un etaj parțial. Contractul pentru proiectare și execuție a fost atribuit Asocierii SC TCI Contractor General SA – SC Conpac Arhitect – SC Aedificium Projekt Projektentwicklung SRL pentru 25.507.622,79 de lei, fără TVA. Dacă împărțim suma la numărul de locuri de parcare ajungem la circa 14.300 euro/loc.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro